Read it Later
You did not follow anybody yet.

Dacă omul este credincios și Îl iubește pe Dumnezeu, să se bucure de această sărbătoare minunată, triumfătoare și radiantă. Dacă omul este un servitor înțelept, să intre bucuros în bucuria Domnului. Dacă a trudit mult în post, acum să-și primească recompensa. Dacă a muncit de la primul ceas, acum să-și primească plata. Dacă a sosit în ceasul al treilea, cu mulțumire să țină sărbătoarea. Dacă a venit în ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, fiindcă nu va rămâne pe dinafară. Dacă a întârziat până în ceasul al nouălea, să se apropie fără teamă. Dacă a întârziat chiar până în ceasul al unsprezecelea, să nu fie nici el speriat de întârzierea sa; căci Domnul, căruia îi place onoarea sa, îl va accepta pe ultimul ca și când ar fi primul; El îi dă odihnă celui care vine în ceasul al unsprezecelea la fel precum celui ce a sosit la întâiul ceas.

Și El îi arată milî ultimului, și grijă celui dintâi; iar unuia îi dă, iar altuia îi oferă daruri. Și primește și faptele, și intenția, și prețuiește acțiunea și laudă darurile. Veniți deci toți la bucuria Domnului vostru; și primiți-vă recompensa, mai întâi primii, și apoi la fel cu cei din urmă. Voi, bogați și săraci deopotrivă, petreceți în mare bucurie. Voi, atenți și neatenți, onorați ziua. Bucurați-vă de astăzi, atât cei care ați postit, cât și cei care ați neglijat postul. Masa este încărcată; ospătați-vă din belșug. Vițelul e îngrășat; nimeni să nu plece flămând.

Bucurați-vă cu toții de ospățul credinței: primiți cu toții toate comorile iubirii și bunătății. Nimeni să nu-și plângă sărăcia, căci regatul s-a revelat. Nimeni să nu-și plângă neliniștile, căci iertarea s-a înălțat din mormânt. Nimeni să nu se teamă de moarte, căci moartea Salvatorului ne-a eliberat pe toți. El, care îi era prizonier, a nimicit-o. Coborând în Iad, El a făcut Iadul prizonierul Său. Iadul s-a stârnit când Te-a întâlnit în Locuința Morților de jos. S-a stârnit fiindcă a fost distrus. S-a stârnit fiindcă a fost batjocorit. S-a stârnit fiindcă a fost ucis. S-a stârnit fiindcă i-au fost luate puterile. S-a stârnit fiindcă a fost legat în lanțuri. A luat un trup și L-a întâlnit pe Dumnezeu față către față. A luat pământ și a descoperit Cerul. A luat ceea ce este văzut și a descoperit nevăzutul.

O, Moarte, unde este înțepătura ta? O, Iadule, unde este victoria ta? Cristos a înviat, iar tu nu mai ai puteri. Cristos a înviat, iar demonii au căzut. Cristos a înviat, iar îngerii se bucură. Cristos a înviat, iar viața stăpânește. Cristos a înviat, și niciun mort nu mai rămâne în mormânt. Căci Cristos, înviind din morți, e devenit primul fruct al celor care au adormit. Glorie și stăpânire Lui în vecii vecilor. Amin.

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close