Oboseala spirituală – partea a III-a

Urmare de AICI

Cînd obosim spiritual, creștini fiind totuși, ca unii care am gustat din Apa Vie și din Pîinea Vieții?

6. Cînd ne urmăm scopurile noastre și nu scopul lui Dumnezeu. Structura textului din 2 Corinteni 4 conține și o referire la teleologie (partea din filosofie care se ocupă de răspunsul la întrebarea: pentru ce există un anumit lucru?), nu numai la motivație. Dacă l-am fi întrebat pe Apostolul Pavel pentru ce trăiește și cum de nu-și pierde puterea, cum de mustește de energie și își trăiește clipa din plin, ne-ar fi răspuns că pentru el sînt mai importante lăuntrul și caracterul, decît exteriorul și confortul; că necazurile de acum, oricît ar fi de intense, nu sînt vrednice să fie puse alături de răsplata eternă, pe care o vizualizează deja; că nu trăiește pentru acum și aici, ci pentru ce se va întîmpla, după ce se va fi încheiat totul. Scopurile sale nu se limitează la durata vieții, pentru că viața este mai mult decît durata ei. ”De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru din lăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile cari se văd, sînt trecătoare, pe cînd cele ce nu se văd, sînt vecinice.” 2 Corinteni 4: 16-18

7. Cînd încercăm să supraviețuim pentru aici și acum cu orice preț, uneori cu prețul suprem, propriul suflet, uitînd că rostul nostru este să viețuim pentru vecie. Metaforele abundă în ultima secvență a paragrafului. Acum sîntem în cort, dar vom supra-viețui pentru a trece într-o casă veșnică. Acum gemem într-o locuință temporară, pămîntească, dar vom ajunge în locașul veșnic și ceresc. Somatologia paulină, deși aparent pornește de la presupoziții platonice (soma sema estin – trupul este încarcerat într-un mormînt), este cu totul revoluționară pentru contemporanii săi. Pavel glorifică noua in-somare, încarnarea în trup slăvit, și nu propovăduiește nicidecum o dezbrăcare de orice formă de carnalitate, pentru a trăi etern doar spiritual. În acest sens nu putem supraviețui la nesfîrșit în aceste trupuri, dar vom supra-viețui în trupuri noi, pentru veșnicie.

”Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pămîntească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mînă ci este veșnică. Și gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc, negreșit, dacă atunci cînd vom fi îmbrăcați nu vom fi găsiți dezbrăcați de el. Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsați; nu că dorim să fim dezbrăcați de trupul acesta, ci să fim îmbrăcați cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghițit de viață. Și Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. Așa dar, noi întotdeauna sîntem plini de încredere; căci știm că, dacă sîntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, – pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere. – Da, sîntem plini de încredere, și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. De aceea ne și silim să-I fim plăcuți, fie că rămînem acasă fie că sîntem departe de casă. Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut cînd trăia în trup.” 2 Corinteni 5: 1-10

Oboseala spirituală poate fi relaționată finalmente la teleologia fiecăruia dintre noi. Epuizarea duhovnicească apare atunci cînd scopul este ratat, cînd este evidentă risipa, zădărnicia, distopia, nepotrivirea. Aceasta este și metafora preferată în descrierea păcatului: amartia, ratarea țintei, săgeata care zboară alături și aceasta generează frustrarea crescîndă.

Orice catehism reformat va răspunde la întrebarea ”Care este scopul omului pe pămînt?” în acest fel: ”să trăiască pentru slava lui Dumnezeu!”. Este istovitor să trăim ratarea scopului nostru fundamental: să trăim pentru slava noastră, nu pentru slava Sa, făcîndu-ne slujba noastră, nu slujba dată de El, este obositor să căutăm strălucirea noastră, diminuînd strălucirea Mesajului, a Evangheliei, care ne-a fost încredințată. Ajungem storși de putere, atunci cînd ne bazăm pe resursele noastre și nu pe sursa puterii Sale, cînd trăim cu speranțele noastre limitate la lungimea vieții și ne pierdem speranța Învierii. Cădem osteniți atunci cînd ne urmărim scopurile noastre și nu scopul pe care Dumnezeu l-a intenționat pentru noi, cînd încercăm să supraviețuim pentru o lungime de viață de 70 de ani sau pentru cei mai tari, la 80, chemați fiind la o altfel de supra-viețuire, cu perspectiva eternității.