Patrioți și călători

Dragostea pentru pământul strămoșesc

Și totuși, Dumnezeu ne-a așezat aici, în această lume. Nu suntem din lume, ci în lume – așa funcționează lucrurile. Suntem așezați într-un oraș, într-o țară, într-un continent; și dacă întreb “Unde este patriotismul în toate acestea?”, voi răspunde că patriotismul este o afecțiune specială pentru pământul părinților noștri, pentru un oraș, un stat, un trib, o etnie. Această dragoste este diferită de dragostea de oameni în general, a creștinilor. Însăși Biblia ne îndeamnă să prețuim pământul strămoșesc și moștenirea părinților noștri.

Pavel le spune Galatenilor în capitolul 6:10: “Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.” Cei care ne sunt aproape au ceva special. Afecțiunea pentru ei e diferită. În 1 Timotei 5:8 citim: “Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.”

S-ar părea că este bine că avem o dragoste specială pentru ai noștri, după cum declară și Pavel în Romani 9:3: “Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.”. Este ceva în aceste legături de rudenie, culturale, care face ca dragostea pentru aceste persoane sa fie puternică și specială.

C.S. Lewis, în cartea “Cele patru iubiri”, ne descrie tipurile de afecțiune: “philos” (prietenie), “eros” (dragostea erotică), “agape” (dragostea lui Dumnezeu) și “storge”, care e afecțiunea descrisă mai sus. “Storge” e ceea ce simțim pentru o pereche veche de papuci pe care soția ar vrea să-i arunce, dar se potrivesc perfect în picioarele noastre. E afecțiunea pe care un copil o are pentru o păpușă veche și zdrențuită, care nu place nimănui în afară de acel copil, o bluză care are găuri, un copac unde ai gravat inițialele tale și ale soției la începutul logodnei.

Ne atașăm de un copac, de niște papuci, de pământul părinților noștri, de o limbă, de o cultură. Când mergem în altă țară, suntem cuprinși de entuziasm, poate chiar ni se pare că alte culturi sunt superioare culturii noastre, însă, odată ajunși acasă, oricum ar fi acest “acasă”, ne simțim ca în perechea veche de papuci.

Dumnezeu ne-a împărțit în rase, limbi și culturi. Nu a intenționat ca noi să disprețuim apartenența noastră, ci să ne simțim acasă în mijlocul semenilor noștri.

Romani 13:1 implică un soi de patriotism: “Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu.”. O țară sau un stat are dreptul sa mențină ordinea și să se apere împotriva agresiunii, iar cetățenii ei trebuie sa se supună acestei autorități.

Orice formă ar lua patriotismul nostru, trebuie să avem în noi o legătură mai profundă față de frații în Cristos, indiferent de țara și cultura din care vin, decât față de compatrioții noștri necredincioși. Dumnezeu este Regele nostru, nu un om. Împărăției lui am jurat credință. Însă, sub acest stindard, suntem mulțumitori pentru țara în care ne-a așezat, pentru acești papuci uzați care ne sunt atât de comozi.

John Piper, DesiringGod

Sursa foto: Dan Novac on Unsplash