O socoteală nespus mai bună …

Criza economică a sosit. Ne facem tot felul de socoteli pentru toamna și iarna grea care se anunță. Devenim mai rezervați cu investițiile, facem economii, sîntem prudenți la cumpărături și scurtăm listele de dorințe.

În această perioadă, în bisericile evanghelice este un obicei: celebrarea mulțumirii, sărbătorile roadelor. În timpul acestor evenimente spațiul liturgic este ornat din abundență cu tot felul de fructe, legume, pîini urieșești, coapte în cuptoare cu lemne, borcane cu zacuscă, cu murături, apoi copiii au programe speciale, adulții cîntă imnuri de mulțumire, recită texte care conțin ideea recunoștinței pentru cele roadele cîmpului, pentru binefacerile materiale, pentru toată purtarea de grijă dumnezeiască.

Cu această ocazie am citit un text care mi-a dat de gîndit altfel decît înainte vreme. L-am citit ca pe o formulă matematică, asemănătoare celebrei formule a lui Einstein. Formula din a doua Scrisoare a lui Pavel către Timotei ar putea suna cam așa: E + M = C. ”Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare cîștig!” (1 Timotei 6:6)

Există oameni evlavioși, pioși, bisericoși, de o religiozitate măsurabilă contabilicește. Aceștia sînt gata întotdeauna să dăruiască, plătesc termopanul la clopotniță la prima cerere a preotului paroh, își dau obolul cu scrupulozitate, dar sînt îmbufnați, încruntați și tot timpul bombăne, se compară și judecă lipsa de cucernicie a celorlalți. Nu există vedere mai jalnică decît un creștin lipsit de zîmbet, de liniște, pace și netulburare. Acreala și urmarea lui Cristos nu sînt de la aceeași mamă și nu pot ocupa același suflet în același timp.

Evlavia (eusebeia) este buna-temere de Dumnezeu, este conștientizarea și practicarea prezenței lui Dumnezeu clipă de clipă, este traiul în prezența Sa permanent. Există posibilitatea de a fi plini de reverență chiar și atunci cînd ațipim, dar tot mînați de pofte nesăbuite să fim. Evlavioși, dar încrîncenați. Bisericoși, dar plini de ambiții lumești. Aplecați spre cele sfinte, dar cu coada ochiului la avuțiile tînjite.

Termenul folosit de Apostol în scrisoarea sa pentru mulțumire este autarkeia. Aceasta este o veche disciplină spirituală, care a fost adoptată de creștini, dar a preexistat creștinismului. Stoicii au practicat-o într-un fel, cinicii, în alt fel. Autarchia poate fi definită ca starea de mulțumire cu ce este la îndemînă, cu ce oferă natura, ceilalți, comunitatea, fără chin și forțare pentru a obține mai mult decît se cuvine și se cade, adică strictul necesar pentru întreținerea vieții. Ideea este dezvoltată chiar în următoarele versete: ”n-am adus nimic în lume, nu ducem nimic din ea” și ”dacă avem acoperămînt (haină sau casă) și ce să mîncăm, ne va fi de ajuns!”.

Iată dar, știind că sîntem oricum lipsiți, că 0 + 0 = 0, dacă Dumnezeu ne dă mai multe ornamente decît crinilor de pe cîmp, cum spune Mîntuitorul în Predica de pe Munte, și mai mult de mîncare decît păsărilor cerului, putem spune de ajuns și destul, și astfel sîntem oricum în cîștig.

Autarchia este arta de a spune destul și de ajuns, dar cu bucurie, senini și cu pacea celui care știe că și dacă va fi primit doar salvarea sufletului este mai bogat decît orice bogat. ”Ce i-ar folosi cuiva să cîștige toată lumea și să-și piardă sufletul?” Autarhicul lipsit de evlavie este doar un minimalist, care se poate achiziționa diverse ipostaze ideologice respectabile, dar este la fel de nefrecventabil ca un creștin lipsit de mulțumirea sufletească a celui care ar trebui să fie conștient de faptul că tot ce primește este peste harul mîntuirii, har care este oricum de ajuns.

Evlaviosul care poftește mai mult decît i s-a dat în mod providențial devine invidios, acru, schimonosit de chinul poftelor nesăbuite, dornic de îmbogățire și pradă iubirii de bani. Minimalistul fără credință este un spectacol la fel de trist, pentru că nici acesta nu știe Cui să îi mulțumească pentru destul-ul și de ajuns-ul pe care îl are.

Evlavia e un mare câștig pentru cel ce se mulțumește cu ce are, spune Bartolomeu Anania, în traducerea sa pentru acest verset. Evlavia alături de mulțumire, bucurie, pace (roade ale Duhului Sfînt …. de altfel) sînt un mare cîștig și cel mai mare cîștig spiritual, cîștig pe care îl prețuiesc azi mai mult decît orice achiziție materială. Este acel gen de ”profit” pe care îl ”calculez” atunci cînd pot spune la culcare Psalmul 4: ”Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decît au ei
cînd li se înmulțește rodul grîului și al vinului. Eu mă culc și adorm în pace,
căci numai Tu, Doamne, îmi dai liniște deplină în locuința mea.”

E o socoteală nespus mai bună în aceste zile …

Photo by Paz Arando on Unsplash