Perspectivă: Profesorul de la Universitatea Harvard, Arthur Brooks, ne explică secretul fericirii (1)

Nota editorului: Următorul dialog este luat din webinarul “Family Matters” (Familia contează – n.t.). Este o conversație între Brad Wilcox, director la National Marriage Project, profesor de sociologie la Universitatea din Virginia și cercetător la Institute for Family Studies și Arthur Brooks de la Universitatea Harvard. Conversația are la bază cartea lui Brooks “From Strength to Strength: Finding Success, Happiness and Deep Purpose in the Second Half of Life.” (Din putere în putere: Găsind succesul, fericirea și un scop profund în a doua jumătate a vieții).

BW: Bine ai venit, Arthur.

AB: Multumesc, Brad. Și îți mulțumesc pentru contribuția ta la acest subiect important.

BW: Să începem cu lucrurile de bază. Cum definești fericirea și de ce este important să ne gândim la ea? 

AB: Fericirea, ca perspectivă generală, atunci când îmi întreb studenții la Harvard “Ce este fericirea?”, este definită prin prisma sentimentelor. Însă fericirea, așa cum o înțelegem în lumea modernă a neuroștiinței și a științelor sociale este, de fapt, o combinație a trei fenomene. Primul este distracție. Al doilea este satisfacție. Al treilea este scop. Oamenii care sunt cu adevărat fericiți – mă refer la oamenii care au aceste lucruri în echilibru și din abundență – sunt oamenii care vor semnala un nivel ridicat de fericire. Distracția înseamnă plăcere cumulată cu înțelegere. Nu este doar plăcere pură, ci înseamnă a te bucura de ceva anume în așa fel încât înțelegi de ce anume te bucuri – lucrul acesta este important. Satisfacția este răsplata pentru un lucru bine făcut sau un țel atins. Scopul, care poate este cel mai paradoxal dintre toate, vine din înțelegerea coerenței și semnificației vieții tale. Cred că majoritatea oamenilor știu că acest lucru cere sacrificiu și aduce chiar durere și necaz în viețile noastre. Ironia majoră este că  pentru a avea fericire, ai nevoie de scop, iar pentru a avea un scop, ai nevoie de sacrificiu și durere. Acestea presupun puțină nefericire. Astfel, când oamenii își petrec viața încercând să evite nefericirea, ceea ce fac de fapt din nechibzuință este că evită mare parte din propria fericire.

BW: Voi reveni asupra acestui lucru, deoarece este în strânsă legătură cu cartea lui Paul Bloom, după cum știi. Tu și cu mine avem copii care sunt foarte diferiți unul de altul, inclusiv în nivelul de fericire al fiecăruia. Acest lucru mă face să mă întreb, ce proporție din fericire este determinată genetic? Cât din fericire se datorează norocului sau nenorocului sau lucrurilor care sunt în afara controlului nostru?

AB: Da, aceasta este o întrebare bună. Tu ai mulți copii. Eu am doar trei, însă sunt destui pentru a-mi face o idee. Când vine vorba de copiii tăi, îți dai seama că au nivele diferite de satisfacția de bază a vieții. Adevărul este că s-au făcut studii aprofundate pe gemeni identici care au fost separați la naștere și adoptați de familii diferite – nu a fost un experiment făcut pe copii, bineînțeles, acest lucru nu ar fi etic – și care apoi se reîntâlnesc ca adulți și fac cateva teste de personalitate. Ceea ce au demonstrat aceste studii este că un procent mai mare decât am fi crezut din personalitatea noastră este determinat genetic. Undeva între 40% și 80% din caracteristicile personalității sunt în directă legătură cu ceea ce ne-a fost transmis de la părinții noștri, inclusiv fericirea. Majoritatea studiilor au ajuns la concluzia că între 44% și 52% din fericire este transmisă genetic. Hai să zicem jumătate. Jumătate din fericirea noastră este corelată cu ceea ce primim de la părinții noștri. Cealaltă jumătate va fi determinată de două cauze majore. Una dintre ele este reprezintă circumstanțele și cealaltă obiceiurile. Eu nu îmi doresc ca acest lucru să fie adevărat. American fiind, îmi doresc ca toată fericirea mea să fie sub controlul meu, să fie strâns corelată de obiceiurile mele. Însă trebuie să recunosc adevărul: 50% este determinată genetic și un sfert este circumstanțială – lucrurile rele sau bune care se întâmplă în viața nea. Lucrul pe care trebuie să-l reținem este că un sfert înseamnă destul de mult, însă nu durează: lucrurile bune nu influențează pentru mult timp fericirea ta și cele rele nu contribuie mult timp la nefericirea ta. Ceea ce rămâne, ceea ce putem manipula și influența cu adevărat sunt obiceiurile noastre, care însumează, de asemenea, un sfert din totalul fericirii. Obiceiurile înseamnă felul în care ne trăim viața. Acestea pot să fie extrem de trainice. Acesta este locul în care ar trebui să ne concentrăm energia.

