Nu-ți vorbi de rău biserica!

În cele ce urmează aș dori să ofer câteva motive pentru care ar trebui să te oprești din a-ți vorbi de rău biserica. Înainte de aceasta, este totuși nevoie de o clarificare. Nicio biserică nu este perfectă. Fiecare biserică are falimentele, slăbiciunile și greșelile ei. Acestea trebuie corectate și îndreptate. Ba mai mult, există adeseori riscul ca biserica să intre într-o stare de letargie care trebuie, la rândul ei, confruntată și eliminată. Nu propun o abordare triumfalistă, în care biserica refuză să își recunoască falimentele și înfrângerile, abordare atât de obișnuită pentru manualele comuniste de istorie. Însăși cartea Faptelor Apostolilor, carte care descrie biserica primară, dar și Biblia în general, ne pune înainte o abordare onestă a bisericii. Ceea ce susțin însă este că vorbirea de rău a bisericii nu este niciodată soluția.

Iată, în continuare, motivele pentru care nu ar trebui să îți vorbești de rău biserica:

În primul rând, pentru că atunci când o faci, chiar dacă nu îți dai seama, te vorbești de rău și pe tine. Este un lucru evident, dar pe care ne facem că îl uităm. În cele din urmă și eu aparțin bisericii respective, iar atunci când o lovesc cu vorba, de fapt mă rănesc pe mine. Mai trebuie adăugat ceva aici. Faptul că îmi vorbesc de rău biserica arată cât de puțin o prețuiesc. De fapt, atunci când vorbesc de rău biserica, eu spun mai multe despre mine decât despre aceasta.

În al doilea rând, pentru că biserica îi aparține lui Hristos. După cum spuneam, atunci când o vorbim de rău, o lovim, iar a lovi biserica înseamnă, într-un sens, a-L lovi pe Hristos, Domnul ei, care a răscumpărat-o cu însuși sângele Său, cu Însăși viața Sa. A lovi în biserică înseamnă a lovi în ceea ce este drag și prețios pentru Hristos. Atunci când Domnul nostru se întâlnește cu Saul, pe drumul Damascului, îi pune celebra întrebare: „Saul, Saul, pentru ce mă prigonești?” Implicația clară este că atunci când Saul prigonea biserica și lupta împotriva ei, lupta împotriva lui Hristos. Oare nu ar trebui să ne înfiorăm la gândul acesta? Dacă Domnul nu era indiferent la cei din afară care loveau biserica, de ce am crede că este indiferent față de cei care o subminează și o lovesc din interior?

În al treilea rând pentru că vorbirea de rău a bisericii nu ajută cu nimic, ci, dimpotrivă, împiedică lucrarea Duhului Sfânt în adunare. Oare cum am putea să ne așteptăm la revărsări de har, la cercetare și la lucrarea plină de putere a Duhului când, în timpul săptămânii, am vorbit de rău membrii bisericii, conducerea și am comentat lucrările ei precum un meci de fotbal? Nu ți s-a întâmplat să vii la adunare și să simți o atmosferă greoaie, imposibil de depășit? Poate că te-ai gândit că e vina predicatorului sau a celor care conduc cântările. Posibil, cel puțin într-o anumită măsură, dar, te rog să iei în considerare și faptul că s-ar putea să fie vorbirea constantă de rău din timpul săptămânii sau, poate chiar, cea duminicală, de pe holurile bisericii. Cum am putea să ne așteptăm să fim binecuvântați tocmai prin lucrările și prin oamenii care i-am împroșcat cu noroi? Minunea și harul este că Dumnezeu alege, totuși, să o facă din când în când. Repet însă, este o minune!

Nu îți mai vorbi de rău biserica. Nu lăsa ca nemulțumirile să se transforme în bârfă și în cârtire. Mai degrabă, cere blândețe, dragoste și înțelepciune pentru a aborda situația. Și, extrem de important, începe să te implici. Cred că nu e greu de priceput că nu se cade să ceri socoteală atunci când tu nu ai de dat socoteală și nici să critici acid, atunci când din pricina pasivității (ca să fiu elegant!) tu nu poți fi criticat. Atunci când începi să te implici, ca prin minune, cele mai multe nemulțumiri se vor evapora…

Poate că e deplasată această imagine, poate că nu e foarte potrivită, dar încerc. Spunea cineva că broaștele orăcăie pentru că se plasează în apă stătută… N-ar mai putea orăcăi acolo unde apa curge, unde lucrurile se mișcă, pentru simplul motiv că… le-ar intra apa în gură.