Prețul integrității – 2 (încercare versus ispitire)

Continuare de AICI

În momentul cînd privim singuri la viață, aceasta pare de neînțeles, atunci cînd Marele Păstor, Înțeleptul Plănuitor, Preabunul Doctor, Blîndul Olar ne ține de mînă, viața, încercările, testele, durerile cioplirii capătă alte sensuri.

3. Ca o mare bucurie. Toată Scriptura ne conduce spre un Dumnezeu care iubește paradoxul. În Predica de pe Munte descoperim un fel de climax al acestui mod de abordare ironic-paradoxal: dacă vrei să devii mare, trebuie să te faci mic; dacă vrei să te răzbuni pe vrăjmaș, trebuie să întorci obrazul celălalt; dacă vrei să faci rău aproapelui care ți-a făcut rău, să îi aprinzi cărbuni aprinși în cap, trebuie să îi arăți dragoste; dacă vrei să fii bogat, atunci trebuie să risipești, să dai! La fel aici: deși nu este bucurie, necazul trebuie privit ca o mare bucurie, privind la rezultatul bănuit, nicidecum la prezentul evident; urîțenia este înfrumusețată de cunoașterea unui Dumnezeu care poate face din oase uscate o oștire din carne, urîtul devine frumos; durerea devine suportabilă în contextul formării și cioplirii spirituale, iar lipsa poate fi privită ca o binecuvîntare, sărăcia este înălțare, pe de altă parte însă, bogăția poate fi considerată, paradoxal, o lipsă, o înjosire. Dumnezeu preferă răsturnările, deformarea imaginii sub lupa Cuvîntului, astfel că încercarea credinței prin suferință, testul caracterului devine o excelentă ocazie de a arăta cine ești cu adevărat.

4. Cînd treceți prin felurite încercări. Cine strigă: ”oh, am fost dat afară de la serviciu, ce mare binecuvîntare!”, “mi-a murit mama, oh, ce bucurie!”, “am fost diagnosticat cu o boală terminală și urmează dureri controlate numai de morfină, ce mare har!”? Nimeni! Și chiar dacă s-ar găsi o astfel de persoană, înainte de orice alt tratament, trebuie dat pe mîna psihiatrului! Și totuși toți vom trece prin încercări, prin boli, prin necazuri, prin conflicte, prin prigoane. Dacă toți vom trece prin acest fel de evenimente, ne putem întreba care este scopul Celui care ne-a creat și ne-a mîntuit cu acestea și care ar putea fi cîștigul cel mai mare, după toate acestea? Pentru că noi știm ceea ce alții nu știu: că destinul nostru este etern și destinația noastră nu este aici. De aceea ne comportăm ca unii care sîntem temporar aici. Noi, creștinii, știm ce alții nu știu și am aflat toate acestea dintr-o relație pe care o pretindem directă și personală cu Cel care este Creatorul Universului, Tatăl nostru ceresc, Ființă pe care o considerăm perfectă, cu o cunoaștere totală a tuturor detaliilor vieții noastre, pînă la nivel de celulă și fir de păr. Noi considerăm că Îi vorbim și ne vorbește, cînd ne rugăm și Îi citim cuvintele din Cuvînt. Ori, dacă pretindem acest ascendent revelațional față de ceilalți oameni, atunci și în cele mai întunecate văi și în cele mai triste pasaje, trebuie să devenim consecvenți cu pretențiile noastre. Noi știm că El este bun și ”voia Sa este bună, plăcută și desăvîrșită”, chiar și atunci cînd sîntem pe injectomatul cu morfină și cînd toate organele interne sînt făcute praf. Pretindem că aceste încercări de o clipă au o miză mult mai mare și nu pot fi puse în cumpănă cu ceea ce este cîștigat pentru eternitate: vom fi desăvîrșiți și nu vom duce lipsă de nimic. Rafinați, șlefuiți și polisați ca să fim nu numai cu El, în prezența Sa, ci asemenea Lui, ca El! Cu El și ca El!

Trebuie făcută distincția pe care o face și Iacov între încercare și ispită. Încercarea este cu rostul de a constata, testezi ca să vezi din ce este făcut un material, precum fac inginerii de rezistența materialelor pe banca de teste. Ispita are scopul de a te distruge, așa cum în copilărie îndoiam fierul de mai multe ori cu scopul de a-l rupe. Dumnezeu încearcă, Dumnezeu nu ispitește. Diavolul se folosește de poftă ca să ispitească și să distrugă.

În funcție de felul în care reacționăm și de relațiile în care ne poziționăm, o încercare poate deveni o ispită și o ispitire (vezi ispitirile Domnului Isus, spre exemplu, din Evanghelii!), așa cum mai tîrziu ispitirea, odată biruită, poate să se metamorfozeze într-o încercare aducătoare de victorie și bucurie. Deși uneori ispitirea și încercarea pot fi foarte asemănătoare în formă, ele se disting prin operatorul din spatele cortinei și prin intențiile acestuia, dar și prin pămîntul fertil, pe care sămînța încercării o găsește sau nu în viața celui testat. Același autor ne spune că pofta nu este rea în ea înseși, dar atunci cînd este fertilizată de natura noastră păcătoasă (în original imageria este extrem de puternică: este o aluzie la femeia străină din Proverbe, care rămîne însărcinată, ”ia în pîntec”, și naște un bastard), naște păcatul și păcatul (altă personificare cu aluzie la mitul oedipic sau saturnian), odată crescut și ajuns la maturitate, devine patricid, te omoară!

Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată înfăptuit, aduce moartea.

Iacov 1:13-15

Va urma!