Continuare de AICI
3. Patologia autorității. Tocmai din pricina faptului că sîntem fragili moral, supuși ispitelor și căderilor de orice fel, avem nevoie de structuri de autoritate și de dat socoteală. Rînduiala pe care Dumnezeu a așezat-o în familie este descrisă de Apostol, dar unii bărbați din mediul evanghelic profită de această învățătură pentru a deveni dictatoriali, fără ca ei înșiși să se așeze sub autoritate. Este foarte comod să spui: ”nevasta să fie supusă bărbatului ei, iar bărbatul se supune direct lui Cristos” și apoi să soliciți supunere irațională la orice moft și la orice poftă stîrnită. Nimeni nu se poate supune direct lui Cristos decît prin intermediul Trupului Său, care este Biserica Sa. Cum arăți practic o asemenea supunere? Dovada ascultării de autoritate în viața unui bărbat credincios stă în faptul că stă în ascultare de autorități vizibile și pămîntești, oameni mai experimentați, mai în vîrstă, cu o umblare dovedită în viața de credință.
Așa a funcționat întotdeauna Biserica. Timotei și Tit nu s-au supus nici ei direct lui Cristos, ci Apostolului Pavel, așa cum Iosua s-a supus lui Moise și așa cum ucenicii au avut la rîndul lor alți ucenici. Așa a ajuns creștinismul pînă la noi. În același context al autorității în familie, în același capitol în care ni se spune cum soția trebuie să se supună soțului, text abuzat de mulți exegeți de cartier, în același context ni se poruncește: ”supuneți-vă unii altora în Cristos” (Efeseni 5:21). Același spune: ”femeile mai în vîrstă să le învețe pe cele tinere”, iar textele acestea sînt scrise de Pavel unuia ca Tit și Timotei, ucenicii săi. Una dintre cauzele fundamentale ale despărțirii în familie este dependența toxică de părinții naturali și inexistența părinților spirituali. Prin nașterea din nou, noi ne plasăm într-o nouă familie. În momentul în care familia naturală se opune principiilor creștine, Dumnezeu ne oferă o altă familie. Instituția nașilor (sponsores) tocmai din această pricină a apărut, nu pentru a deveni familia care dă cel mai mult la nuntă, ci pentru a fi călăuze spirituale celor doi, pentru a-i ajuta în umblarea lor cu Dumnezeu și în relaționarea unul față de altul.
Eu aș cere cuplurilor de nași-fini să se întîlnească, după ce va fi trecut luna de miere, în fiecare lună, timp de un an și apoi la fiecare trei-patru luni, pentru cîte o masă în familie, timp de cîțiva ani buni, pînă primii copii ajung la vîrstele de 10-12 ani și apoi cel puțin o dată pe an, dacă sînt la distanță. În familia spirituală a Bisericii, tinerii căsătoriți găseau părinți spirituali cărora le dădeau socoteală și le cereau sfat. Toată viața noastră de căsnicie am stat sub autoritatea unor oameni mai în vîrstă pentru a răspunde la orice întrebare, oricît de incomodă și pentru a cere mediere sau lumină, atunci cînd am avut nevoie de ele. Un soț care nu are o autoritate concretă în viața sa va fi predispus la cădere. Nu se pune problema lui ”dacă”, ci ”cînd” vom auzi de căderea cuiva care se ”supune doar lui Cristos”.
Marile nume ale căzuților din ultimii ani (cel mai celebru caz, Ravi Zacharias) au fost înconjurate de o retorică a autorității, dar fără ca ei înșiși să fi împlinit ascultarea. Ravi le spunea tuturor să fie prezenți în Biserica locală, dar el însuși nu ridica nici cu degetul mic povara ascultării și supunerii la autoritate. I-a exilat pe toți cei care l-au confruntat în vreun fel sau altul de-a lungul anilor. Un astfel de comportament vădește mîndrie și mîndria duce la cădere. Unealta preferată pe care diavolul o folosește pe nesupuși este sexualitatea. David a căzut cînd n-a mai intrat în rînduiala ascultării împăraților, mersul la război. Solomon, de asemenea. Iosif și Daniel s-au comportat exemplar și au dosarele curate, pentru că au învățat lecțiile autorității.
Căsătoria este o mare încercare în administrarea și receptarea de autoritate. În toate căsniciile în care sînt probleme între soți poți observa o patologie a autorității în primul rînd în afara căsniciei: răzvrătire față de părinți, biserică locală, autoritățile de drept, slujbă, autoritate profesională. Un bărbat care în mod consecvent trece pe roșu, depășește linia continuă și merge cu 120 de km prin localitate are mari probleme de caracter, care sigur se vor manifesta și în viața lui intimă și în relații.
Va urma
Marius Cruceru pentru Edictum Dei
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează