Oboseala spirituală – partea a II-a

Continuare de AICI.

Cînd obosim spiritual, creștini fiind totuși, ca unii care am gustat din Apa Vie și din Pîinea Vieții?

2. Cînd facem slujba noastră, nu slujba Lui. Există multe moduri de a munci. Putem munci fără viziune, pentru un contract, chiar și cei care practică meserii vocaționale pot deveni „meseriași”, pastorii pot deveni „prestatori de servicii spirituale”, simpli funcționari care nu se mai ocupă de sufletele oamenilor, ci de liturghii, slujbe, botezuri, nunți, îngropăciuni. Pavel nu cade de oboseală pentru că își vede slujba într-un mod diferit: „De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. Ca unii cari am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.” (2 Corinteni capitolul 4:1-2). Dacă slujim doar pentru un contract sau pentru o sumă de bani, pentru valori vizibile și pămîntești, nici acestea nu vor fi destul, niciodată.

3. Cînd căutăm alte străluciri decît strălucirea lui Cristos și a Evangheliei Sale. Au trecut mulți ani peste mine și multe experiențe ca să trăiesc eu însumi tentația strălucirii proprii în dauna luminii mesajului, cocoțarea pe informații care să epateze în dauna mesajului clar al Evangheliei. Am văzut de prea multe ori slujitori care strică Cuvîntul lui Dumnezeu pentru a se așeza pe ei înșiși în lumina favorabilă, vestindu-se pe ei înșiși. Orbi care călăuzesc alți orbi. Să îl lăsăm iarăși pe Apostol să vorbească: „Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi sîntem robii voștri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: «Să lumineze lumina din întunerec», ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.” (2 Corinteni 4: 3-5)

4. Cînd ne bazăm pe resursele noastre și nu pe sursa puterii dumnezeiești. Dacă intrăm în logica Apostolului Pavel, nu avem putere pentru că sîntem prea vii, natura noastră prea dă din picioare și prea strigă să își ceară drepturile, sîntem prea noi și pentru puțin El, vorbim prea mult din ale noastre și prea puțin din ale Sale. Există în limba română un cuvînt de curînd introdus prin calc: reziliență. Am crezut că nu există în dicționar, dar în dicționarul explicativ on line deja apare: „Capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc”¹. Iată cum explică Pavel puterea sa de a reveni la același nivel de energie spirituală și fizică: ”Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi. Sîntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trîntiți jos, dar nu omorîți. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorîrea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi, cei vii, totdeauna sîntem dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” (2 Corinteni : 6-11)

5. Cînd trăim cu speranțele noastre, fără speranța Învierii. Cum oare vom suporta îmbătrînirea și moartea? Dispariția, uzura, momentul în care ne dăm seama că nu mai sîntem relevanți, că nu mai avem nimic de spus pentru generațiile care urmează, cînd urmează perspectiva pensionării, moment al deznădejdilor pentru orice bărbat care se vrea util? Credința este soră geamănă a speranței. „Acum dar, rămîn acestea trei, credința, nădejdea și dragostea”. Nu poți fi un slujitor al credinței, care este „o puternică încredințare a lucrurilor care nu se văd”, deci și a celor viitoare, și să îți pierzi nădejdea. Dacă slujești pentru contract și bani, pentru slava deșartă, pentru strălucirea propriului nume, pentru popularitate și avantaje, da, atunci nenorocirea deznădejdii te atinge. Iată însă alternativa: „Însă fiindcă avem același duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris: «Am crezut, de aceea am vorbit!» și noi credem, și de aceea vorbim. Și știm că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi împreună cu Isus, și ne va face să ne înfățișăm împreună cu voi. Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțămirile spre slava lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 4: 13-15)

Va urma.