Ne va fi dor de Tim Keller!

Tot mai mulți uriași pleacă dintre noi. John R. W. Stott a plecat deja de aproape doisprezece ani și, în curând, se vor împlini trei ani de la plecarea lui James I. Packer. Vineri, Dumnezeu l-a chemat în veșnicie și pe Timothy Keller. Într-un sens, ei vor rămâne mereu printre noi, prin moștenirea impresionantă pe care o lasă în urma lor. Îmi vin în minte versurile lui Dorz: „cine-a scris (Dorz spunea „cântat”) și-a suferit/ pentru Isus Cel Răstignit/ acela-n veci nu moare.”

În momentul în care am auzit de boala lui Tim Keller, ne-am rugat cu biserica pentru el. Am explicat fraților și surorilor că, pe lângă faptul că e fratele nostru, îi suntem îndatorați, întrucât am parcurs cărțile Judecători și Romani, folosind studiile scrise de el. Nu toate surorile îi pronunțau corect numele, dar Dumnezeu a înțeles oricum… Și totuși, a ales să îl cheme acasă.

Cine a fost Tim Keller?

A fost un om care a iubit adevărul, dar, mai mult, L-a iubit pe Dumnezeul adevărului. Mărturie a iubirii pentru adevăr stau studiile, mesajele, conferințele, predicile sale… o comoară neprețuită, pentru multe generații de acum încolo. Keller nu a rămas însă la nivelul unei cercetări științifice reci. Adevărul l-a condus în locul preasfânt, în lumina slavei lui Dumnezeu. Adevărul i-a înflăcărat inima. La fel ca James Packer, Keller a înțeles că ortodoxia trebuie să conducă la doxologie, adică la o închinare plină de încântare. Da, teologia a însemnat pentru el o perpetuă încântare. Puteți să citiți și să ascultați orice mesaj sau să citiți orice carte și veți vedea că scânteia este mereu acolo.

A fost un om care a iubit adevărul, dar, mai mult, a iubit oamenii. Atunci când mă gândesc la el, îmi vine în minte superba observație din Marcu 10:21. Domnul nostru stă de vorbă cu tânărul bogat. Înainte de încheierea dialogului, Marcu nu notează doar că „Isus i-a zis”, ci că: „Isus s-a uitat țintă la el, l-a iubit și i-a zis: (…)” Aceasta este postura în care îmi voi aminti mereu de Tim Keller. Un om care „se uita țintă la alții”: dorea să cunoască oamenii, să se apropie, să le știe frământările, luptele. Nu își ironiza interlocutorii, ci, precum Cel pe care Îl vestea, îi iubea. Dar îi iubea suficient de mult, încât să nu dilueze adevărul pe care era chemat să îl transmită.

Keller a reușit să facă, iată, chiar în vremurile noastre complicate, ceea ce foarte puțini reușesc: să iubească adevărul și să iubească oamenii. Sau, mai simplu spus, să transmită adevărul în dragoste. A izbutit acolo unde noi, creștinii conservatori, eșuăm, nu de puține ori, lamentabil. În pasiunea noastră pentru adevăr uităm să fim oameni buni. Keller nu a compromis adevărul, dar a fost un om bun, generos, plin de mărinimie. Precum Domnul nostru, „S-a uitat la oameni și i-a iubit.” Și, să fie cu iertare, dar îmi vin din nou în minte câteva versuri: „Nu le spune de iubirea ce în Isus vei găsi/ dacă inima ți-e rece și cu ei nu poți simți./ Dacă ei nu văd în tine nicio rază din Isus/ nu le spune de iubire/ vor urî tot ce le-ai spus.” Se potrivesc atât de bine cu mărturia lăsată în urmă de Keller.

A fost un om care și-a iubit viața, familia, lucrarea, dar care mai mult a iubit cerul. Am fost impresionat când am citit cuvintele rostite de Tim Keller, înainte de a pleca de aici: „Sunt gata să Îl văd pe Isus. Abia aștept să Îl văd pe Isus. Trimiteți-mă acasă.” Printre lacrimi, mi-am amintit ultimele cuvinte ale unui alt titan al credinței, din secolul trecut, Martyn Lloyd-Jones: „Nu vă rugați pentru vindecare! Lăsați-mă să plec în slavă!” În mod paradoxal, tocmai dragostea aceasta de cer explică impactul colosal pe care oamenii aceștia l-au avut pe pământ.

Să ne arătăm mulțumitori lui Dumnezeu pentru vremea în care ne-au fost împrumutați, aici pe pământ. Acum, când Domnul i-a chemat acasă la odihnă și la răsplată, ne rugăm să le fie ocrotiți urmașii și să le fie binecuvântată amintirea.

Și totuși, greu de acceptat că trebuie să vorbim la trecut despre Tim Keller. Ne va fi dor de el…