Read it Later
You did not follow anybody yet.
  1. Imaginează-ți posteritatea.

Pentru a-ți oferi motivație în acele zile în care simți că a fi un personaj de tranziție necesită prea mult efort, ia-ți cinci minute pentru un exercițiu rapid de vizualizare. În primul rând, imaginează-ți lucrurile negative pe care le-ai putea transmite copiilor tăi și copiilor lor, dacă nu respecți acest nou set de standarde. De exemplu, dacă provii dintr-o familie în care aproape toată lumea este obeză, imaginează-ți copiii tăi fiind căsătoriți și supraponderali, iar nepoții tăi, obezi, gâfâind când încearcă să se joace, fiind ridiculizați de alți copii și primind un diagnostic de diabet în copilărie. Acum șterge-ți din minte această scenă tulburătoare și, în schimb, imaginează-ți-i pe copiii tăi adulți în alt mod: în formă și privind fericiți cum proprii lor copii sănătoși se zbenguie energic prin curtea din spate.

Atunci când te simți copleșit de efortul care este necesar pentru a inversa tiparele familiale negative, fă-ți timp să te gândești la tipul de viață pe care îl dorești pentru cei care vin după tine. Le vor povesti copiilor și nepoților lor despre cum, în urmă cu doar trei generații, divorțul, sărăcia, obezitatea și dependența erau norma familiei, dar că totul s-a schimbat odată cu voi?

  1. Căsătorește-te cu cineva dintr-o familie intactă.

Potrivit lui Brad Wilcox, director la National Marriage Project de la Universitatea din Virginia, cercetările arată că, dacă provii dintr-un cămin destrămat, șansele de divorț scad dacă te căsătorești cu cineva dintr-o familie nedestrămată. Cineva ai cărui părinți sunt încă căsătoriți a preluat probabil unele obiceiuri pozitive pentru căsnicie și educație parentală. Și, petrecând timp cu socrii după ce vă căsătoriți, veți avea ocazia să vedeți și un model de funcționare a unei familii intacte.

Acum, nu sugerez să faci din familia destrămată a potențialului tău soț/soție un motiv de despărțire (nu ai vrea ca ea să folosească același motiv cu tine!), dar este un lucru de care să ții cont în timp ce te întâlnești cu cineva. Dacă atât tu, cât și soțul tău proveniți din familii de în care a avut loc un divorț, trebuie să te gândești la faptul că s-ar putea să trebuiască să munciți mai mult pentru a construi o căsnicie puternică decât cuplurile în care ambii parteneri, sau măcar unul dintre ei, provin din familii intacte.

  1. Acționează cu intenție!

Nu uita, familiile bune nu apar pur și simplu! Nici măcar pentru cei care provin din familii intacte. Dacă vrei cu adevărat să creezi o cultură familială pozitivă, trebuie să acționezi cu intenție în această privință. Să urmezi calea rezistenței minime nu este suficient – trebuie să fii proactiv! Străduiește-te să pui la punct cultura de familie pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna, formulând o misiune a familiei, stabilind tradiții de familie și făcând din mesele comune o prioritate.

  1. Distanțează-te de relațiile toxice.

Dacă scopul tău este să creezi o căsnicie și o familie puternică, dar părinților sau prietenilor tăi le place să stea și să se plângă despre cât de oribile și proaste sunt aceste instituții, ar trebui să iei în considerare posibilitatea de a te distanța de aceste relații. Distanțarea nu înseamnă neapărat să tai complet legătura cu aceste persoane dragi. Înseamnă doar să fii conștient de posibila influență negativă pe care o pot avea asupra propriilor tale obiective familiale și să stabilești limite cu ei pentru a controla această influență în viața ta.

  1. Înconjoară-te de exemple pozitive.

Nu te limita doar la controlul timpului pe care îl petreci în preajma persoanelor negative – caută în mod proactiv compania celor care au căsnicii și familii puternice și fericite. Urmărește ce fac ei și imită-le cele mai bune practici. Împărtășește ceea ce te chinuie și nu îți fie teamă să ceri sfaturi atunci când simți că ai nevoie de ele. Pur și simplu, fii în preajma unor cupluri și familii fericite ori de câte ori poți; vei fi uimit de cât de mult bine poți absorbi prin osmoză relațională.

  1. Urmărește-ți atent obiectivul.

Este ușor să ai obiective bune – mai greu este să le menții. Suntem ocupați și stresați și pierdem din vedere direcția în care vrem să mergem și ceea ce vrem să devenim. Trebuie să ne reamintim în mod regulat aceste lucruri citind cât mai multe despre cum să devenim parteneri și părinți mai buni și să creăm o cultură familială pozitivă. Trebuie apoi să „ținem cu dinții” de ce am învățat, revizitând frecvent acele cărți sau articole. A deveni un personaj de tranziție (sau un om mai bun, punct) este un proces care nu se termină niciodată. Trebuie să ne reamintim în mod constant cele mai bune practici pentru a ne putea menține pe drumul cel bun.

Un text de Brett & Kate McKay pentru The Art of Manliness

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close