Pocăința ca REAMINTIRE – faza emoțional-anamnetică – Partea a III-a (Psalmul 51)

Nu poate fi vorba de pocăință autentică fără un pas delicat, drastic, dur și care trebuie să dureze pentru toată viața: reamintirea faptelor iertate. Unde ați găsit „marea uitării” în Biblie? Unde găsim un Dumnezeu uituc?

Adevărata dovadă de dragoste stă în reamintire și iubire. Soția își amintește cine sînt și totuși mă iubește pentru că dragostea nu uită, ci acoperă totul. Amnezia nu este o dovadă de iubire, este doar o dovadă de slăbiciune mentală. Iubirea este puternică tocmai prin faptul că ofensa este tot timpul proaspătă, tot timpul însă… acoperită, iertată.

Noi nu-L putem invita pe Dumnezeu la uitare. „Cine are o conștiință curată sigur are o memorie foarte scurtă.”

3 Căci îmi cunosc bine fărădelegile
şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.

Da, păcatul este iertat, absolvit, dar păcatul stă totuși înaintea mea.

Sînt două mari avantaje să nu îți uiți păcatul:

1. Nu mai repeți ce ai făcut! Îți amintești gustul amar al păcatului. Dacă un copil se apropie de plită și totuși atinge, se frige, nu mai pune mîna a doua oară. Pentru că ține minte! Reține: plita și mîna nu fac casă bună împreună. Dacă îți amintești păcatul, nu mai treci pe acolo. Dacă ai fost la dezalcoolizare de cîteva ori, nu mai dormi cu berea în frigider, dacă ai slăbiciuni în anumite domenii ale vieții, eviți drumurile care te-ar putea duce înapoi pe căile vechi.

2. Autoetichetarea în smerenie te ajută să supraviețuiești respingerii. Cînd îți aduci aminte tu cine ai fost, nu îți mai aduc aminte alții. Poziționîndu-te cît mai jos posibil, nu vei mai avea de unde să fii tras în jos de dușmani.

Dumnezeu ne aduce aminte cine am fost și ne reîmprospătează promisiunea, arătîndu-ne cine vom fi, cine vom deveni prin har. Pocăința autentică nu șterge dosarele, nu le ascunde, dimpotrivă, le ține deschise permanent. Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne reamintim cum am fost, morți în păcatele și greșelile noastre. Așa vom prețui mai mult învierea la o nouă viață.

Petru a trădat! L-a iertat Domnul, l-au iertat frații, l-a iertat Biserica, s-a iertat chiar el însuși și totuși insistă să ne reamintească că el este cel care s-a lepădat de Domnul.

Pavel a fost un persecutor al credinței, autor al unor crime indirect, l-a iertat Domnul, l-a iertat Biserica, s-a iertat chiar și el, dar își ține dosarul deschis, pentru că iertarea nu înseamnă uitare. Pocăința nu cere amnezie, ci dimpotrivă solicită o anamneză lucidă și continuă. David spune: „păcatul meu stă NECURMAT înaintea mea”, conștient fiind că nebuniile păcatului ne lasă cu cicatrici, la fel ca pe trupuri.

Am un prieten care a fost dependent de droguri.

Mi-a spus:

„Mă consider un dependent de droguri INACTIV. Dacă aș pune la trecut depedența mea, atunci aș fi în pericolul recăderii într-o supradoză. Tot timpul trag cu ochiul la vechea dependență și tremur, cu frică și cutremur, conștientizînd că sînt ceea ce sînt doar prin har și numai Dumnezeu mă poate ține pe calea curăției”.

Pocăința care face pasul reamintirii constante ne păstrează în smerenie și în totală dependență de Domnul, ne face să strigăm doxologic laudele Domnului Care ne-a izbăvit, fără a ne păstra vreo urmă de slavă pentru noi înșine pentru un parcurs reușit.

Va urma