Opțiunea Boniface – câștigă suflete confruntând idolii culturii noastre

Împărtășesc aceleași sentimente. În occident, creștinismul nu mai are greutate în sfera publică și mulți privesc la morala și doctrina bisericii cu suspiciune, dacă nu chiar cu dușmănie. În prezent, creștinismul este doar una dintre multele perspectivele ale panteonului perspectivelor asupra lumii. Ne rămâne sincretismul: ia ce-ți place din creștinism și descotorosește-te de ce e ofensiv.

Într-un fel, opțiunea Benedict are multe plusuri, însă problema cu strategia de izolare, după cum spune Richard Lovelace, este că “ridică o prăpastie culturală prea mare între comunitatea de credincioși și lumea înconjurătoare și nu ajută la convertirea oamenilor prin fericirea vizibilă a unui stil de viață.” Probabil că ar trebui să luăm exemplul unui alt călugăr. Cum ar fi dacă, în locul lui Benedict, am alege opțiunea Boniface?

Boniface și copacul lui Thor

Boniface (675-754) a avut o strategie misionară neobișnuită. Ajungând la Hesse, i-a găsit pe saxoni amestecând puțina credință creștină pe care o învățaseră cu păgânismul ancestral. “Pădurile sacre” conțineau altare atât zeilor germanici, cât și lui Isus Cristos. Saxonii Îl urmau pe Isus atât timp cât nu cerea prea mult. Se așezau sub protecția Lui, pe lângă cea a lui Thor și a altora asemenea lui. În mijlocul pădurii se înălța Copacul lui Thor, un stejar imens care umbrea altarul lui Cristos. Simbolismul era evident.

Cum ar fi putut Boniface să-i convingă pe saxoni că Domnul este adevăratul Dumnezeu? Un gând l-a străfulgerat. Va demasca neputința lui Thor până la rădăcini – la propriu. Mânuind o secure în fața saxonilor batjocoritori care au venit să vadă cum Thor îl va trăsni îndreptățit pe călugăr, a înfipt securea la baza stejarului. Potrivit biografului său, Willibald, o singură lovitură a fost destul: un vânt din cer a suflat cu atâta putere încât falnicul stejar a căzut, plecându-se fără putere înaintea Împăratului împăraților. Probabil că Willibald și-a luat niște libertăți poetice, însă un lucru e cert: fie datorită vântului din cer sau sudorii frunții lui Boniface, copacul lui Thor a căzut și, într-o insultă finală, călugărul a folosit lemnul acestuia pentru construcția unei noi biserici.

Dacă un preot firav din Anglia a putut să-l pună la încercare pe Thor și să câștige, s-au gândit saxonii, probabil că are dreptate în privința lui Cristos. Boniface a avut o mare izbândă pentru adevăr. Cu o claritate nou dobândită, saxonii s-au convertit în masă. Așadar, ce ar face Boniface astazi?

Avertisment

Există pericolul unei interpretări greșite aici. Într-o cultură americană care transformă puterea într-un fetiș, ne putem concentra asupra confruntării aproape violente a lui Boniface cu păgânii, de parcă ar fi mers în război cu dușmanii săi. Dar asta nu s-a întâmplat. Boniface nu încerca să “stăpânească saxonii”; el îi iubea oe aceștia. Nu i-a atacat ca pe niște dușmani, ci le-a arătat neputința idolului lor.

Amintiți-vă, saxonii l-au urmărit cu interes. Când ne confundăm audiența cu inamicul, mânuim ciocanul cu ură în loc de dragoste. Vom tăia oameni în loc de idoli. Boniface l-a confruntat pe Thor de dragul celor pierduți. Aceasta trebuie să fie și atitudinea noastră. Oamenii care ne urmăresc nu sunt inamicul, ci victimele inamicului.

Demască idolii

Opțiunea Boniface presupune să demaști neputința așa-zișilor dumnezei în fața unei lumi subjugate de ei și să construiești o biserică cu ceea ce rămâne. Nu mai trebuie să-i evanghelizăm pe cei care îl venerează pe Thor. Ce dumnezei avem de înfruntat și demascat? Haideți să luăm în considerare trei dintre aceștia.

