Să ne pregătim pentru învierea finală!

Unii credincioşi consideră că trupul uman este – în sine însuşi – sursa tuturor atracţiilor păcătoase. Însă, dacă vom analiza perspectiva apostolului Pavel, vom vedea că el nu atribuie neapărat trupului fizic slăbiciunile păcătoase, ci „legii păcatului şi a morţii”, care locuieşte în mădularele noastre. Trupul este luat captiv de această forţă a răului care s-a sălăşluit în noi, dar, la fel de bine, el poate fi folosit pentru Domnul, iar mădularele trupului pot deveni „roabe ale neprihănirii” (Romani 8:19).

Eliberarea noastră spirituală nu vine prin eliberarea de trupurile noastre muritoare, ci prin înfrângerea legii păcatului şi a morţi, adică prin răstignirea firii pământeşti. Noi nu suntem chemaţi să ne mutilăm trupurile, ci să omorâm „faptele trupului”. Duhul Sfânt nu luptă să distrugă ochii fizici, ci pofta care a acaparat ochii, pentru a-i subjuga păcatului. Nu mădularele corpului nostru reprezintă problema esenţială, ci natura păcătoasă care sălăşluieşte în noi, natura care nu poate fi învinsă decât „prin Duhul”. Însă, dacă Duhul Sfânt locuieşte în trupurile noastre, iar trupurile noastre îi aparțin Duhului Sfânt, înseamnă că tot ce facem acum cu trupurile noastre contează.

Împotriva celor din Corint, care credeau că nu prea contează ce fac aici cu trupul fizic, Pavel dezvoltă o argumentaţie imbatabilă în favoarea valorii trupului uman. Trupul nu este o carcasă de care vom fi eliberaţi prin moarte – cum credeau grecii – şi de care putem profita acum pentru a obţine anumite plăceri în viaţa trecătoare. Corintenii au dus ideea această până la paroxism. Pe lângă faptul că îmbuibarea şi beţia erau ceva normal pentru unii, mulţi dintre ei curveau pe faţă, considerând că nu contează ce fac cu trupul, atâta timp cât sufletul le este curat. Apostolul Pavel este revoltat şi le reaminteşte că „trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup” (1 Corinteni 6:13).

Dacă trupul meu este „pentru Domnul”, înseamnă că Domnul are stăpânire deplină peste trupul meu şi, într-un anumit sens, eu mi-am pierdut dreptul de proprietate asupra trupului pe care îl am. Dumnezeu îmi stăpânește și trupul, pentru că vrea să îl pregătească pentru înviere. El l-a înviat pe Isus Hristos, dar „ne va învia şi pe noi cu puterea Sa” (1 Corinteni 6:14). Prin prezența Duhului Său în noi, trupurile noastre au devenit „mădulare ale lui Hristos” (1 Corinteni 6:15).

Această perspectivă unică şi radicală reprezintă adevărata cale spre sfinţirea practică. Eliberarea de dependenţele păcătoase vine atunci când realizăm că nu mai deținem absolut nimic – nici măcar propriul trup – şi că suntem dependenţi de harul Lui în fiecare clipă a vieţii noastre. Se pare că, pentru Pavel, păcatul curviei nu este doar un păcat care îl ofensează pe Duhul Sfânt, ci este un păcat care pune sub semnul îndoielii ținta ultimă pe care o urmărim: învierea morţilor. Dacă nimicim aici Templul Duhului Sfânt – trupul nostru – ce siguranţă avem că în ziua învierii vom avea parte de gloria Duhului?

Pavel este uimit de libertinajul păcătos al corintenilor şi le spune: „Voi nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ” (1 Corinteni 6:19–20). Dacă trupurile noastre nu mai sunt ale noastre, cum ne permitem să luăm ceea ce este al lui Dumnezeu şi să distrugem – prin trăirea în păcat – proprietatea lui Dumnezeu? Dumnezeu ia în posesia Sa nu doar sufletul noastru, ci şi trupul nostru. Din această cauză, Pavel îşi încheie argumentaţia într-o notă radicală: „Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:20).

Observăm, așadar, că învățătura despre învierea morţilor aruncă o lumină copleşitoare asupra valorii pe care o are trupul uman în planul lui Dumnezeu. Aceste trupuri sunt încă de pe acum proprietatea lui Dumnezeu, care le pregăteşte pentru ziua când toate lucrurile vor fi înnoite. Din această perspectivă, sfinţirea personală nu mai este un moft, ci o necesitate fundamentală, o pregustare a transformării finale, adică a învierii trupurilor noastre. Doar trupurile în care Dumnezeu este proslăvit aici şi acum vor avea partea de slava viitoare.

Cu gândul la învierea finală, să ne rugăm şi noi cum s-a rugat apostolul pentru cei din Tesalonic: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1 Tesaloniceni 5:23).