(Posibil) meniu (spiritual) de Crăciun din Efeseni capitolul 5

Crăciunul („cu adevărat”) românesc este despre mîncare. Mîncăm ca românii. Ar trebui inventat un verb: a românca. Dacă un Crăciun-Revelion nu cere Colebil, nu este sărbătoare în toată regula.

Dar… aud din ce în ce mai des… „eh, nici șoriciu nu mai este ce-a fost, nici toba nu mai are gustul de atunci, nici cozonacu nu se mai face cu ouă-ouă…”

A apărut un nou trend: migrația culinară, să ne întoarcem la țară, în traducere liberă pentru corporatiști – să mergem în afara orașului ca să mîncăm bio. Să mîncăm ca la mama-acasă, să recuperăm ce am pierdut prin tehnologizare, E-uri, coloranți, producția alimentară de masă.

Ca să mănînci o ureche de porc coaptă în paie ca la tataia-acasă plătești gras și călătorești mult. Numai ca să recuperezi o amintire.

Ce-ar fi să recuperăm un meniu spiritual? Ce am pierdut și sîntem pe cale să pierdem tot mai mult? Ce lumini s-au stins și vor rămîne stinse între instalații electrice pîlpîitoare?! Ce minți și inimi am golit deasupra burților pline?! Ce anume ar trebui să recuperăm pentru noi și pentru generațiile care urmează pentru ca ai noștri copii și nepoți să nu rămînă doar cu amintirile căutărilor noastre după rotisorul de Bucovina sau caltaboșul din Maramureș?!

Luați aceste rînduri drept un strigăt disperat (nu îndrăznesc să o numesc deznădejde profetică)!

Mesele noastre de sărbătoare s-au golit de bucatele „tradiționale”, dar nu aceasta este măsura tragediei unui popor, nici faptul că în vintrele noastre nu-și mai fac loc produsele nemăsluite nu este cea mai mare pierdere. Am pierdut alte bucurii ale unui alt soi de ingerare și digestie.

Mîntuitorul ne spune că omul nu trăiește numai cu pîine. Există un meniu pentru spirit. În scrierile Apostolului Pavel l-am descoperit în urmă cu aproape un an de zile, de celălalt Crăciun, și am încercat pe tot parcursul acestui an să recuperez aceste ingrediente ale unei vieți duhovnicești (ceva mai) „sănătoase”.

Dacă ne imaginăm o masă spirituală, ce bucate am așeza pe aceasta? Dacă ne-am imagina o menorah, ce făclii și în ce ordine, cum le-am aprinde?

Anul acesta v-aș pune pe masă bucatele bio, nemăsluite, aș încerca să recuperez ceea ce cred că sînt pe cale și toți sîntem pe cale să pierdem:

1. Calmul (Pacea). Trăim în vîrtej, între două telefoane, în zgomot, nopți scurte, căsnicii în tură inversă, strigăm unii la alții, nu avem răbdare să ascultăm frazele celuilalt pînă la capăt, ne suim în mașini și intrăm în case și spargem tăcerea, apăsînd butoanele care ne anesteziază prin… zgomot (o numim uneori muzică). Sîntem o generație care și-a pierdut calmul, liniștea și dorința de a ne asculta respirația și bătăile inimii. Scripturile ne spun: „cei răi n-au pace”. Mîntuitorul și-a salutat consecvent ucenicii cu PACE. Apostolul ne spune în Efeseni capitolul al doilea că Isus Cristos este Pacea noastră. El a venit să ne împace, îngerii au cîntat „pace între oamenii plăcuți Lui”. Isus a potolit furtuna, a domolit îndrăciți, a căutat El însuși liniștea munților și tăcerea după aglomerațiile minunilor. Căutați pacea, da, pacea socială, relațională, națională, dar de ce nu și LINIȘTEA, calmul de aceste sărbători. Cărui demon i-o fi trecut prin cap să asocieze pocnitorile, petardele, harapnicul, urletele trupelor de capră și irozi cu Mîntuitorul senin? Fugiți de magazine, închideți radiourile hrușcă-cizate și bănică-cizate de colinde, ascultați apoi un susur blînd. S-ar putea să fie Vocea Lui.

