“Să se dea mult de lucru oamenilor acestora…” – meditație din Exodul 4-5

În primul rând, câteva cuvinte despre episodul ciudat descris în 4:24-26. Moise se întoarce în Egipt, însoțit de familie, la porunca lui Dumnezeu, pentru a împlini sarcina care i-a fost încredințată. Deși călătoria a fost poruncită de Dumnezeu, iată ce ne spune Exodul 4:24: „În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul și a vrut să îl omoare.” Ce se întâmplă aici? De ce acționează Dumnezeu în felul acesta?

Deși textul este ambiguu și există o mulțime de necunoscute, acesta poate fi explicat cel mai bine în lumina legământului dintre Dumnezeu și poporul lui Israel. Dumnezeu tocmai numise poporul „întâiul Meu născut”, separându-l astfel de toate celelalte popoare (vezi v. 22). Semnul apartenenței la poporul Domnului și al participării la legământ era tocmai tăierea împrejur. Aceasta era granița care îi delimita pe cei ce sunt în siguranță, de cei care sunt sub judecata divină. Din motive care ne sunt necunoscute (posibil obiecțiile Seforei), Moise ezită în a-și tăia fiul împrejur, astfel încât se plasează în spațiul judecății divine. Prin tăierea rapidă a copilului împrejur însă, familia lui Moise este plasată în spațiul sigur al legământului. Astfel, încă din acest punct este sugerat un adevăr foarte important: problema principală a evreilor nu este puterea egiptenilor, ci credincioșia lor față de Dumnezeul Atotputernic, față de Legământul făcut cu El. Atâta timp cât respectau legământul Lui, nicio putere omenească nu putea să se atingă de ei. Atunci când deveneau necredincioși însă, nu exista nicio putere omenească să îi poată scoate din mâna Lui.

În Noul Legământ, tăierea împrejur nu mai este făcută de o mână omenească. Este vorba despre o tăiere împrejur a inimii (vezi Romani 2). Intrarea în Legământ se face pe baza sângelui vărsat al Domnului Isus Hristos. Chiar dacă acum mulți oameni trăiesc în nepăsare, în ziua judecății va conta o singură întrebare: de care parte a liniei suntem? Suntem parte a Legământului sau vom fi loviți de judecata divină?

În al doilea rând, să subliniem atitudinea bătrânilor lui Israel, atunci când Moise face semnele înaintea lor: „Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel (…) (4:31). O afirmație asemănătoare este făcută într-unul dintre textele citite ieri, Luca 7:16: „Toți au fost cuprinși de frică, slăveau pe Dumnezeu și ziceau: „Un mare proroc s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” Asemănările sunt izbitoare. În ambele texte, poporul stă în fața profetului trimis de Dumnezeu: Moise – Domnul nostru Isus Hristos; în ambele texte, poporul asistă la minunile înfăptuite de profet, numite semne, atât în Exod, cât și în Evanghelia după Ioan: transformarea toiagului, mâna plină de lepră, apa care se face sânge – învierea fiului văduvei; concluzia extrasă de popor e similară: „Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” Din păcate, în ambele situații, acest fior al cercetării ține foarte puțină vreme. Foarte curând, fiorul cercetării este înlocuit de nervii rebeliunii, până în punctul în care poporul dorește să ucidă profetul trimis pentru a-i cerceta. În cazul Domnului nostru, gândul uciderii se materializează.

În al treilea rând, să reținem că strategia lui Faraon din Exodul 5 este folosită din plin de cel rău și în ziua de azi: „Să se dea mult de lucru oamenilor acestora ca să aibă de lucru și să nu mai umble după năluci” (vezi v. 9). „Năluci”, așa definea Faraon dorința poporului de a se închina Dumnezeului lor. Nu cred că mai este nevoie să explic asemănările cu zilele noastre.