Ne adunăm ca să ne facem mai buni?

În primul rând, caută să te duci la biserică odihnit. Lupta începe de sâmbătă seara. Încearcă să mergi din timp la culcare și asigură-te că și copiii vor face același lucru. Trăim în trupul acesta fragil care are nevoie de odihnă. Dacă nu mergem odihniți, ne va fi foarte greu să ne concentrăm la ceea se petrece în timpul închinării. Ba mai mult, există riscul să devenim iritați și irascibili. Cred că Îl onorăm pe Dumnezeu nu doar în timpul închinării, prin simpla participare, ci și mai devreme, prin faptul că mergem odihniți.

În al doilea rând, caută să ajungi și la timp și liniștit. Problema e mult mai complicată decât pare la prima vedere. Trebuie să estimăm nu doar timpul pe care îl vom folosi și pe drum, ci și timpul de care este nevoie pentru micul dejun și pentru toate celelalte pregătiri. Nu doar că trebuie să ajungem la timp, dar e important să ajungem și liniștiți. Mă întreb, sincer, câte familii vor ajunge și azi la adunare certate pentru că „el/ ea/ copiii nu au fost gata!” Soțul a așteptat în mașină, în timp ce soția nu mai venea. Apoi a ieșit să îi spună să se grăbească, dar și-a amintit că și-a uitat portofelul pe care acum nu îl mai găsește. Între timp ea a urcat în mașină. Încearcă să tranșezi situația… Se vor oferi justificări, se va împărți, procentual, vina, se vor oferi scuze, dar fără de folos. E greu să ai parte de o experiență spirituală profundă după astfel de meciuri.

În al treilea rând, nu uita scopul pentru care ai venit. Nu te bloca în povești în curtea sau pe holul bisericii. Acestea pot aștepta până la final. Încearcă să te concentrezi asupra închinării și să participi. Da, trebuie să fim realiști și să recunoaștem că ne este greu să ne păstrăm mintea concentrată multă vreme. Chiar și în mijlocul adunării, ba poate mai mult în mijlocul adunării, ispitele devin arzătoare. Mintea noastră se va întoarce la îngrijorările din timpul săptămânii. Altă dată va rămâne în sanctuar, dar va începe să judece…

Atunci vei observa că pe culoar, un pic mai în față, în dreptul celui de-al treilea rând de scaune, este o pată pe mochetă. După studiul mochetei, va urma un studiu aprofundat al scalpului persoanei din față și recomandări fictive de șampon. Unii mai temerari vor  purcede chiar la curățarea sacoului nins. Vei fi tulburat de faptul că cineva a strănutat, tu nu ai fost atent, iar acum nu știi mâna cui să nu o strângi.

Astfel de „alunecări mentale” sunt inevitabile, dar ideea este să revenim mereu la țintă. Disciplinarea constantă a minții noastre va aduce rezultate. Se spune că astăzi oamenii nu se mai pot concentra și, tocmai de aceea, ar trebui scurtat tot ceea ce se întâmplă la adunare. În timp ce nu sunt defel un adept al prelungirilor inutile (prezente în multe dintre adunările noastre!), cred că biserica nu trebuie automat să scurteze și să ciuntească, ci, mai degrabă, să își asume un rol pedagogic. De ce nu ar fi biserica locul în care să ne deprindem să ne concentrăm?

În al patrulea rând, caută să participi. Dacă este cântare, cântă și meditează la cuvinte. Dacă este rugăciune, roagă-te. Roagă-te cu voce tare dacă apare îndemnul și roagă-te și alături de ceilalți. Dacă se predică, ascultă. Încearcă să îți aduci cu tine Biblia, în format fizic. Urmărește textul biblic explicat și alte texte la care se face referire. (Bineînțeles, în situația normală în care predicatorul folosește Scriptura și nu alunecă în alte direcții!) Dacă te ajută să reții și să te concentrezi mai bine, ia-ți notițe. (Să recunoaștem, s-ar putea ca în felul acesta să descoperi că problema nu e la tine, ci la predicator, dar, cel puțin, vei face o critică avizată!)

Amintește-ți că participarea la închinare înseamnă mai mult decât a te urca pe platformă pentru a lua cuvântul sau a cânta. Simpla prezență a unui om care vine stăpânit de Duhul Domnului, cu un duh blând și care se roagă mereu pentru ceea ce se întâmplă aduce binecuvântarea. În același timp, simpla prezență a unei persoane acide, care judecă și sancționează mental fiecare persoană și fiecare mișcare, va crea o atmosferă greoaie și poate chiar împiedica lucrarea Duhului în mijlocul adunării.

În al cincilea rând, fii sensibil la lucrarea Duhului Sfânt în adunare, dar și în viața ta. Nu participăm și nu ne concentrăm de dragul concentrării și al participării, ci de dragul lui Dumnezeu și al lucrării pe care El dorește să o facă în viața noastră. Dacă ești cercetat de Cuvânt, ia hotărâri chiar atunci, nelăsând momentul cercetării să se risipească. S-ar putea să fii încurajat sau cercetat prin cuvintele unei cântări sau chiar ale unei rugăciuni. Ideea este să te aștepți ca Dumnezeu să se apropie și să te binecuvânteze, dar aceasta, bineînțeles, fără a deveni un vânător de senzații autoinduse.

În al șaselea rând, odată ce totul s-a încheiat, nu te transforma în judecător neînduplecat. Dacă ai de făcut o mustrare, fă-o. Dacă trebuie să faci observații, fă-le. Dar cere călăuzirea Duhului, în așa fel încât mustrarea ta să fie percepută ca o încurajare. Lasă ca mustrarea ta să fie un imbold de a merge mai departe, nu un factor care generează tulburare sau chiar determină persoana în cauză să renunțe. Dar, sub nicio formă, nu te transforma într-un comentator/ judecător acid al programelor duminicale și al performanțelor celor implicați. Este ridicol să ne dorim să ca pruncii noștri să fie atașați de biserică, în timp ce noi mitraliem în prezența lor tot ceea ce se întâmplă acolo și persoanele implicate.

Comentarea acidă, ironică, a timpului de închinare și a păstorului, în prezența copiilor, este o practică obișnuită în familiile noastre. Parcă nici mâncarea nu alunecă bine și nici somnul de amiază nu e dulce dacă nu am pârjolit verbal timpul petrecut la biserică și pe cei care au fost implicați. Oare mai este nevoie să afirm că este vorba despre un obicei toxic? Toxic pentru noi înșine și pentru copiii obligați să asculte. Există posibilitatea ca toate aceste discuții să se întoarcă împotriva noastră, mai ales în momentul în care copiii noștri vor respinge tot ceea ce ține de credință și de biserică. În astfel de situații, mirarea noastră cu privire la atitudinea lor este cel puțin ciudată. Ar trebui mai degrabă să înțelegem că este vorba despre rezultatul previzibil al unui proces îndelungat.

Corintenii, se pare, erau destul de bisericoși. De adunat se adunau, dar nu ca să se facă mai buni, ci mai răi. A sosit timpul să realizăm că participarea la închinarea bisericii e absolut necesară, dar nu e și suficientă. Ba, după cum ne spune și apostolul, poate avea tocmai efectul invers. Tu ai devenit mai bun duminica aceasta? Sau?