2. Curăția. Pe toate canalele…  de televiziune… ce bun cuvînt… canale. Canale cu canalii. Ce vine pe canal? Murdăria, jegul, zoaie… N-ați trăit frustrarea aceea? Să încerci să urmărești un filmuleț curățel, cu tematică de Crăciun și imediat să vină reclama la Cabaret de Crăciun? Mințile noastre, copiii și nepoții, cu toții sîntem atacați de imagini, sunete, glume, vorbe nechibzuite, care ne contaminează preajma. Scripturile, tot în Efeseni, de această dată în capitolul 5, ne îndeamnă ca anumite lucruri nici măcar să nu fie pomenite între noi, cu alte cuvinte să ne igienizăm sonotopul (microuniversul nostru sonor, în termenii dr. Dorin Frandeș). Să încercăm să ne facem curat nu numai prin case, pe mese, ci și în mințile noastre, să ne văruim în alb curățitor casa sufletului și apoi să lăsăm vocile copiilor noștri să ne scrie pe pereți Cuvîntul: să se audă mai degrabă rugăciuni și cuvinte de mulțumire, dacă tot nu putem tăcea.

3. Cumpătarea și cumpănirea. Nu la întîmplare în limba română sînt două cuvinte. Unul arată spre atitudine, celălalt spre stilul de viață. Apostolul, tot în Efeseni 5, ne cheamă să umblăm cu mare băgare de seamă, precum un atlet de circ pe sîrmă, la mare înălțime. Alergăm haotic în toate părțile ca oamenii beți. Sîntem măcinați de pofte și de lăcomia, care este o închinare la idoli, sîntem prinși ca într-o menghină a frustrărilor între Vinerea Neagră (Black Friday) și ieftinirile masive din ianuarie. Să adunăm, să facem mîinile greblă. Nu uitați: sîntem pe o cale îngustă. Călătorim pe o creastă de munte de tip „lamă de cuțit”. Să lăsăm în spate și jos ce ne încurcă în alergarea noastră. Ce-ar fi să punem în practică de acest Crăciun spusa „e mai ferice să dai decît să primești”? Să nu așteptăm să ni se dăruiască, să dăruim și să ne eliberăm tocmai de lucrurile pe care le prețuim mai mult, la care ținem și care ne pot deveni poveri prea grele pentru o alergare spirituală echilibrată, cumpănită, bine judecată în dreaptă-cumpănire. Ah, da, ispita ieftinirilor de după Sărbători! Iată de ce nu mi-am făcut garaj: orice spațiu disponibil se va umple neapărat cu lucruri inutile, dar care odată au fost la reducere… Inima omului este nespus de rea și lacomă. Ochiul vede și carnea cere. S-a dus Postul? Atunci să ne dăm drumul? Oare nu pentru aceasta vom fi exersat postul dinaintea Crăciunului, ca să rămînem cu reflexele de trăire ca al nostru Mîntuitor? În simplitate și sobrietate!

4. Comunicarea. Sîntem generația care din lene și frică de fața celuilalt ne trimitem sms-uri unii altora din bucătărie în sufragerie. Ne este frică de prezența propriilor copii. Îi trimitem să se lobotomizeze în fața ecranelor, numai ca să scăpăm de povara relaționării cu ei. Există familii în care comunicarea reală, față către față, este pe cale să dispară. Există soți care sînt prieteni pe Facebook, dar și-au pierdut cu totul prietenia din viață. Există familii în care nu trebuie să le spui să vorbească între ei cu psalmi și cîntări de laudă, ci doar atît: VORBIȚI ÎNTRE VOI!!! Dumnezeu nu numai că a comunicat cu noi, El S-a cuminecat. A venit între noi plin de har și de adevăr. S-a făcut întru toate la fel ca noi, numai fără păcat și ni S-a dăruit spre a fi consumat ca Apă Vie, Pîinea Vieții, Mană cerească, Sfîntă Cuminecătură, Care ne-a vorbit despre Tatăl, Chip văzut al Dumnezeului nevăzut. Să ne întoarcem de aceste sărbători spre cei dragi, să lăsăm telefoanele și tabletele și să practicăm prezența față de ceilalți. Să ne dăruim pe noi înșine ca act de slujire… vorbind și ascultîndu-i pe cei mai dragi între cei dragi.