1. Statutul

Majoritatea dintre noi ne străduim să ne stabilim valoarea prin realizări. Căutăm statutul pe care o promovare, un campionat sau o notă îl conferă. Ca toți zeii falși, statutul cere sacrificii: renunțăm la timp și energie pentru a câștiga favorurile acestui zeu. Renunțăm la timp petrecut cu familia, lucrăm noaptea și în weekend-uri pentru a “progresa”. Chiar renunțăm la integritate, încălcăm norme etice pentru a obține mai mult.

Pentru a doborî acest copac nelegiuit, trebuie să refuzăm să jucăm acest joc. Isus nu a considerat statutul său ca ceva de exploatat, ci s-a făcut nimic pentru ceilalți (Filipeni 2:6-7). Trebuie să călcăm pe urmele Lui (3:8). Unii ar putea refuza o promovare pentru a-și investi timpul și energia în slujirea în biserică sau în disciplinarea copiilor lor. Cei bogați vor respinge lucrurile pe care statutul por le confera, preferând generozitatea si sacrificiul pentru a-L imita pe Mântuitorul lor. Făcând astfel, vor uimi lumea care îi privește. Astfel, lemnul provenit din acest stejar nelegiuit va întări Biserica lui Dumnezeu.

2. Sexul

Cultura noastră ne învață că sexualitatea este nucleul ființei și identității. Refuzul de a adora acest zeu este văzut ca o negare a propriei autenticități. Perspectiva predominantă este că, dacă există consimțământ, fă orice te face să te simți bine. A acționa diferit este considerat o nebunie.

Creștinii pot tăia acest copac prin trăirea frumosului plan al lui Dumnezeu curajos și deschis. Trăim, fără a ne scuza, cu castitate în celibat și cu fidelitate în căsătorie. Cei singuri (inclusiv care simt atracție către același sex și care aleg celibatul) demonstrează în mod deosebit că activitatea sexuală nu este o condiție prealabilă pentru o viață împlinită. Există un iubire mai profundă și mai pură care satisface sufletele însetate (Ioan 4:13-18).

3. Supremația

Dacă vizităm astăzi pădurea sacră a culturii noastre, cel mai înalt copac ar putea fi puterea. Ne închinăm câștigului cu orice preț, totuși, toate părțile cred că pierd și astfel mențin o stare de panică fragilă. Ni se spune în mod repetat că miza este extrem de ridicată, așa că acum nu este momentul pentru convingere, ci pentru cucerire (compară cu 2 Corinteni 5:11).

Creștinii nu trebuie să se închine la acest copac. Nu trebuie să cedăm pericolului pe care Jon Guerra îl descrie ca fiind iubirea văzută ca “tensiune între chemarea crucii… și vechiul discurs de partid”. În Cristos, credincioșii dețin toată puterea, și porțile iadului nu vor birui (Matei 16:18). Deși așteptăm victoria finală, aceasta a fost deja câștigată. Deci, în această perioadă de trecere, putem manifesta o disponibilitate veselă de a “pierde” bine, știind că, în suveranitatea lui Dumnezeu, fiecare aparentă pierdere culturală ne îndreaptă către victoria Sa finală. El își desăvârșește puterea în slăbiciunea noastră, nu în tăria pe care pretindem că o avem (2 Corinteni 12:9).

Cu lemnul provenit din acest copac doborât, nu construim o fortăreață împotriva lumii, ci o biserică care este un spital pentru cei răniți. Chiar și păcătoșii și dușmanii sunt bineveniți. În loc să strigăm la protestatarii de afară, le oferim cafea caldă și zâmbete călduroase.

Nu trebuie să ne temem de zeii culturii noastre, la fel cum Boniface nu s-a temut de răzbunarea lui Thor. Le demascăm neputința atunci când refuzăm să le aducem sacrificii. În schimb, ne închinăm lui Cristos, singurul Dumnezeu adevărat, și construim biserica Lui din lemnul idolatriei.

Brandon Cooper, The Gospel Coalition