Pericolul încrederii exagerate

Mulți credincioși din Corint erau siguri de modul în care iși trăiau viețile lor creștine și credeau că au ajuns la destinație. Ei erau mântuiți, botezați, bine învățați, nu le lipsea niciun dar spiritual și, se presupunea, erau maturi. Se credeau suficient de puternici pentru a se asocia liber cu păgânii în ceremoniile și activitățile lor sociale și, totuși, să nu fie afectați moral sau spiritual, atâta timp cât nu participau la idolatrie sau imoralitate flagrantă.

Dar, în 1 Corinteni 10, Pavel le spune că se înșelau singuri. Abuzul libertății lor nu doar că dăuna credincioșilor mai slabi, ale căror conștiință era ofensată, dar punea în pericol și viețile lor spirituale. Nu puteau trăi mult timp la granița libertății fără să cadă în ispită și păcat.

Creștinul matur și iubitor nu încearcă să-și testeze libertatea până la extrem, pentru a vedea cât de aproape de rău poate ajunge fără a fi rănit. În 1 Corinteni 10:1-13, Pavel arată cum abuzul de libertate ne poate descalifica de la o slujbă eficientă pentru Cristos.

Când un creștin devine atât de încrezător în puterea sa încât crede că poate gestiona orice situație, el are o încredere exagerată și se află în mare pericol de a cădea. Avertismentul este rezumat în 1 Corinteni 10:12: „Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” Pericolul nu este de a pierde mântuirea, ci căderea în păcat și o slujire lipsită de valoare. Este un pericol serios, unul pe care Domnul nu îl tratează cu ușurință.

Abuzarea privilegiilor spirituale

Pavel folosește israeliții ca exemplu de încredere în exces în propria spiritualitate.

„Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare, toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise; toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, și stânca era Hristos. Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie” (1 Corinteni 10:1-5).

Printr-o manifestare incredibilă a puterii lui Dumnezeu, ei au fost chemați din Egipt, păziți de urgii și eliberați de armata egipteană când Dumnezeu a despărțit Marea Roșie. Ei au experimentat prezența, protecția și purtarea de grijă a lui Dumnezeu în pustie.

Deși se bucurau de privilegiile de a fi poporul ales, nu au rămas credincioși Lui. Au cârtit și s-au plâns. Au organizat revolte împotriva liderilor aleși de Dumnezeu și au cochetat cu idolii. Pavel a descris rezultatele încrederii lor excesive în ei înșiși în 1 Corinteni 10:5-10.

„Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a șezut să mănânce și să bea și s-au sculat să joace.” Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi. Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul.”

Faptul că „cei mai mulți dintre ei” nu au fost plăcuți înaintea lui Dumnezeu este o subestimare. Din numărul mare de israeliți care au plecat din Egipt, doar doi, Iosua și Caleb, au fost lăsați să intre în Țara Promisă. Chiar și Moise și Aaron au fost descalificați.

Din cauza neascultării, toți israeliții, cu excepția celor doi, „au fost nimiciți în pustie.” Cu alte cuvinte, trupurile lor au fost îngropate peste tot în deșert. Tot Israelul a fost binecuvântat cu har, eliberat și susținut de Domnul în pustie. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre ei au eșuat la testul ascultării și al slujirii. Au abuzat și au folosit greșit libertatea și binecuvântările lor. Din egoism și prin voință proprie, au încercat să trăiască la graniță cu libertatea pe care au primit-o și au căzut în ispită, iar mai apoi în păcat. Încrederea excesivă în ei înșiși a dus la moartea lor.

Nepotriviți pentru slujire

Israeliții descalificați au devenit nepotriviți pentru slujba lui Dumnezeu. Ei au devenit ceea ce Pavel numește în altă parte vase de necinste. Nu s-au curățit „de poftele tinereții” și nu au urmărit „neprihănirea, credința, dragostea și pacea.” În consecință, nu au devenit vase „sfințite, folositoare stăpânului lor, destoinice pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 2:21-22). Ei au fost împrăștiați prin pustie ca cioburi, bucăți de vase sparte care nu mai erau de folos.

Judecățile lor sunt acum „pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei” (1 Corinteni 10:6). Cei care au fost „nimiciți în pustie” (1 Corinteni 10:5) nu și-au ținut trupurile sub control așa cum a făcut Pavel (1 Corinteni 9:27), ci și-au îngăduit fiecare poftă și dorință.

Un trup ținut sub control este folositor Domnului; unul care se răsfață nu este. Creștinul care își controlează trupul și stilul de viață este calificat să Îi slujească Domnului; cel care ascultă mereu de nevoile trupului și este neglijent în stilul său de viață este descalificat.

Articol scris de John MacArthur pentru GraceToYou