BW: Dintre lucrurile care sunt în controlul nostru, care sunt acelea care influențează fericirea unei persoane normale?

AB: Dacă ar fi să sintetizăm toate cercetările făcute asupra acestui subiect, le-am reduce la patru mari categorii de obiceiuri, numite “Cele patru obiceiuri ale oamenilor foarte fericiți”. Nu vei fi fericit tot timpul dacă le implementezi, datorită geneticii și circumstanțelor, însă vei fi fericit atât cât poți fi, având în vedere lucrurile asupra cărora ai control. Cele patru categorii sunt: credință, familie, prietenie și muncă cu însemnătate. Munca cu însemnătate nu are nimic de-a face cu banii, prestigiul sau titlurile și nici chiar cu educația. Însă are totul de-a face cu a-ți câștiga succesul și a sluji altor oameni. Acesta este portofoliul obiceiurilor. Unul din lucrurile pe care le fac când mă uit critic la oamenii care spun: “Nu găsesc nicio direcție în viață, simt că nu sunt atât de fericit pe cât ar trebui să fiu” este să diagnostichez portofoliul fericirii lor. Aproape de fiecare dată se întâmplă ca ei să supraaprecieze anumite lucruri și să subaprecieze altele. O mulțime de oameni care au succes în afaceri, care muncesc tot timpul, de exemplu, subapreciază credința și viața de familie. Bărbații, în special, tind să subaprecieze prieteniile. Poți să crești dozajul de fericire lucrând la igiena acestor obiceiuri.

BW: Ați amintit de muncă. Privind la problema fericirii, sondajul recent YouGov a arătat că există o diferența majoră în felul în care femeile și bărbații privesc munca remunerată și fericirea. Pentru bărbați, există o conexiune clară între munca cu normă întreagă, aducătoare de câștig și fericire. Însă nu există un tipar la fel de clar pentru femei. Sunt numeroase femei care fac muncă neremunerată, dar care sunt foarte fericite. Ce credeți despre această diferență dintre genuri atunci când vine vorba despre muncă și fericire? Care este secretul, din perspectiva dvs.?

AB: Acest lucru este corelat în totalitate cu tradiția autoevaluării noastre. Îl găsim în literatura psihologică sub numele de motivație extrinsecă. Motivația extrinsecă înseamnă motivația cauzată de lucrurile exterioare. Dacă tot ceea ce ai muncit vreodată este doar muncă remunerată, începi să te valorifici în termenii în care piața îți evaluează munca. Astfel, pentru multe familii care sunt construite după un model tradițional, convențional, unde tatăl câștigă banii, iar mama face munca casnică sau voluntară – mama devine foarte, foarte bună în a-și evalua intrinsec timpul și valorile create. Este capabilă să-și formeze un sistem de contabilizare mai folositor, care se reflectă mai mult în valoarea pe care o creeaza cu timpul ei. Nimeni nu ar spune că o femeie care stă acasă și își crește copiii își pierde timpul. Ar spune că face un lucru foarte important. Și totuși, acest lucru nu îi aduce un salariu și majoritatea femeilor casnice ar spune: nu în felul acesta îmi convertesc timpul. Bărbații nu se pricep deloc să facă acest lucru și spun: dacă nu sunt plătit mai bine în slujba asta decât în cealaltă, ceva nu e în regulă cu cariera mea. Bărbații au un sistem de contabilizare bazat în totalitate pe bani. Cred că este o problemă a bărbaților, mai degrabă decât a femeilor, în general.

Brad Wilcox, Deseret

Sursa foto: Kate Kozyrka on Unsplash