Primele 7 motive de divorț în România anilor 2000 și … (Partea I)

Din experiența noastră de căsnicie, din experiența pastorală și din experiența consilierii familiilor din lucrarea Casa Păcii, am selectat următoarele motive care pot duce un cuplu la divorț. Le-am selectat în ordinea apariției în discuțiile noastre, acesta a fost primul criteriu. Apoi în ordinea posibilităților de a determina alte subdiviziuni de motive, în modul în care acestea acoperă alte motive, care pot fi subsumate acelorași cauze primare; acesta a fost al doilea criteriu. De asemenea, le-am selectat în ordinea gravității și a dificultății de rezolvare: al treilea criteriu.

Aceste 7 motive sînt mai degrabă mulțimi, categorii, pachete de cauze, de aceea le-am trecut sub eticheta ”patologii ale … ”. Probabil în viitorul apropiat voi reveni cu încercarea de a detalia în dreptul fiecărei categorii în parte.

Așadar:

1. Patologia comunicării. Sîntem doi străini, chiar dacă în naivitatea tinereții credem că știm multe unul despre celălalt. Și chiar dacă ajungem să ne cunoaștem foarte bine, după 33 de ani de căsnicie, încă este nevoie să ne armonizăm viețile lăuntrice prin comunicare. Fiecare dintre noi se schimbă, evoluăm, involuăm, cîștigăm experiență, pierdem abilități, uităm mai des și mai multe, de aceea, în momentul în care într-o căsnicie se strecoară zidul rece al tăcerii, comunicarea superficială sau absența oricărui fel de dialog, fractura apare inevitabil. Uneori aceasta se legalizează la tribunal, însă adesea căsniciile mor în propria lor carapace. Ironiile voit nevinovate, care alunecă în bășcălie, uneori de față cu copiii sau cu rudenii sau chiar față de străini, pîra la părinți, discuțiile ”între cumnate”, vidul informațional, bosumflările de durată, presupunerile de tipul ”lasă că își va da el/ea seama pînă la urmă, nu-i spun și să crăp!”, toate acestea împreună cu altele erodează relația pînă la dispariția oricărei urme de simpatie. Nevoile, preferințele, dorințele, tensiunile necomunicate se vor aduna ca într-un vulcan care va erupe. Cele comunicate prost vor genera probleme noi. Cuplurile ar trebui să treacă înainte de căsătorie, în cadrul consilierii pastorale printr-o școală a comunicării. Tinerii însurăței ar trebui învățați de către nașii lor cum să vorbească unul cu celălalt, în ce ritm și cu ce intensitate. Scriptura ne îndeamnă în Efeseni capitolul 5: ”vorbiți unii cu alții cu cîntări de laudă și cîntări duhovnicești.” Destinatarul inițial al textului este o comunitate eclesială, dar tot capitolul este în contextul familiei. Biserica efesenilor este o familie de familii, iar regulile familiei sînt aplicate Bisericii, iar ethos-ul bisericii este transferat familiei. Unor cupluri ar trebui să le recităm doar această expresie din verset: ”vorbiți unul cu altul”, vorbiți! (Efeseni 5:19)

2. Patologia satisfacției. Una este satisfacția, alta este împlinirea. Poți fi satisfăcut fizic, dar neîmplinit emoțional. Așteptările nelegitime, proiecțiile greșite asupra celuilalt, idealizările din care ne trezim brusc, căzînd meteoritic în realitatea cotidiană, toate creează frustrări care, la rîndul lor, se cumulează periculos. Lumea în care noi trăim livrează stimulenți ai frustrării. Media, în orice formă a ei, conține proiecții ale unor posibile vieți, relații, trăiri, mult mai intense și mai satisfăcătoare decît ceea ce trăim noi: case mai mari, mașini mai puternice, femei mai frumoase, bărbați mai nobili, orice este mai tentant decît ceea ce pe drept avem. Nemulțumirea se instalează ca o boală tăcută prin comparație. Din această pricină, practicarea unei ”contabilități” a mulțumirii ar trebui să fie o disciplină spirituală zilnică și consecventă a oricărui cuplu creștin. ”Mulțumiți totdeauna pentru toate lucrurile lui Dumnezeu Tatăl în numele Domnului Isus Cristos!” (Efeseni 5:20). Împreună cu Natalia, soția mea, ne-am făcut obiceiul de a ne survola casa, preajma, spațiul ocupat și de a mulțumi, alături de copii, pentru orice lucru pe care ne cade ochii și ne este dat în stăpînire pentru o vreme. Să mulțumim, de asemenea, pentru sănătate, unul pentru altul, pentru copii, focalizîndu-ne pe ceea ce încă mai avem sau am avut (tinerețe, frumusețe, energie, ochi buni, picioare de alergat, mîini de lucrat), decît să tînjim după ceea ce nu mai avem și nici vreodată nu vom mai avea. Deși Dumnezeu mi-a dăruit o soție foarte frumoasă, care arată mai tînără cu 15-20 de ani decît vîrsta reală, știu că întotdeauna va exista o altă femeie și mai tînără și mai frumoasă. Dacă alergăm în aprinderea poftelor firii pămîntești, cum spune Apostolul, cursa nemulțumirii nu se va termina niciodată, iar patologia satisfacției va fi tot mai diversă. În acest domeniu pornografia face ravagii. Cînd doi tineri se căsătoresc astăzi se întîlnesc două tipuri de pornografie: pornografia consumată de ei, de tip dur, grafic și scabros și pornografia consumată de ele, de tip soft, neflix, ”fifty shades of grey”. Ce rezultă din întîlnirea celor două tipuri de așteptări? O patologie a satisfacției, pentru care nu există vindecare în timp și de la sine.

Va urma

Marius Cruceru pentru Edictum Dei