Să fii obișnuit e minunat

Viața mea de zi cu zi, de asemenea, este banală. Merg la muncă, îmi plătesc facturile, fac curățenie, cumpărături, îmi spăl hainele, petrec timp cu prietenii și familia… și pe rețelele de socializare, bineînțeles. Aș mai putea adăuga câteva obligații și activități, însă cam acestea sunt toate.

Sună plictisitor, nu-i așa? Însă, nu sunteți de acord că majoritatea adulților au vieți obișnuite? De ce tindem să ne îndoim, să minimalizăm sau să disprețuim poveștile obișnuite?

Mitul “Fă lucruri mărețe”

“Obișnuitul” nu ne-a fost prezentat de consilierii școlari din liceu sau de pliantele informaționale ale facultăților. Îți amintești că simțeai și credeai că ai putea face absolut orice îți puneai în minte să faci? Oh, locurile în care vom merge! Oportunitățile abundau. Trebuia ca să ne găsim pe noi înșine și să ne dăm seama care este scopul nostru. Atunci am fi “reușit” și am fi fost fericiți.

Nu era suficient să absolvim facultatea, să ne găsim un loc de muncă entry-level, să trăim simplu și să avansăm gradual în responsabilitățile adiționale. Ne doream un stil de viață mai bun ca al părinților noștri până la vârsta de 30 de ani și, cu certitudine, ne doream să atingem un anumit nivel de succes înainte de a ne gândi la căsătorie și copii. Căsătoria a devenit cheia bolții experiențelor, iar nu piatra unghiulară din care să-ți construiești viața.

O versiune spiritualizată a fost promovată subtil în rândul tinerilor necăsătoriți în biserici și în grupurile studențești. Am fost încurajați să “facem lucruri mari pentru Dumnezeu”, să trăim vieți radicale, dedicate unei cauze anume. În locul succesului pământesc, acest mod de a privi lucrurile era legat de un nivel superior de sfințenie. Unii dintre noi au idolatrizat misionarii, pastorii sau influencerii creștini cu podcasturi populare sau cărți de succes. Aceștia erau creștinii de top care aveau o chemare și o vocație importantă.

Nu mă înțelegeți greșit. Pe lângă liderii mei personali, ascult, citesc și extrag informații de la specialiști financiari, din biografii creștine și predici online. Avem nevoie de aceste voci influente atât în sferele seculare, cât și în cele sacre. Dumnezeu pune oameni în corporații, la amvon și pe câmpul de misiune.

Ceea ce vreau să spun este că puțini creștini sunt chemați să slujească într-un mod “măreț”. Marea majoritate nu suntem superstaruri religioase sau corporatiste. Suntem destinați să trăim vieți obișnuite de muncă, de familie și slujbă în biserică și în locul în care ne aflăm. Acesta este un lucru bun!

Caracterul contează

Mai presus de toate, sunt convinsă că Dumnezeu vrea ca noi să fim creștini devotați, indiferent de locul în care trăim și cum ne câștigăm existența. După mântuire, “voia lui Dumnezeu” în viețile noastre este corelată adesea în Biblie cu faptele obișnuite precum a-L căuta pe Dumnezeu, a-I rămâne credincios, a-I fi recunoscător, a face fapte bune și a rămâne devotat procesului lent și statornic de sfințire.

De asemenea, suntem încurajați să lucrăm cu toată inima, să ne folosim darurile și talentele pentru a-i sluji pe ceilalți și să fim martori ai dragostei și milei lui Cristos în lumea în care trăim. Bărbații și femeile care sunt gata în fiecare zi să se facă disponibili pentru ceilalți, în timp ce își văd de treburile lor obișnuite, sunt membri valoroși ai Împărăției lui Dumnezeu și o binecuvântare pentru cei cu care se intersectează.

Oamenii pe care îi admir cel mai mult în prezent sunt oamenii care slujesc, inspiră și conduc o mână de oameni bine (familia lor, angajații sau oameni din biserică, de exemplu) de-a lungul întregii lor vieți. Aceștia seamănă mai mult cu țestoasa decât cu iepurele. Dacă influența pe care o exercită se mărește – și adesea se întâmplă, dacă este dublată de un caracter bun – nu reprezintă o problemă, însă nu este esențială pentru a duce o viață plină de însemnătate în ochii lui Dumnezeu și a oamenilor.

Caracterul contează mai mult decât un nivel ridicat de influență. În loc să facem “lucruri mărețe pentru Dumnezeu”, trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă lucruri mărețe înăuntrul nostru.

Scapă de o povară

Acceptarea faptului că viețile noastre sunt obișnuite nu înseamnă că suntem apatici, că ne lipsește zelul profesional sau râvna creștină. Înseamnă că nu alergăm după vânt și nu ne zbatem pentru influență. Suntem interesați mai mult de mulțumirea sufletească.

În cartea sa “Just Do Something” (Măcar fă ceva – n.t.), Kevin DeYoung ne clarifică această distincție importantă:

“Nu militez pentru automulțumire sau pentru resemnare în circumstanțele actuale ale vieții tale. Susțin ceea ce predica apostolul Pavel: evlavia însoțită de mulțumire. Acestea două, împreună, aduc un “mare câștig”, ne spune el în 1 Timotei 6:6. Automulțumirea și mulțumirea sunt deseori confundate, însă există o diferență între cele două. Mulțumirea înseamnă a spune: <<Dumnezeu m-a pus aici pentru un motiv și dacă el nu va schimba niciodată circumstanțele mele, tot Îl voi sluji și Îl voi lăuda.>> Automulțumirea spune: <<Lucrurile nu se vor schimba niciodată, așa că pentru ce să mă deranjez încercând?>>”

Ca una care am fost atrasă de dinamism atât în domeniul profesional, cât și în viața spirituală, învăț să mă liniștesc în harul lui Dumnezeu și în locul în care m-a pus El in prezent. Învăț să fiu mulțumitoare cu povestea mea extrem de obișnuită și să nu-mi fie rușine să o împărtășesc, chiar dacă nu are evenimente deosebite. Nu trebuie să mă străduiesc să am succes sau să-i impresionez pe alții. Știu că Dumnezeu mi-a iertat trecutul, are un scop cu viața mea în prezent și îmi cunoaște viitorul. Aceasta este o mărturie demnă de împărtășit cu alții.

Același lucru este valabil și pentru tine. Este în regulă să fii obișnuit! Nu confunda obișnuitul cu neimportantul sau inutilul. Când trăim cu credincioșie viața pe care Dumnezeu a făurit-o pentru fiecare, obișnuitul devine minunat. Obișnuitul devine extraordinar.

Lindsay Blackburn, Boundless

Sursa foto: Photo by Jordan McQueen on Unsplash