Conservatorii vorbesc adesea despre valorile iudeo-creștine și cum actualul război civil din Statele Unite și restul Occidentului este, în esență, o luptă între aceste valori și stânga politică, care le respinge.
Au dreptate.
Însă, rareori explică ce sunt aceste valori iudeo-creștine. Așa că, fără o explicație clară, menționarea valorilor iudeo-creștine este zadarnică.
Permiteți-mi să fac acum acest lucru.
În primul rând, să clarificăm terminologia. Unii iudei și creștini consideră termenii derutanți, chiar criticabili, din moment ce iudaismul și creștinismul au teologii diferite. Însă, nu sunt asociați termenii de ‘teologie iudeo-creștină’, ci de ‘valori iudeo-creștine’.
Termenul de ‘valori iudeo-creștine’ este, în esență, un înlocuitor al termenului ‘valori biblice.’
Iudaismul și creștinismul sunt înrădăcinate în Vechiul Testament: în Dumnezeu, cele Zece Porunci, îndemnul de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți, iubirea de Dumnezeu, trăirea unei vieți sfinte etc. Creștinii cred și în Noul Testament, însă numai un oponent al creștinismului ar susține că valorile Noului Testament le tăgăduiește pe cele ale Vechiului.
Acestea sunt:
1. Standardele morale obiective îl au ca autor pe Dumnezeu. Precum spusesem și scrisesem într-un video PragerU, dacă nu există un Dumnezeu care să declare crima ca fiind greșită, crima poate fi greșită în mod subiectiv, dar nu în mod obiectiv. În timp ce există, fără îndoială, necredincioși care susțin că furtul, crima și alte acțiuni sunt greșite, fără Dumnezeu acestea sunt doar opinii, iar nu adevăruri morale absolute. Fără Dumnezeul Bibliei, nu există adevăruri morale absolute.
2. Dumnezeu ne judecă comportamentul, așa că suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru faptele noastre. În afara lumii religioase, nu există nicio ființă superioară care să ne tragă la răspundere din punct de vedere moral.
3. La fel cum moralitatea descinde din Dumnezeu, așa și drepturile provin de la El. Toți oamenii “sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile”, ne spune Declarația de Independență a SUA.
4. Ființa umană este unică și prețioasă. În timp ce Biblia interzice, în mod repetat, comportamentul nemilos față de animale (tăierea sau smulgerea membrelor unui animal care este încă în viață, pentru a le consuma, neacordarea niciunei zile de odihnă animalelor, a nu permite animalelor care lucrează la câmp să mănânce), numai ființele omenești sunt create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
5. Lumea este așezată pe o ordine divină, pe distincții stabilite de divinitate. Printre aceste distincții se află: Dumnezeu și omul, bărbat și femeie, uman și animal, bine și rău, Dumnezeu și natura.
6. Oamenii nu sunt buni prin natura lor. În consecință, cel mai important demers moral este acela de a-i face buni. Evreii religioși și creștinii înțeleg că cea mai mare bătălie din viața omului este cea cu natura lui însuși. Pentru oponenții valorilor iudeo-creștine, cea mai mare bătălie morală nu este cea cu natura umană, ci este cea împotriva societății (în special, împotriva societății americane).
7. Tocmai din cauză că nu suntem buni prin natura noastră, nu trebuie să avem încredere că inimile noastre ne vor arăta calea către un comportament adecvat. Drumul către iad este pavat cu inimi bune. Sentimentele ne fac umani, dar nu ne pot ghida viața. Acest principiu desparte, de unul singur, pe adepții Bibliei și pe cei ai stângismului.
8. Toate ființele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că rasa nu are nicio însemnătate. Toți ne tragem din Adam și Eva, a căror rasă nu este menționată. Faptul ca mulți oameni religioși au opinii rasiste nu dovedește decât abilitatea infinită a oamenilor de a distorsiona ceea ce este bun.
9. Teme-te de Dumnezeu, nu de om. Frica de Dumnezeu este temeiul moralității. În cartea Exodului, Faraonul a ordonat moașelor egiptene să-i omoare pe toți băieții nou-născuți ai evreilor. Nu s-au supus poruncii împăratului divin al Egiptului. De ce? Pentru că “moașele s-au temut de Dumnezeu”. În Statele Unite de azi, cei mai mulți oameni se tem de mass media, rețele de socializare și publicații mai mult decât de Dumnezeu.
10. Oamenii au voință liberă. În lumea seculară, nu există voință liberă deoarece comportamentul uman este atribuit genelor și mediului. Numai o viziune religioasă asupra lumii, care susține existența unui suflet de origine divină – ceva independent de gene și mediul înconjurător – permite prezența voinței libere.
11. Libertate. Statele Unite ale Americii au fost fondată pe credința că Dumnezeu ne vrea liberi. Pe Clopotul Libertății este inscripționat un singur lucru (în afara de compania care l-a fabricat). Este un verset din Biblie: “Să vestiți slobozenia în țară pentru toți locuitorii ei.” (Leviticul 25:10). Atacurile din prezent asupra libertății personale – fără precedent în istoria Statelor Unite ale Americii – provine de la cei care resping Biblia ca ghid moral (inclusiv evreii și creștinii, nu puțini la număr, care s-au alăturat atacului ca urmare a îndoctrinării lor cu viziuni antireligioase în licee și universități).
Când principiile iudeo-creștine sunt abandonate, răul înflorește. Nu trebuie să fii credincios ca să constați acest lucru. Mulți conservatori seculari au recunoscut faptul că sfârșitul religiei în occident conduce la haos moral – ceea ce este exact lucrul la care suntem martori azi în Statele Unite ale Americii și la care am fost martori în Europa secolului trecut. Când creștinismul a murit în Europa, am căpătat în schimb comunism, fascism și nazism. Ce vom căpăta, în Statele Unite ale Americii, dacă mor valorile iudeo-creștine?
Dennis Prager, pentru Townhall: The American Civil War is Over Judeo-Christian Values
Sursa foto: Photo by Shalom de León on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează