Richard Dawkins, un “creștin cultural”

Nu poți avea roada creștinismului fără rădăcina sa

Săptămâna trecută, Richard Dawkins, unul dintre așa-zișii “patru călăreți” ai noului ateism și un dușman vechi al creștinismului, a făcut o mărturisire fascinantă la emisiunea găzduită de Rachel Johnson pentru LBCNews. Biologul de la Oxford și autorul cărții „Dumnezeu: o amăgire” și-a exprimat îngrijorarea după ce a văzut luminile islamice de Ramadan pe o stradă care odată prezenta lumini de Paște.

 „Mă consider un creștin cultural. Nu sunt credincios, dar există o distincție între a fi un creștin credincios și un creștin cultural… Iubesc imnurile și colindele, mă simt ca acasă în sfera creștină… Noi suntem un ‘popor creștin’ din punctul acesta de vedere.”

Dawkins i-a spus pe urmă lui Johnson că este „îngrozit” să vadă sărbători islamice și moschee luând locul sărbătorilor creștine și catedralelor în întreaga Europă.

„Dacă ar trebui să aleg între creștinism și islamism, aș alege creștinismul de fiecare dată. Cred că este o religie fundamental decentă într-un mod în care cred că islamul nu este.”

Interviul a provocat un val de reacții interesante și adeseori amuzante. Rod Dreher a evidențiat că, pentru Dawkins, să pretindă că îi plac catedralele și colindele, dar se bucură în același timp că prezența la biserică este în declin, este ca și cum ar spune că îi place să mănânce, dar se bucură că fermele țării sale se închid. Scriitorul Henry George a remarcat că „Reconstruirea [civilizației] presupune acceptarea sursei, nu a efectului creștinismului.” Apoi l-a citat pe filosoful Remi Brague, care spune: „Datorăm civilizația europeană oamenilor care au crezut în Hristos, nu celor care au crezut în creștinism.” Altcineva a făcut o postare pe X care spunea că dorința lui Dawkins pentru o societate creștină fără supunere față de Hristos este o „cultură creștină hidroponică, care nu își are rădăcinile în pământul murdar al credinței reale în Dumnezeu”.

Probabil cel mai bun răspuns a venit din partea istoricului Tom Holland, care de asemenea nu este creștin, dar care susține de o perioadă bună de timp că creștinismul este responsabil pentru libertatea, știința și credința în drepturile omului care au construit Occidentul. El a argumentat că până și ateismul militant, iluminismul și politica progresistă sunt, în cele din urmă, ecouri confuze ale unei narațiuni biblice în care „un popor care umblă în întuneric zărește o mare lumină”. Holland scrie:

„Secularismul și ateismul evanghelic specifice lui Dawkins sunt expresii ale unei culturi distinct creștine – așa cum Dawkins însuși, așezat pe creanga pe care a tăiat-o și, privind îngrijorat la pământul aflat mult mai jos, pare să înceapă să-și dea seama.”

Cu toții au dreptate, desigur. Comentariile lui Dawkins au fost o recunoaștere tacită că, de zeci de ani încoace, a greșit susținând că știința și secularismul sunt sursa a tot ceea ce este bun în cultura occidentală. De fapt, viziunea asupra lumii centrată pe un Dumnezeu care s-a făcut om și a murit pe cruce pentru că El „a iubit atât de mult lumea” este sursa spitalelor, bisericilor, stimei pentru femei și copii, drepturilor omului și chiar muzicii, artei și culturii pe care Dawkins le prețuiește. Ca unul dintre cei mai vocali împotrivitori ai lui Dumnezeu să realizeze acest lucru este destul de remarcabil.

Totuși, nu ar exista nici una dintre roadele creștinismului fără rădăcinile sale, în special credința esențială în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul cerului și al pământului; Isus Hristos, singurul Său Fiu, Domnul nostru; și toate celelalte. Un alt profesor de la Oxford, C.S. Lewis, a subliniat acest lucru în anii 1940 în „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”. Lewis a scris: „Oamenii sau naţiunile care îşi fac un scop din a reînvia credinţa pentru asigurarea unei societăţi drepte s-ar putea chinui la fel de bine să folosească scara Raiului drept scurtătură spre cea mai apropiată farmacie.”  Lewis știa, mai bine decât Dawkins, că Dumnezeu nu se va lăsa folosit ca mijloc pentru un scop. El este scopul.

Desigur, acesta nu este sfârșitul călătoriei lui Dawkins. Având în vedere lucrurile pe care le-a spus în ultima vreme, creștinii ar trebui mai degrabă să se roage pentru el decât să spună: „Ți-am spus eu”. Rugați-vă ca Dumnezeu, în bunătatea Sa, să-i deschidă ochii lui Dawkins, așa cum a făcut-o și pentru Saul din Tars. Poate că și el va fi confruntat de Mântuitorul care va întreba: „pentru ce Mă prigonești?” Mai mult, ar trebui să ne rugăm ca mărturisirile sincere ale acestui ateu să fie un semnal de alarmă pentru lumea occidentală care vrea să se ospăteze la masa lui Hristos, fără să se închine la picioarele Lui. Dumnezeul care L-a înviat pe Isus din morți este mai mult decât capabil să reînvie o societate seculară.

John Stonestreet și Shane Morris pentru breakpoint.org

https://breakpoint.org/richard-dawkins-a-cultural-christian/