Primește și trăiește Evanghelia! – meditație din Romani 2

Înainte de a enunța păcatele lui Iuda și ale lui Israel, profetul Amos, în Vechiul Testament, pomenește păcatele a șase națiuni. Evreii trebuie să fi fost încântați de acest inventar al păcatelor altora. Nici ei nu vor fi cruțați însă, iar șocul apare în Amos 2:4 unde este pomenită națiunea lui Iuda și în Amos 2:6, unde se continuă cu Israelul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea (…) Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba pentru patru, nu-mi schimb hotărârea (…)”. Apostolul Pavel procedează într-o manieră similară în prima parte a Epistolei către Romani. Mai întâi, apostolul face un inventar al păcatelor celor dintre neamuri. Concluzia este aspră și categorică: „Astfel, au ajuns plini de orice nelegiuire…” (Romani 1:29). Orice evreu ar fi răspuns, plin de râvnă, cu un „Amin” hotărât!

Doar că, precum Amos, în cap. 2, apostolul Pavel face radiografia iudeilor, iar rezultatele nu sunt cele anticipate de aceștia. Concluzia finală este enunțată în Romani 3:9-12: „Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toți, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, după cum este scris: «Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.»”

În cap. 2, apostolul arată nu numai că și iudeii sunt vinovați, la rândul lor, înaintea lui Dumnezeu, dar și că situația lor este mai gravă, din câteva motive:

În primul rând, spre deosebire de neamuri, ei au primit legea (v. 17-18), dar nu au ținut-o (v. 21-23, 26-27). A avea legea, a studia legea, a vorbi despre lege, a te lăuda cu legea nu este îndeajuns. Poruncile trebuie împlinite. Altfel, cunoașterea lor devine o circumstanță agravantă.

În al doilea rând, prin faptul că au necinstit legea, iudeii L-au necinstit pe Dumnezeul care dăduse legea. Afirmația din v. 24 este cât se poate de serioasă: „«Căci, din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu printre neamuri», după cum este scris.” Din pricină că aveau legea și se lăudau cu ea, evreii au ajuns să fie asociați cu Numele lui Dumnezeu, Nume care, prin faptul că au necinstit legea, a ajuns să fie dezonorat.

În al treilea rând, deși nici ei nu au fost în stare să țină legea, evreii i-au condamnat cu o atitudine de superioritate pe cei dintre neamuri. S-au erijat în mândri „profesori” ai neprihănirii, dar competența lor a rămas doar la teorie: „Tu, care te măgulești că ești călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, povățuitorul celor fără minte, învățătorul celor neștiutori, pentru că în lege ai dreptarul cunoștinței depline și al adevărului; tu deci, care înveți pe alții, pe tine însuți nu te înveți?” (v. 19-21).

Sunt, în acest capitol, două aplicații cruciale pentru noi. Prima spune că oricine am fi, oricât de onorabilă ne-ar fi originea și oricât de vaste cunoștințele, suntem păcătoși pierduți, iar Evanghelia lui Hristos este singura noastră cale de scăpare. A doua, că odată ce am crezut Evanghelia lui Dumnezeu și ne-am asociat cu aceasta trebuie să ne înțelegem responsabilitatea și să trăim într-un chip vrednic de Evanghelia pe care am primit-o. Altfel, Numele lui Dumnezeu și mesajul glorios al Evangheliei vor fi dezonorate din pricina noastră.