Păcatul ascuns e periculos

Domnul nostru a predicat în repetate rânduri faptul că păcatul ascuns în interior, ferit de privirea celorlalți, este la fel de condamnabil ca păcatul care se manifestă în cele mai grave forme de comportament infam. Cei care poartă ură față de alții sunt la fel de vinovați precum aceia care își exprimă ura prin acțiuni, iar cei care se lasă pradă poftelor ascunse sunt la fel de vinovați ca adulții desfrânați.

Prin urmare, creștinii nu ar trebui să considere păcatele ascunse ca fiind mai puțin grave sau respectabile decât păcatele vizibile. Iată trei motive pentru care păcatul ascuns este profund inacceptabil:

1. Dumnezeu cunoaște inima noastră

Scriptura ne învață: „Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Niciun păcat — nici măcar o vorbă rea șoptită sau o gândire răuvoitoare efemeră — nu este ascunsă de privirea lui Dumnezeu. De fapt, dacă am conștientiza că Dumnezeu este singurul martor al acestor păcate ascunse, am fi mai puțin înclinați să le considerăm atât de ușor de trecut cu vederea.

Biblia declară că Dumnezeu va judeca într-o zi tainele fiecărei inimi (Romani 2:16). El „va aduce la judecată orice faptă, tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:14).

Nu doar atât, păcatele ascunse nu vor rămâne secrete. „Domnul va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor” (1 Corinteni 4:5). Isus a afirmat: „Nu există nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut. De aceea, orice ați spus la întuneric va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la ureche, în odăițe, va fi vestit de pe acoperișul caselor” (Luca 12:2-3). Cei care cred că pot scăpa de rușine ascunzându-și păcatele vor descoperi într-o zi că dezvăluirea acestora în fața tronului lui Dumnezeu va aduce cea mai mare rușine.

Este o nebunie să credem că putem diminua păcatul nostru păstrându-l secret. Este o nebunie și mai mare să fim convinși că suntem superiori altora doar pentru că păcătuim în privat și nu în public. Și este, cu adevărat, cea mai mare nebunie să ne convingem că putem scăpa de păcat prin ascunderea lui. „Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare” (Proverbe 28:13). Toate păcatele reprezintă o ofensă împotriva lui Dumnezeu, fie că sunt comise în public sau în ascuns. Și Dumnezeu, care ne cunoaște cele mai ascunse taine ale inimii, vede limpede păcatele noastre, oricât de bine am crede că le-am ascuns.

1. Păcatul din minte derivă din aceeași imoralitate care stă la baza faptelor păcătoase

Când Isus a afirmat că ura este la fel de greșită ca și crima și că pofta este esența adulterului, nu a sugerat că nu există o diferență de intensitate între păcatele comise prin gândire și cele comise prin acțiuni. Scriptura nu învață că toate păcatele au aceeași gravitate.

Faptul că unele păcate sunt mai grave decât altele este atât evident, cât și pe deplin biblic. Scriptura învață clar acest lucru, de exemplu, când ne spune că păcatul lui Iuda a fost mai mare decât păcatul lui Pilat (Ioan 19:11).

În Predica de pe Munte, Isus evidențiază faptul că furia are la bază aceeași slăbiciune morală ca și crima, iar cel care se lasă purtat de poftă se confruntă cu aceeași deficiență de caracter ca cel care comite adulter. Mai mult, cei care comit păcate la nivelul minții sunt vinovați de încălcarea acelorași principii morale ca și cei care săvârșesc o crimă sau un adulter. 

Cu alte cuvinte, păcatele ascunse ale inimii sunt moral echivalente cu cele mai grave fapte rele, chiar dacă sunt păcate de o gravitate mai mică. Cine se lasă purtat de pofte în mintea lui, nu are dreptul să se considere moral superior unei persoane vinovate de adulter. Faptul că se lasă pradă poftelor este o dovadă că este capabilă de acte imorale. Faptul că el își urăște fratele arată că în inima lui se ascunde ura care poate conduce la crimă. 

Cristos ne învață să privim păcatele noastre ascunse cu aceeași repulsie morală pe care o simțim față de faptele păcătoase publice și necontrolate.

1. Păcatul ascuns aduce cu sine și păcatul ipocriziei

Cei care păcătuiesc în ascuns își intensifică vina, adăugând păcatul ipocriziei la acțiunile lor. Ipocrizia este un păcat grav care generează o vinovăție profundă, deoarece prin definiție presupune ascunderea păcatului. Singurul remediu pentru orice fel de păcat constă în a ne descoperi vina printr-o mărturisire sinceră.

Astfel, ipocrizia pătrunde în suflet, creând o predispoziție împotriva pocăinței autentice. De aceea, Isus a numit ipocrizia „aluatul fariseilor” (Luca 12:1).

Ipocrizia acționează direct împotriva conștiinței, deoarece nu poți fi în același timp ipocrit și să ai o conștiință curată. Astfel, ipocrizia deschide calea către cele mai josnice păcate ascunse, care afectează profund sufletul și caracterul. Prin urmare, ipocrizia dospește, la fel ca aluatul.

Ferește-te de acest tip de dospire.

Indiferent cine îți sugerează că aparențele sunt totul, nu cădea pradă acestei minciuni.

De fapt, viața ta privată este adevăratul test al caracterului tău: „căci el este ca unul care își face socotelile în suflet!” (Proverbe 23:7). Vrei să știi cine ești cu adevărat? Analizează-ți cu atenție viața privată, în special gândurile tale cele mai intime.

Privește în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu și permite-l să îți dezvăluie și să îți corecteze gândurile și adevăratele motivații ale inimii tale.

Nothing Safe About Secret Sin (gty.org)

Un articol scris de John MacArthur pentru GraceToYou