Nu, nu suntem singuri! Despre praznicul de azi

De singurătate ne temem și în intervalul dintre neputințele copilăriei și cele ale bătrâneții. De singurătate se teme adolescentul care va face tot ce îi stă în putință pentru a fi integrat în grupul de la școală, în cel de la biserică sau din tabăra de vară. Nu teama de o notă proastă îl îngrijorează pe acesta când se apropie de școală, ci teama că s-ar putea să rămână singur, pe hol, în pauza mare sau teama că s-ar putea ca nimeni să nu dorească să stea cu el în ieșirea de la sfârșitul săptămânii. De singurătate se teme și tânărul care își caută febril un tânăr cu care să se căsătorească. De singurătate va începe să se teamă, din nou, la scurt timp după ce s-a căsătorit: oare ar fi în stare soția să îl lase? Ar putea rămâne din nou singur?

În cele din urmă, nu este moartea marea și teribila despărțire? Oare există momente mai dificile decât acelea când, în casă, te lovești pe mereu de lucrurile celui drag, dar știi că acesta nu se va mai întoarce niciodată? Da singurătatea e grea și apăsătoare.

E greu să fii singur, părăsit de oameni, dar cât de teribil trebuie să fie să te știi și să te simți părăsit de Dumnezeu? Ce cumplit trebuie să fi fost pentru evrei, după ce s-au închinat vițelului de aur, să audă din partea Lui Dumnezeu cuvintele „Dar eu nu mă voi sui în mijlocul tău” (Exodul 33:3). Da, promisiunea țării în care curge lapte și miere rămâne în picioare și, la fel, garanția cuceririi acesteia. Cu alte cuvinte, Dumnezeu promite să le ofere tot ce are pământul acesta, dar lipsiți de El, de prezența Lui. În momentul acela, poporul își dă seama că absolut nimeni și nimic nu poate să înlocuiască prezența divină; că orice alt câștig, oricât de mare, nu poate fi decât pagubă dacă sunt  părăsiți de Dumnezeu. Acesta este contextul în care Moise rostește celebrele cuvinte: „«Dacă nu mergi Tu Însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici” (Exodul 33:15).

Străbătând multe veacuri, ajungem la momentul în care Dumnezeu coboară între oameni, în persoana Fiului Său, Cel care este „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.” Istorisind nașterea Lui, Matei evanghelistul ne reamintește că unul dintre numele Lui este „Emanuel, care tălmăcit înseamnă «Dumnezeu este cu noi!»” (Matei 1:23). Ucenicii nu voiau să se mai despartă de El niciodată. Cum să te desparți de Dumnezeu? Ce să faci, unde să te duci? La un moment dat, Hristos este părăsit de mulți ucenici, scandalizați de vorbirea Lui. În acele momente îi întreabă pe ucenicii care rămăseseră: „Voi nu vreți să vă duceți?”, întrebare la care apostolul Petru oferă cunoscutul răspuns: „La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice!” (Ioan 6:67-68).

Și totuși, momentul despărțirii sosise: „Copilașilor, mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta și, cum am spus iudeilor, că unde mă duc Eu ei nu pot veni, așa vă spun și vouă acum” (Ioan 13:33). Domnul privește la ucenici și le vede inimile îndurerate: „Pentru că v-am spus acest lucruri, întristarea v-a umplut inima!” (Ioan 16:6). Pierderea părea iremediabilă! Cine ar fi putut să Îl înlocuiască pe Fiul lui Dumnezeu? După ce ai gustat din slava prezenței Sale, din cuvintele Lui pline de har și de adevăr, după ce ai văzut slava Lui, cum ai putea să speri că altcineva ar putea să dăruiască același belșug de har și bucurie? Nu! Nimeni, își spuneau ucenicii, nu ar fi putut face asta!

Nimeni cu excepția lui Dumnezeu! Și tocmai în acest punct ajungem la minunatul răspuns și la sărbătoarea minunată de azi. Iată cuvintele rostite de Domnul, atunci când vede inimile lor îndurerate: „Totuși vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar dacă Mă duc eu, vi-L voi trimite” (Ioan 16:7). Nu, nu suntem singuri! Dumnezeu nu ne-a părăsit, ci este cu noi prin Persoana Lui Dumnezeu Duhul Sfânt! Este venirea Lui una temporară? Există riscul de a rămâne singuri? Domnul nostru spulberă orice gând de felul acesta: „Și eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un Alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac și anume Duhul Adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi” (Ioan 14:16-17).

Nu mă satur să repet afirmația din titlu: Nu, nu suntem singuri! Dumnezeu este cu noi și rămâne cu noi până la finalul istoriei. Darul Fiului și Darul Duhului sunt cele mai mari daruri pe care Dumnezeu le împarte oamenilor, pentru că, în acestea, Dumnezeu se împărtășește pe Sine Însuși! Ce Dar glorios am primit în ziua Cincizecimii! Duhul Sfânt însă este Darul care se coboară încărcat cu daruri! Ce ne aduce? Prezența Lui Dumnezeu, locuind nu doar printre noi, ci în noi! Duhul ne oferă darul Scripturii, astfel încât oamenii din orice generație să se întâlnească cu Hristos și să aibă viața. Duhul nu Îl prezintă pe Hristos doar la nivel teoretic, exterior, ci lucrează în noi nașterea din nou și sfințirea, făcându-L o realitate vie, vizibilă în noi. Duhul lucrează în noi roada Lui, Chipul divin al lui Hristos, transformându-ne, în mod concret, real, în ceea ce sunt deja prin statut. Duhul Sfânt e Cel ce oferă daruri bisericii, pentru zidirea acesteia. Duhul Sfânt însoțește Cuvântul Evangheliei care duce la extinderea Împărăției. Duhul Sfânt ne asistă în rugăciunile noastre și ne sprijină în clipe de întristare.

Privind în jurul nostru, am avea multe motive să deznădăjduim! Ce vremuri înnegurate, ce perspective sumbre! Sărbătoarea de azi însă ne amintește, ca fiecare sărbătoare, că nu am fost părăsiți. Dumnezeu e prezent și la lucru și va fi așa până la final. La lucru în noi și prin noi, în lume. Nu, nu suntem singuri!