Nu te mulțumi cu „doi sau trei”

Dar dacă nu e suficient să fim „doi sau trei”?Nu mi-am propus să dezvolt prea mult această idee, deoarece nu vreau să risc, lungindu-mă, ca nu cumva să rămân cu doar „doi sau trei” care să citească articolul de faţă. Drept urmare, voi face câteva observaţii punctuale:

1. Într-un anume sens, fiecare credincios este, în sine, o mică biserică. În urma naşterii din nou, noi devenim „templul Duhului Sfânt”. Trupul nostru devine un locaş pentru Dumnezeu, o locuinţă a Celui Preaînalt. În inima mea se pot întâlni cerul şi pământul, iar Împărăţia Lui poate şi trebuie să prindă rădăcini în propria mea fiinţă. Acolo, în inimă, Hristos mă îndeamnă să caut Împărăţia lui Dumnezeu. Şi, de aceea, tot în inima mea ar trebui să înceapă vița de biserică, nu-i așa? Cu toate acestea, nicăieri în Biblie nu mi se spune că eu singur sunt Biserica.

2. Textul din Matei 18:20 este supra-intrepretat, dar într-un mod defectuos. El poate fi aplicat la Biserică doar aşa, tangenţial, în cadrul unei devoţiuni sau al unei încurajări, dar nicidecum nu poţi dezvolta un concept teologic larg pe baza acestui text. De ce spun asta? În primul rând pentru că textul nu se referă la natura Bisericii şi nici la închinarea ei. Contextul pasajului este foarte important şi cred că trebuie să rămânem cu interpretarea în cadrul acela, chiar dacă e restrictivă şi mai puţin confortabilă. Hristos rosteşte textul despre „doi sau trei” în contextul disciplinării bisericii şi are în vedere practica evreiască de confruntare a vinovatului cu „doi sau trei” martori. Iar, în al doilea rând, textul nu stabileşte norme. Nu găsim aplicarea acestui text în alte pasaje din Evanghelii, ca şi cum Hristos ar spune: „Sunt de ajuns doi sau trei. Dacă sunt doi sau trei, acolo e Biserica Mea.” Şi nici apostolii nu aplică textul aşa cum îl aplicăm noi astăzi. Nu cred că ei aveau, în perioada aceea de început, vreo cântare care să spună: „Doi sau trei în Sfântu-Ţi Nume când se vor uni.” A construi o teologie despre Biserică de tipul „doi sau trei”, pe baza unui singur verset, este păgubos şi periculos, cred eu.

3. Biserica este Trupul lui Hristos, iar un trup nu are doar două sau trei mădulare. Chiar dacă, în anumite situaţii, ne vedem fizic doar „doi sau trei” – fie că e vorba de rugăciune, de încurajare, de studiu în grupe mici, de familii etc. – niciodată nu trebuie să separăm „doi sau trei” de corpul comun al Bisericii, de restul Trupului lui Hristos. Întotdeauna trebuie să fim conectaţi la resursele Trupului lui Hristos. Spun asta pentru că prea mulţi s-au separat de biserica locală, crezând că „doi sau trei” formează Biserica. Vrem nu vrem, suntem nevoiţi să aducem toate grupurile de „doi sau trei” într-o unitate reală, fără de care Biserica nu poate funcţiona ca entitate spirituală.

4. Teologul Karl Barth spunea că sunt trei caracteristici esenţiale ale unei Biserici adevărate: a) adevărata predicare a Cuvântului lui Dumnezeu; b) administrarea corectă a Sacramentelor lui Isus Hristos; c) disciplina bisericească administrată corect. Cum pot avea acestea loc doar într-un grup de „doi sau trei” nu îmi pot închipui. Chiar în textul din Matei 18, dacă suntem atenţi, Hristos face diferenţa între Biserică (adunarea credincioşilor) şi grupul de „doi sau trei” chemaţi să judece. Versetul 20 nu poate anula sau înlocui versetul 17, prin urmare, „doi sau trei” nu a reprezentat niciodată o normă pentru Biserica lui Hristos. Pot fi adunaţi „doi sau trei” pentru părtăşie – asta da! – dar niciodată grupul de „doi sau trei” să nu îşi imagineze că formează Biserica lui Isus Hristos, decât în situaţii excepţionale când, într-o anumită zonă geografică, nu există decât „doi sau trei” credincioşi.

5. Imaginea Nou Testamentară despre Biserica lui Hristos este una extraordinar de complexă. Şi chiar şi atunci când vorbim de biserica locală, imaginea nu e deloc simplistă, ca şi cum „doi sau trei” ar fi de ajuns. In primul secol întâlnim comunităţi diverse, care au misiuni speciale, care manifestă daruri specifice, care au probleme diferite, dar care sunt conectate unele la altele. Într-adevăr, nu vedem mega biserici, nici clădiri complexe, ci comunităţi restrânse, dar conectate şi în părtăşie unele cu altele, ca şi cum ar aparţine aceleaşi Biserici.

Deşi putem înţelege folosirea lui „doi sau trei” pentru a contracara tendinţa de instituţionalizare – mai ales acum când dependența de clădiri pare să condiţioneze slujirea Bisericii, ceea ce e regretabil – nu cred, totuşi, că trebuie să abuzăm de acest verset şi să îl aplicăm obsesiv peste tot. Putem fi – la un moment dat – „doi sau trei”, dar niciodată să nu rămânem „doi sau trei”. Pentru a forma o Biserică e nevoie de mai mult!

Photo by Aaron Burden on Unsplash