Trecerea de la caracter la imagine în cultura americană a transformat vanitatea și mândria în virtuți. Unde rămâne virtutea blândeții? Vor moșteni cu adevărat cei blânzi pământul? Ce este, totuși, blândețea?
Mândria a fost redefinită în cultura modernă drept virtute. Cei puternici, cei frumoși, cei puternici, cei inteligenți și cei privilegiați profită de orice ocazie pentru a se pune în valoare. Politicienii își manifestă mândria în discursuri și dezbateri; actorii glorifică mândria în filmele și stilurile lor de viață; profesorii predau mândria punând accentul pe stima de sine și făcând din fiecare copil un învingător (indiferent dacă o merită sau nu); iar starurile sportive accentuează faptul că mândria este calea spre succes.
Probabil că blândețea este cea mai puțin admirată calitate a caracterului. Și totuși, cea mai importantă Persoană care a trăit vreodată a fost un om blând și smerit – “învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11:29). Isus a exemplificat blândețea în timpul primei Sale veniri, chiar în timp ce slujea prin puterea lui Dumnezeu. Cei care Îl urmează pe El vor da și ei dovadă de blândețe ca rod al unei vieți pline de Duhul Sfânt (Galateni 5:22).
Smerenia este o atitudine umilă care se exprimă prin suportarea cu răbdare a ofenselor. Blândețea este un sinonim care implică îngăduință și îndelungă răbdare.
Blândețea nu este slăbiciune; este putere controlată. După cum spune scriitorul Proverbelor: “Cel care se mânie încet este mai bun decât cel puternic și cel care își stăpânește duhul, decât cel care cucerește o cetate” (Proverbe 16:32). În schimb, individul care nu este blând este asemănat cu “o cetate spartă și fără ziduri” (Proverbe 25:28). Blândețea își folosește întotdeauna resursele în mod corespunzător, spre deosebire de situația în care emoțiile sunt scăpate de sub control și care sunt atât de des distructive și nu-și au locul în viața unui credincios.
Și nu puneți egalitate între blândețe și lașitate sau lipsa de convingere sau simpla amabilitate umană. Este o virtute care își trage curajul, puterea, convingerea și optimismul de la Dumnezeu, nu din resursele umane egocentrice.
Blândețea Îl caracterizează pe Domnul nostru Isus Cristos. El întotdeauna a lăsat să se vadă slava lui Dumnezeu în tot ce făcea și, în cele din urmă, S-a dat pe Sine însuși ca jertfă pentru alții (1 Petru 2:21-23). Domnul Isus nu a ripostat atunci când a fost criticat, calomniat sau tratat pe nedrept, dar a răspuns adecvat și ferm atunci când onoarea lui Dumnezeu a fost profanată sau adevărul Său a fost pervertit sau neglijat. El a curățat de două ori Templul cu forța (Matei 21:12-17; Ioan 2:14-15) și a denunțat în mod repetat și fără teamă ipocrizia liderilor religioși evrei (Matei 23:13-36; Marcu 12:13-40; Ioan 8:12-59; 9:39-41).
Cu toate acestea, când a venit vremea suferinței Sale, Isus s-a supus voinței Tatălui Său și a îndurat abuzurile și intențiile criminale ale liderilor ipocriți. El a dat dovadă de blândețe până la sfârșit. “Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri, când era chinuit, nu amenință, ci se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23).
În același fel ca Cristos, o persoana blândă nu se apără (1 Petru 2:21). Și face asta pentru că a murit față de sine și, prin urmare, nu se îngrijorează de insulte, de pierderi materiale sau chiar de răni personale. Credinciosul care îmbrățișează blândețea știe în sinea lui că nu e nevoie să se apere și că, pe termen lung, nu are rost să lupte pentru ceea ce deține. În acest sens, blândețea este opusul violenței și al răzbunării.
Pentru unii, blândețea duce la suferință. „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” (Romani 8:36). Dar există biruință pentru cei blânzi, chiar și în suferință – “Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”(Romani 8:37).
Blândețea este o cale care merită urmată. S-ar putea să nu te ducă la un loc în “American Idol” sau “Survivor”, s-ar putea să nu câștigi o campanie politică, dar vei descoperi că răsplata lui Dumnezeu este a ta din belșug. Isus a promis: “Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!” (Matei 5:5).
John MacArthur, Grace to You
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează