Prețul integrității – 3 (răbdare și desăvîrșire)

Continuare de AICI

5. Ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Ce anume ne face să reacționăm diferit în circumstanțe diferite? Faptul că noi creștinii știm ce alții nu știu. În contextul Epistolei lui Iacov, CREDINȚA înseamnă să Îl cunoști pe El, ÎNȚELEPCIUNEA înseamnă să asculți ce spune El. Noi știm că încercarea aceea nu este un eveniment, un ghinion, o durere, ci o testare a credinței, a relației noastre cu El.

Și știm că această succesiune de tot felul de încercări lucrează anduranță, răbdare, capacitatea de rămîne sub presiune și imediat descoperim aspectul durativ al întregului proces. Acolo se desfășoară un proces de lungă durată, care trebuie să ne modeleze ca pe lut și apoi să fim puși în foc precum lutul. Aspectele durative ale verbelor marchează aceste lucruri. Răbdarea, în contextul epistolei iacobine, reprezintă capacitatea de a rezista în dileme, între alternative, în încurcătură, în spațiul dintre soluții, între răspunsuri, cu multe întrebări neclarificate, în nesiguranță, în starea în care Cerul pare să tacă, Dumnezeu pare distant, în situația în care prietenii s-au îndepărtat și orizontul este neclar. Oare acest soi de răbdare nu este cel mai aproape de credința definită ca o puternică încredințare asupra lucrurilor care încă nu se văd? Așteptarea înainte de rezoluțiile divine este uneori înnebunitoare și chiar generatoare de panică. Oare ce va fi? Cum va fi? Cît va fi? Ce diagnostic voi primi? Încă o operație? A revenit cancerul cu metastaze? Va reveni? Cum va fi următoarea investigație? Emoția aceasta a așteptării creează dependența de un Dumnezeu pe care Îl cunoaștem personal și Îl recunoaștem, după cum s-a revelat din generație în generație în Sfintele Scripturi! Pentru cineva care nu are credință în El, nădejde la El și dragoste pentru El, așteptarea în aceste tuneluri de tranziție este disperare. Pentru cei credincioși, încercarea crește capacitatea de a sta în interval și de a obține ceva mai mult decît stabilitatea, sănătatea, siguranța și starea de bine: șlefuirea caracterului întru asemănarea cu El.

6. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvîrșit lucrarea. Dumnezeu dezvoltă în noi prin teste și încercări capacitatea de a îndura disciplinarea Sa, modelarea Sa: degetele olarului care se înfig în lut pentru a scoate surplusul creează durere și spasme. Lutul izbit de piatra modelatorului poate icni și ofta sub ”atacul” palmelor care duc la forma finală. Lutul din noi este supus duhului, care acum este luminat și înțelege care este planul final, lutul din noi visează, cînd acum este maro și fără formă, la ziua în care va fi admirat în culori vii, întărit după foc și suplu între toarte. Acest proces al modelării între maro și culoare, între turtă și suplețe trebuie să se desfășoare în timp, de aceea sîntem lăsați în procesul de sfințire după convertirea noastră. De aceea nu devenim sfinți dintr-o dată. De aceea nu sîntem răpiți la ceruri imediat ce am ieșit din apa botezului și sîntem lăsați între teste și încercări pe roata Olarului. De aceea Evanghelia prosperității este o nenorocire eretică fără vreo legătură cu Scripturile.

7. Ca să fiți desăvîrșiți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic. Acesta este paralelism ebraic întreit. Este o construcție sinonimică, care arată intensiunea. Ajungea cititorului ca Iacov să spună doar desăvîrșiți. Cum să fii desăvîrșit, dacă îți lipsesc casa care ți-a ars, copilul pe care l-ai îngropat, membrul amputat? Cum aș putea să mai reclam acum integritatea fizică după luni de recuperare complicată, cu multe abilități și posibilități, aptitudini și capacități pierdute? În aceste luni am renunțat la pasiunile cele mai dragi: nu mai am voie să fac eforturi care presupun icniri, să tai lemne, nu mai pot face curse de anduranță cu bicicletele, nu mai pot avea stupi, pentru că nu mai pot ridica mai mult de 5 kg, nu mai pot urma școala de piloți, nu voi mai putea zbura multă vreme nici în avion de pasageri, nu mai am voie să alerg. Strănutul, tusea și orice icnire mă pun în pericol de moarte, iar un airbag în piept poate fi fatal. Întregi, integri!?!? Șchiop și totuși întreg, orb și totuși desăvîrșit, handicapat și totuși fără lipsuri? Da, nu voi duce lipsă de nimic din ce consideră Dumnezeu că n-ar trebui să ducem lipsă ca oi în turma pășunii lui. Domnul este Păstorul Meu, nu voi duce lipsă de nimic! De ce oare are nevoie o oaie? Are nevoie doar de ce consideră Păstorul că i-ar fi necesar.

Există un preț al integrității? Da, este suferința temporară din această viață, care roată a vieții este roata olarului pe care sîntem pregătiți pentru adevărata noastră viață, veșnicia! Există un preț al integrității? Daniel și Iosif ne sînt exemple. Au fost frustrați pentru o vreme, închiși, persecutați și îndepărtați de putere, pentru a căpăta puterea de a se opune puterii. Amîndoi au fost oameni integri și au ajuns în Galeria de tablouri ale sfinților lui Dumnezeu din cauza felului în care au știut să plătească prețul integrității lor. Refuzul nevestei lui Potifar l-a dus pe Iosif în pușcărie pentru ani buni, ar fi putut să plătească cu viața. Refuzul de a se închina altfel decît fusese învățat l-a dus pe Daniel de două ori în apropierea morții. Integritatea nu este o alegere pentru a face o carieră mai bună, mai strălucită sau pentru un renume sau o reputație mai bună, ci este o alegere de viață și de moarte. Dumnezeu ne vrea desăvîrșiți, integri și să nu ducem lipsă de nimic așa cum ne vrea și ne vede El, restaurați după Chipul Domnului Isus, cît mai aproape de comportamentul Său, cît mai asemănători cu El.

Care este culmea integrității la care sîntem chemați? Ce chemare înaltă, ce amețitoare înălțime! FIȚI SFINȚI, CĂCI ȘI EU SÎNT SFÎNT! Chemarea noastră este să fim fiii lui Dumnezeu și să oglindim slava Sa în lume!

Oare nu merită să trăim ca niște oameni integri pentru răsplata nespus de mare care ne așteaptă? Putem trăi ca niște ”desăvîrșiți, integri și să nu ducem lipsă de nimic”? Prin puterile noastre, nu! Dar putem spune odată cu Apostolul: Pot totul în Cristos, care mă întărește!