Din mai multe puncte de vedere, Exodul 18 este un capitol atipic. Mai întâi, acest capitol pare să întrerupă firul narațiunii. Poporul a ajuns deja la Muntele lui Dumnezeu, după cum ne arată v. 5. Următorul mare eveniment, după răscumpărarea din Egipt, este instaurarea Legământului dintre Dumnezeu și popor. Înainte de relatarea acestui eveniment monumental, mai este însă ceva de adăugat. Despre ce să fie vorba? Moise este vizitat de socrul său: „Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii și nevasta lui Moise în pustie unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu” (v. 5). Se pare că Moise și-a trimis soția acasă în timpul evenimentelor dramatice ale Exodului (vezi v. 2). Motivele nu sunt enunțate. Să presupunem că a făcut-o din dorința de a-i proteja, în contextul primejdios în care Moise și poporul se aflau.
Acum, socrul lui Moise, auzind de biruința lui Israel, vine la Moise și o aduce înapoi pe soția și copiii acestuia. Ne întrebăm însă de ce este acest episod inserat în narațiunea biblică. Nu, nu este vorba despre romantism; despre Moise care aleargă cu un buchet de trandafiri pentru a-și întâmpina soția. Interesant (sau supărător pentru unii?) accentul nu cade pe întâlnirea dintre Moise și soția sa, ci pe întâlnirea dintre Moise și socrul său: „Moise a ieșit înaintea socrului său, s-a aruncat cu fața la pământ și l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate și au intrat în cortul lui Moise. Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon și împotriva Egiptului (…)” – vezi v. 7 și 8. (Să notăm, după cum spuneam și mai sus, că Moise își sărută socrul, nu neapărat soția!)
Revenim la întrebarea pusă mai sus: de ce ne este relatată această întâmplare? Cred că scopul principal este acela de a ne arăta că răscumpărarea lui Israel din robie poate fi și va fi o binecuvântare pentru aceia dintre neamuri care vor recunoaște supremația Dumnezeului lui Israel și se vor pleca înaintea Lui. După ce se întâlnește cu socrul său, Moise îi istorisește acestuia „tot ce a făcut Domnul împotriva lui Faraon și împotriva Egiptului, toate suferințele care veniseră peste ei pe drum și cum îi izbăvise Domnul din ele” – vezi v. 8. Să nu uităm că socrul lui Moise este dintre neamuri! Care va fi reacția lui? „Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel și pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor” – vezi v. 8. Mai mult însă, Ietro Îl binecuvântează pe Domnul „care v-a izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, El care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor” și, cel mai important, recunoaște supremația Dumnezeului lui Israel: „Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii; căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei” (vezi v. 9-12).
Într-un sens, am putea privi la Ietro ca la un „nou convertit.” După ce aude mesajul despre faptele glorioase ale Dumnezeului lui Israel, despre răscumpărarea oferită de El, Ietro Îi recunoaște supremația și se smerește înaintea Lui. Nu doar atât, dar Ietro este inclus chiar și în părtășia poporului, iar aici vorbim despre părtășia spirituală: „Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere de tot și o jertfă de mâncare. Aaron și toți bătrânii lui Israel au venit și au luat parte la masă cu socrul lui Moise înaintea (sau în prezența!) lui Dumnezeu” (vezi v. 12).
Episodul nu este unul singular în Vechiul Testament. Istorisirea Tamarei (Genesa 38), a lui Rahav, a lui Rut, a lui Naaman și a altor „păgâni” anticipează momentul în care răscumpărarea oferită de Dumnezeu lui Israel va fi disponibilă pentru toate neamurile. Imediat după episodul acesta, Dumnezeu avea să încheie Legământul de la Muntele Sinai, cu Israel. Peste ani însă, Cel care a primit „toată puterea, în cer și pe pământ” avea să Își trimită ucenicii, tot de pe un munte, „să facă ucenici din toate neamurile.” Ucenicii nu vor mai povesti însă despre urgii, despre jertfirea mielului și despre trecerea Mării Roșii, ci despre Mielul Junghiat și despre biruința Lui asupra morții. Precum egiptenii și amaleciții din capitolul anterior, unii vor disprețui mesajul și se vor împotrivi până la moarte. Precum socrul lui Moise, dintre madianiți, unii vor crede și vor fi primiți în părtășia celor răscumpărați.
Poate că în citirea textului de azi, ai fost tentat să treci rapid peste episodul în care Ietro, cu toți bătrânii lui Israel stau cu bucurie la masă, în prezența Domnului, sărbătorind lucrarea lui răscumpărătoare. Gândește-te însă că aceasta este doar o anticipare a ceea ce noi trăim azi. O anticipare a poporului lui Dumnezeu care se adună mereu la masă, frânge pâinea și bea paharul, sărbătorind mântuirea primită în dar. Fără diferențe, oameni din orice națiune. Și ce minunat să ne gândim că, în esență, veșnicia va fi o permanentizare a acestui ospăț. Condiția participării nu este etnia, ci… credința!
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter