Russell Kirk: De unde vine virtutea?

Kirk a definit virtuțile ca fiind „calitățile umanității depline: putere, curaj, capacitate, valoare, bărbăție, excelență morală”, în special calitățile de „bunătate morală: practicarea îndatoririlor morale și conformitatea vieții cu legea morală; verticalitate; rectitudine”. În ciuda încercărilor moderne de a înlocui „virtutea” robustă și activă cu „integritatea” pasivă, oamenii „care posedă o virtute energică” sunt încă necesari, în special în vremuri tulburi.

Poate fi predat un astfel de lucru? Putem forma cetățeni virtuoși prin educație?

Virtutea morală vs. virtutea intelectuală

Kirk a citat acest aspect ca fiind argumentul central dintre Socrate și Aristofan. Primul credea că „virtutea și înțelepciunea, în fond, sunt una”. „Dezvoltarea rațiunii individuale” ar putea transmite virtutea generației următoare. Cel de-al doilea, împreună cu Kirk, era destul de sceptic în această privință. „Pentru că am cunoscut cu toții ființe umane cu multă inteligență și istețime a căror lumină este ca întunericul”.

„Măreția sufletului și caracterul bun nu sunt formate de tutori angajați, susținea Aristofan: virtutea este naturală, nu un produs artificial”, a explicat Kirk.

Dacă Aristofan credea că virtutea este o moștenire înnăscută, aproape biologică, sau un rezultat al educației, nu putem ști cu siguranță. În orice caz, Kirk urmărește un compromis cu Aristotel, care susținea două tipuri de virtute – morală și intelectuală:

„Virtutea morală crește din obișnuință (ethos); nu este naturală, dar nici nu se opune naturii. Virtutea intelectuală, pe de altă parte, poate fi dezvoltată și îmbunătățită prin instruire sistematică – ceea ce necesită timp. Cu alte cuvinte, virtutea morală pare a fi produsul unor obiceiuri formate timpuriu în familie, clasă, cartier; în timp ce virtutea intelectuală poate fi învățată prin instruire în filozofie, literatură, istorie și discipline conexe.”

Deși Kirk a înțeles ambele virtuți și le-a considerat pe fiecare dintre ele căutări umane demne de urmat, el a ridicat virtutea morală la rang de nevoie universală pentru o civilizație sănătoasă. El, alături de marii romani și de Edmund Burke, propriul său mentor intelectual, credea că „ramura virtuții este hrănită în solul ideilor sănătoase; obiceiurile sănătoase și valoroase se formează; și, după expresia lui Burke, «obiceiul unui om devine virtutea lui». Un caracter hotărât și îndrăzneț, devotat și drept, poate fi în consecință format”.

Kirk era ferm convins că virtutea intelectuală nu trebuie să fie separată de virtutea morală și a considerat că virtutea morală este cel mai important bun care trebuie asigurat. Citând exemplul lui Soljenițîn, Kirk credea că prima ar trebui să fie mânuită pentru a o apăra și susține pe cea de-a doua.

Amenințarea modernității

Cu toate acestea, Kirk era destul de îngrijorat cu privire la posibilitatea culturii Americii anilor 1980 de a oferi oferi o astfel de hrană. El credea că virtutea morală necesita îndrumare prin „exemplu și precept”, iar acestea erau cel mai adesea transmise de familie. A vedea virtutea și apoi a o vedea explicitată prin exemplul smerit al datoriei este esențial pentru a face să înflorească orice virtute înnăscută (sau acordată în mod artificial). Din nefericire, viața modernă a amenințat chiar solul necesar pentru virtute.

„În nici o epocă anterioară influența familiei, ideile sănătoase și obiceiurile bune nu au fost atât de mult afectate de o forță exterioară ca în zilele noastre”, se îngrijorează el. „Virtutea morală în rândul generației ce crește acum este batjocorită de inepțiile televiziunii, de filmele pornografice, de cultul secolului XX al «grupului de amici».”

Între timp, bogăția și mobilitatea crescută au îndepărtat și mai mult generația aceasta de părinții și bunicii lor. Ușurința de a călători a slăbit familia extinsă, mii de kilometri despărțind generațiile una de cealaltă.

Mai mult, ocupația și distracțiile vieții moderne au crescut amețitor, chiar din vremea lui Kirk. Nu numai că ambii părinți (dacă există doi părinți într-un cămin) lucrează cu normă întreagă sau cu jumătate de normă, dar locul de muncă se amestecă și mai mult în viața casei. Între timp, copiii sunt abandonați cu propria lor grupă de vârstă în facilități educaționale uriașe și în activități extracurriculare foarte bine orchestrate. Din păcate, multe familii își petrec „timpul liber” în fața diverselor ecrane, consumând pasiv divertisment digital, mai degrabă decât interacționând unii cu alții. Participarea la serviciile religioase este, de asemenea, în declin, eliminând din nou o oportunitate pentru copii de a fi martori la părinții lor și alți adulți în momente sociale „nesupravegheate”, când virtutea este de cele mai multe ori clar exemplificată.

Către o restaurare a familiei

În mod îmbucurător, Kirk nu pune responsabilitatea abordării acestei crize pe umerii bisericii sau ai școlilor (publice sau nu) – cel puțin nu neapărat. Deși consideră că ambele au nevoie de îmbunătățiri și reforme, el știe că acestea nu pot înlocui familia și societatea civilă (aceasta din urmă se poate găsi în biserici și școli, dar cu siguranță nu se limitează la ele). Familia este cea care trebuie să fie recuperată și revigorată.

Și astfel, le revine în special părinților sarcina de a se gândi cum am putea transmite mai bine virtutea copiilor noștri. Petrecem suficient timp cu ei, în care să ne observe acțiunile, să perceapă principiile și valorile noastre și să înțeleagă îndatoririle de care vor fi responsabili? Părinții pot cheltui mult timp, energie și avere pentru a asigura un viitor academic și profesional strălucit pentru urmașii lor. Dau ei același lucru pentru a le transmite virtuți morale acestora? Sunt ei complici în crearea unui decalaj generațional artificial, lăsându-și efectiv proprii copii orfani spiritual și cultural?

Kirk crede că vremurile grele pot face oameni buni, evidențiind dorința și necesitatea anumitor calități pe care oamenii – individual și comunitar – trebuie să le aibă pentru a prospera.

Pentru a ne pregăti pentru vremuri de încercare, depinde de noi înșine să urmărim astfel de virtuți și să le insuflăm pe acestea propriilor noștri copii, chiar dacă acum trăim într-un moment de aparentă lejeritate.

Un text de Barton Gingerich pentru Acton Institute