În ceea ce privește viața de după moarte, există multă confuzie, în rândul credincioșilor. Atunci când cineva pleacă în veșnicie, spunem că s-a dus în cer și…cam atât. Afirmația este adevărată, dar incompletă. Noul Testament ne prezintă o perspectivă mult mai glorioasă. Aceasta a fost încapsulată de biserică, într-un mod cât se poate de fericit, în Crezul Creștin: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie.”
Da, noi credem că cei care mor se mută la Domnul și se află într-o stare de fericire deplină, în prezența lui, după cum ne arată apostolul Pavel, în Filipeni 1. Aflându-se în temniță, apostolul nu știe care va fi deznodământul, astfel că ia în calcul inclusiv posibilitatea morții. Aceasta, însă, nu îl sperie: „Aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:23). Doar că starea aceasta de fericire este una marcată de așteptare. Sfinții care au plecat în veșnicie așteaptă, precum sfinții de pe pământ, învierea glorioasă a trupului și înnoirea întregii creații (vezi 1 Corinteni 15, dar și Romani 8). Moartea, cu mutarea la Domnul într-o stare de fericire sau „a merge în cer”, nu este totul și, mai ales, nu reprezintă finalul. Finalul Îl reprezintă „Învierea și Viața” câștigate și garantate de Hristos, prin moartea și învierea Sa.
Influențe străine de Noul Testament au modelat gândirea noastră în acest domeniu, astfel că am ajuns la convingerea că materia e rea în sine, iar mântuirea înseamnă izbăvirea de trup. Cât de diferită, cât de luminoasă și cât de glorioasă este perspectiva Scripturilor care ne învață că și trupul este răscumpărat și va fi înviat și glorificat în acea zi.
În cele ce urmează, vă ofer spre lectură două scurte pasaje ale unui predicator de demult. Este vorba, din nou, despre Sfântul Ioan Gură de Aur. La ce rezultat ne-am putea aștepta, atunci când unul dintre cei mai străluciți părinți ai bisericii vorbește despre una dintre cele mai strălucite nădejdi ale bisericii? Vă las să descoperiți singuri în textele care urmează:
„Și Dumnezeu, în lucrările zilnice, nu execută El precis chiar acest lucru al învierii? Cum se nasc, se răspândesc, se colorează plantele? Această floare atât de grațioasă, atât de parfumată, de unde vine ea? Cum o produce Dumnezeu pe ea? Dintr-un germene de nepătruns. Un grăunte fără formă, aruncat în pământ; acolo se petrece învierea lui în cursul frigului iernii și, la soarele primăverii, aceasta va fi o plantă înverzită și înflorită. Așa face El cu cenușa noastră, germene misterios, care, la primele raze ale soarelui veșniciei va apărea într-un trup splendid și nemuritor.” (…)
„Pentru aceasta mai vârtos să te bucuri și să nu-ți faci voie rea, că și cel ce vrea să înnoiască o casă veche, întâi scoate pe cei ce șed în ea, și atunci începe a strica casa și a o zidi a doua oară, făcând-o mai frumoasă ca înainte și celor ce ședeau în ea nici un rău nu le-a făcut, ci încă mai bine le pare și se bucură. Așa face și Dumnezeu, scoate întâi sufletul din trup ca dintr-o casă veche, ca să-i zidească alta mai luminată sufletului și cu mai multă cinste și laudă îl așază în cel mai luminat trup.”
(Textele Sf. Ioan Gură de Aur sunt preluate din „Lumina Sfintelor Scripturi – Antologie tematică din opera Sf. Ioan Gură de Aur” – Vol. 2, Editura Basilica, București, 2015)
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter