Părinți, aduceți-vă copiii la închinare

Și ar fi un semn că ceva în viața bisericii este total greșit.

Copiii nu sunt niciodată nelalocul lor în slujirea congregațională. Încă de la început, oamenii lui Dumnezeu au știut că închinarea este un eveniment pentru întreaga familie (Ezra 10:1). Isus i-a primit pe copii la Sine și i-a folosit pentru a ilustra ce înseamnă să aparții Împărăției lui Dumnezeu (Marcu 10:13-16). Dumnezeu se așteaptă ca odraslele noastre să fie prezente în închinare, să asculte poruncile, promisiunile și încurajările scrise direct pentru ei (Efeseni 6:1-3, Coloseni 3:20).

Însă doar convingerea că copiii ar trebui primiți în închinarea adulților nu este suficientă pentru a ne determina să îi primim cu inima deschisă, la fel cum a făcut Isus. Părinții au nevoie de o încurajare care depășește provocările care vin cu participarea copiilor alături de ei la închinare. Trebuie să îi ajutăm pe creștini să vadă că a-i avea pe copii în biserică nu numai că este biblic, ci este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru ei. Cum putem spune lucrul acesta?

1. Închinarea le dă copiilor un simțământ timpuriu de apartenență spirituală.

Copiii credincioșilor nu sunt străini cercului părinților lor. Ca membri ai unui cămin creștin, sunt puși deoparte (1 Corinteni 7:14). Ca purtători ai chipului lui Dumnezeu și beneficiari ai promisiunilor divine (Fapte 2:39), copiii care cred pot, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-L laude în adunare (Matei 21:15).

Închinarea nu este ca intrarea în parcul de distracții, unde e necesară o anumită înălțime sau o universitate cu standarde academice stricte. Ucenicii au trecut cu vederea acest lucru, ei au crezut că Isus ar trebui să se întâlnească cu copiii când aceștia vor fi crescut sau vor fi fost mai deștepți. Însă Isus a spus: “nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.” (Marcu 10:14).

Aduceți-vă copiii la biserică, pentru a se alătura norului mare de martori care Îl laudă pe Dumnezeul cel adevărat. Atunci când sunt în biserică cu oamenii lui Dumnezeu, vor aduce acasă acest adevăr. Chiar și cei mai mici copii din biserica noastră cântă împreună cu noi Psalmul 1: “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori”. Copiii nu pot defini toate aceste cuvinte, însă pot învăța, împreună cu sfinții mai în vârstă, să se teamă de Dumnezeu, nu să-L batjocorească. Sunt catehizați să trăiască “ca un pom sădit lângă un izvor de apă”. Doar prin simpla incluziune, învață să participe conștient în trupul lui Cristos.

2. Închinarea sădește obiceiuri esențiale în copii.

Pentru aceia dintre noi care am crescut petrecând fiecare duminică în biserică, unele dintre cele mai timpurii ritualuri sunt cântarea psalmilor sau imnurilor, ascultarea predicilor și rugăciunea împreună cu copiii lui Dumnezeu. Copiii dezvoltă obiceiuri mai devreme decât ne-am gândi noi. Dacă te îndoiești de lucrul acesta, încearcă să schimbi una dintre rutinele copilului tău, te va înștiința!

Timotei a început să învețe Sfânta Scriptură din pruncie (2 Timotei 3:15). Cercetătorii ne asigură că trupurile copiilor își amintesc experiențe încă din primele zile de viață. Participarea timpurie la închinare îi poate modela în a deveni urmași ai lui Cristos o viață întreagă. Puritanul William Gouge a scris: “Educarea bună a copiilor încă din pruncie te scutește de multă muncă mai târziu, deoarece practicarea constantă a virtuții o face un obicei înrădăcinat.”

Binecunoscutul verset din Proverbe 22:6 are implicații în închinare. Copiii care au fost crescuți să se închine nu vor uita repede căile liturgice pe care au umblat în primii ani ai vieții. Am stat la căpătâiul unor credincioși înaintați în vârstă care au uitat aproape totul, în afară de amintirile copilăriei lor. Cu toate acestea, mi s-au alăturat în cântarea Psalmului 23, pe care l-au învățat acum câteva decenii în adunarea credincioșilor.

3. Închinarea îi va duce pe copii în prezența Dumnezeului slavei.

Dumnezeu le promite credincioșilor că li se va prezenta într-un mod special atunci când se adună pentru închinare. Imnul vechi e adevărat: în închinare, “Dumnezeu Însuși e cu noi”. În continuare, imnul descrie răspunsul adecvat al închinătorilor: Îl adorăm și venim înaintea lui cu reverență. Ne închinăm cu adâncă adorare. Ne alăturăm îngerilor și sfinților, cântând: “Sfânt, sfânt, sfânt!”. De ce nu ne-am dori ca pruncii noștri să fie prezenți la întâlnirea glorioasă cu Isus, Mijlocitorul legământului nou, care ne-a spălat păcatele cu sângele Său (Evrei 12:22-24)? Până la urmă, “din gura copiilor şi a celor ce sug la piept, Ţi-ai scos o întăritură de apărare” (Psalmul 8:2).

Isus a citat din Psalmul 8 pentru a demonstra că uneori, copiii pot aduce laudă mai bine decât adulții (Matei 21:12-17)! Fiecare suntem responsabili pentru glorificarea și bucuria în Dumnezeu, însă închinarea bisericească este un stimulent divin pentru a-i oferi lui Dumnezeu lauda care I se cuvine. Cu câteva excepții, ceea ce este potrivit pentru închinătorii maturi este potrivit și pentru cei mici.

A-i include pe copii în biserică nu e ușor. Însă este bine. Și, ca orice alt lucru greu, dar bun, aduce “roada dătătoare de pace a neprihănirii” acelora care au trecut prin școala lui (Evrei 12:11).

William Boekestein, The Gospel Coalition

Sursa foto: Photo by Jonathan Borba on Unsplash