5. Cîntarea. Tot Efeseni capitolul 5 ne spune: „vorbiți între voi cu psalmi și cîntări de laudă”. Scriptura nu ne indică doar tăcere, o izgonire a oricărui sunet din preajma noastră, ci ne propune igienizarea („să nu se audă vorbe porcoase, glume proaste, cuvinte nechibzuite”), dar mai mult decît atît: nu ne propune restaurarea unei vorbiri altfel, ci o adevărată schimbare de paradigmă, o revoluție: să comunicăm între noi cîntînd despre Dumnezeu! Tentant proiect! Grea intreprindere! Dragi credincioși, nicio sectă, nicio grupare religioasă nu cîntă precum creștinii în familie. Nicio altă specie religioasă nu a practicat imnologia în familie precum au descoperit-o și practicat-o reformații. Cele mai frumoase amintiri din copilărie le am cu mama văduvă tînără, care cînta după moartea tatălui meu „în cetatea unde merg eu… florile nu veștejesc…”. Opriți generatoarele de zgomot și cîntați împreună de aceste sărbători ca familie.

6. Credincioșia. Bărbaților, iubiți-vă nevestele așa cum Domnul Cristos Și-a iubit Biserica. Și-a dat chiar viața pentru Dînsa. Credincioșia, perseverența, a rămîne în dragoste pînă la sfîrșit, acestea sînt lucruri care sînt pe cale să se piardă în generațiile care ne urmează. Aud tot mai des: „divorțăm, nu mă mai face fericit/fericită!”. Ne enervăm la aranjarea instalației de pom cu 500 de becuri și, pentru că noi nu avem voie să înjurăm, inventăm blesteme noi la strîngerea instalației în ianuarie. Sîntem o generație care își pierde ușor răbdarea, este în căutare de noutate tot timpul. Noutatea permanentă a rețelelor de socializare, și nu numai, ne-a modificat genele spirituale. Să restaurăm credincioșia, perseverența, rămînerea la locul suferinței, mai ales atunci cînd ajungem la ultimul verb: „dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, dar mai ales… suferă totul”.

7. Credința. Pînă la urmă sărbătorirea Crăciunului de către creștini este o declarație dogmatică. Sărbătoarea aceasta nu este despre emoții lacrimogene sau veselie deșănțată, ci despre Crez, pe care trebuie să îl ducem mai departe copiilor și nepoților. Apostolul Pavel se roagă în Efeseni cap. 3 ca în inimile credincioșilor din Efes să locuiască Cristos prin credință. Cînd mergeți acasă de Crăciun, mai ales dacă predica n-a fost foarte bună, predicați-vă unii altora în familie prin recitarea Crezului de la Niceea-Constantinopol și mai ales Crezul de la Calcedon… „pentru noi și pentru a noastră mîntuire… S-a întrupat… ”. Crăciunul ar trebui să fie un stîlp de aducere aminte despre credința nenegociabilă, dată sfinților pentru totdeauna, pentru care Nicolae (cel sărbătorit de Sf. Nicolae) l-a pălmuit pe Arius în plin Sinod. Acesta este felul principal. Aceasta este făclia care completează candelabrul nostru: Credința în Isus Cristos. Pentru aceasta am făcut pace în inimile noastre, pentru aceasta am făcut curat în gîndurile noastre, am învățat dreapta cumpănă, pentru aceasta merită să vorbim și să cîntăm, ca să vestim laudele și isprăvile Domnului din neam în neam, în veci de veci în Biserică, așa cum spunea psalmul 78 despre poporul Israel. Dați-le copiilor crezurile în primul rînd, apoi cozonacii; dați-le credința, nu numai arbori verzi împodobiți!

***

Ce-ar fi de acest Crăciun să mîncăm șapte feluri de mîncare spirituală, ca la un ospăț Împărătesc; oare acest Praznic nu aceasta este? El Se oferă să ne fie Gazdă, El Se oferă să ne fie Hrană. Să aprindem la acest ospăț șapte făclii ale unui sfînt candelabru!

Să ne recuperăm flăcările stinse ale unui Menorah spiritual și Cristologizat:

1. Calmul – de la Cristos, care este Pacea noastră.

2. Curăția – prin Cristos, care este Sfîntul lui Dumnezeu,

3. Cumpătarea – în Cristos, care este Mijlocitorul între noi și Dumnezeu, Cel care S-a sărăcit pentru noi și pentru a noastră mîntuire.

4. Comunicarea – din Cristos, Care este Cuvîntul întrupat.

5. Cîntarea – despre Cristos, Căruia I se cuvin laudele noastre.

6. Credincioșia – lui Cristos, modelul nostru de perseverență în iubire.

7. Credința – întru Cristos, Crucificatul Nostru.

Text publicat prima dată în 2011 pe blogul personal.