Precum în cer, așa și pe pământ! – despre Cortul Întâlnirii (2)

Ce fel de locuință cere Dumnezeu să i se construiască? Să notăm mai întâi că locuința lui Dumnezeu este ridicată la inițiativa Lui. El este Cel Care ia inițiativa să locuiască în mijlocul poporului, să coboare în mijlocul oamenilor. Orice încercare a oamenilor de a se înălța către El este sortită falimentului, după cum dovedește cu prisosință demersul celor de la Babel. Mai mult însă, Dumnezeu este Cel care oferă instrucțiuni detaliate cu privire la Cortul în care va locui. Ridicarea Cortului nu ține în primul rând de creativitatea și de ingeniozitatea umană, ci de descoperirea lui Dumnezeu.

În sensul acesta, este foarte important să observăm o poruncă ce apare mereu printre celelalte porunci privitoare la ridicarea Cortului: „Vezi să faci după chipul care ți s-a arătat pe munte” (Exodul 25:40; vezi și Exodul 25:9, 26:30, 27:8). Autorul Epistolei către Evrei va relua tema aceasta: „Ei (preoții care slujeau în Cort) fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: «Ia seama», i s-a zis, «să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte»” (Evrei 8:5). Cortul nu era decât o copie („palidă”, ar spune autorul Epistolei către Evrei), o replică a unei realități mult mai slăvite: Cerul! O părticică din Cer coborâse pe pământ. O ilustrare a acestui fapt sunt heruvimii, asociați mereu în Scripturi cu locuința lui Dumnezeu. Aceștia erau reprezentați pe capacul ispășirii, dar, în același timp, erau lucrați pe materialele din care era alcătuit Cortul.

Cortul și slujbele care erau îndeplinite acolo ar fi trebuit să oglindească slava cerească, slava lui Dumnezeu. Cortul era un fel de ambasadă a lui Dumnezeu pe pământ, iar preoții care își îndeplineau slujba acolo erau ambasadorii. Noi știm însă că podoaba Casei lui Dumnezeu este sfințenia (Psalmul 93:5). Strâns legat de aceasta, Cerul este locul unde voia lui Dumnezeu se îndeplinește într-un mod desăvârșit. „Sfințească-se Numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe pământ”, ne-a învățat Domnul nostru să ne rugăm.

Acesta este motivul pentru care nesocotirea slujbelor de la Cortul Întâlnirii sau împlinirea acestora într-o manieră egoistă, având ca motivație de bază lăcomia, este un păcat atât de grav. Situația din vremea lui Eli și a fiilor lui slujește ca un exemplu dramatic în acest sens. Poporul ar fi trebuit să privească la Cort, la preoți, la slujbe și să învețe ce înseamnă sfințenia lui Dumnezeu. Ajungând acolo însă, poporul vedea lăcomie și imoralitate. Locul de unde trebuia să strălucească slava devine locul de unde se propagă întunericul.

Preoții lui Israel vor eșua lamentabil în îndeplinirea acestei misiuni. Pentru că ne apropiem cu pași repezi de Sărbătoarea Floriilor și a Învierii, nu putem să nu rememorăm momentul în care Domnul nostru curățește templu. Aceasta ar fi trebuit să fie o „ambasadă” a cerului nu doar pentru evrei, dar și pentru neamuri: „Și-i învățat și zicea: «Oare nu este scris? Casa mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?»” Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari” (Marcu 11:17).

Iată că încheiem și această meditație cu gândurile din meditația de ieri! Ne bucurăm că, în ciuda falimentului lui Israel, Hristos-„Templul” și „Cortul viu”, umblând printre oameni, a oglindit perfect slava lui Dumnezeu, slavă la care noi privim cu uimire, după cum ne spune apostolul Ioan în primul capitol al Evangheliei Sale (Ioan 1:14).

Să nu privim însă cu un ochi acuzator către evrei, ci mai degrabă să ne cercetăm pe noi înșine. Oare nu mărturisim noi, ca biserică, faptul că Dumnezeu este în mijlocul nostru? Oare nu locuiește Dumnezeu Duhul Sfânt în trupul meu? Se împlinește în aceste spații voia lui Dumnezeu precum în cer? Strălucește Slava Lui?