Pocăindu-ne de elitism si snobism cronologic

Într-o discuție recentă pe Twitter, Michael Clary, un pastor evanghelic din Cincinnati, a descris o atitudine greșită răspândită printre creștini. Mărturisesc că este o atitudine de care eu însumi m-am făcut vinovat și, se pare că și el, la rândul său. Spusele lui Clary merită citate în întregime:

“În trecut, mă simțeam îndreptățit să batjocoresc o anumită categorie de creștini evanghelici… conservatori, needucați, fundamentaliști din vârful muntelui, care încă citeau Biblia în traducerea King James. Le lipsea rafinamentul teologic și cunoașterea culturală pe care eu am dobândit-o în timp ce făceam slujeam în campus și studiam la seminar.

N-aș fi recunoscut acest lucru la momentul respectiv, dar în adâncul meu, mă simțeam superior față de oamenii din orașul meu natal și de religia lor țărănească. “Succesul” meu în slujire era mânat (cel puțin parțial) de dorința de a mă separa de ei și de a dovedi că “nu sunt unul dintre acei creștini fundamentaliști”.

Apoi, însă, am început să realizez: stăteam pe umerii unor uriași. Bunicul meu a fost unul dintre acei predicatori de la țară. Străbunicul meu a fost la fel. A primit doar o educație de 3 ani. A plantat o biserică în creierul munților din Vestul Virginiei și a construit o clădire pentru ea pe proprietatea lui. A rămas credincios Domnului și chemării sale timp de 80 de ani.

Și apoi eram eu, la trei sau patru ani după ce plantasem o biserică nouă la care participau câteva sute de oameni, simțindu-mă ca și cum aș fi realizat ceva. Simțindu-mă superior față de bărbați ca bunicul meu și străbunicul meu.

Așa că m-am pocăit. M-am pocăit de aroganța mea. M-am pocăit de a privi cu dispreț la creștinii credincioși, mai în vârstă, care mi-au transmis o moștenire. 

Împărtășesc toate aceste lucruri pentru că aroganța mea a fost cultivată într-o subcultură evanghelică care produce un spirit de elitism. Ce am învățat este că subcultura este de fapt sub-creștină.”

Într-o lume în care toți oameni și toate lucrurile sunt superficial conectate online, unde există aproximativ cu 30 de miliarde de camere mai mult decât oameni și unde “influencer” este o slujbă reală, stilul poate fi ușor confundat cu substanța și faima cu credința. Este una dintre multele (și sunt multe!) forme a ceea ce C.S. Lewis numea “snobism cronologic”. Teologul J.I. Packer l-a descris ca fiind presupunerea că “noul este mai adevărat, doar ceea ce este recent este decent, fiecare schimbare de teren este un pas înainte și ultimele opinii trebuie considerate ca fiind conclusive despre orice subiect”.

În cazul pastorului Clary, diploma de seminar și priceperea în slujire au înlocuit înțelepciunea câștigată prin mentorii și bătrânii credincioși. În cazul meu, studiul teologic a adus o încredere care, în multe moduri, a devenit aroganță. Mulți alții au cedat presiunilor culturale crescânde ale vremurilor noastre, rușinați de convingerile morale care au fost considerate nenegociabile în istoria Bisericii. Ochii dați peste cap, capul clătinat și înfumurarea morală urmează curând.

Poate că, prin harul lui Dumnezeu, scăderea numărului de oameni care frecventează biserică și influența culturală ne vor face să ne pocăim de snobismul nostru cronologic. Poate că vom învăța, la fel ca pastorul Clary, să fim recunoscători pentru bărbații și femeile care L-au urmat cu credincioșie pe Hristos și ne-au arătat cum să facem același lucru.

Nu consider că creștinii n-ar trebui să-și folosească creierul, să aleagă tradiția în locul adevărului, să respingă formarea și studiul aprofundat al Scripturii și teologiei sau să refuze cu încăpățânare orice schimbare doar pentru că este nouă. Așa cum colegul meu Shane Morris ne-a avertizat, ar trebui, în același timp, să fim atenți la snobismul cronologic invers.

În cartea sa, “Surprins de bucurie”, C.S. Lewis a scris: “Trebuie să aflați de ce un lucru a devenit depășit. A fost vreodată respins… sau a murit pur și simplu, ca orice altă modă? Dacă acesta din urmă este adevărat, acest lucru nu ne spune nimic despre adevărul sau falsitatea sa”.

Tehnicile, stilurile, chiar și mișcările religioase vin și pleacă, dar cei care sunt salvați de Cristos, sunt sprijiniți de El. Așa cum a concluzionat pastorul Clary, “Creștinismul elitist nu poate supraviețui rigorilor ucenicizării aspre. Dar bunicii mei au reușit.”