Read it Later
You did not follow anybody yet.

Mulți creștini nu-și dau seama că Biblia are multe de spus despre politică, probabil din cauză că am separat domeniul religios de cel politic. Cu toate acestea, ele nu erau separate în vremea lui Isus.

Există multe pasaje în care trecem cu vederea dimensiunea politică deoarece uităm contextul istoric al acelei perioade. După cum spunea un istoric, Imperiul Roman nu este unul dintre fundalurile Noului Testament, ci este prim-planul.

 

În termenii istoriei universale, evreii și profetul din Nazaret nu erau altceva decât un zgomot de fond pentru Roma. Roma era piesa cea mai importantă în timpul lui Isus, nu națiunea iudaică.

 

În multe din învățăturile lui Isus observăm că El ne învață despre natura împărăției Sale, și astfel cum să ne raportăm la politică. Botezul și coborârea Duhului Sfânt sub chip de porumbel este una dintre acele scene.

 

Importanța păsărilor

 

În America și Anglia, păsările sunt simbolurile autorității și puterii. Uitați-vă pe spatele monedei de 25 de cenți, unde un vultur își întinde aripile cu mândrie. Prezența vulturului este remarcabilă în ceremonia de încoronare a Angliei. Decanul de Westminster toarnă uleiul sfințit dintr-un vas în formă de vultur într-o lingură, pe care Arhiepiscopul de Canterbury o folosește să-l ungă pe suveran. Însă de ce vulturi?

 

Ambele tradiții își au rădăcinile în erele timpurii. La romani exista augurul (de unde vine termenul inaugurare). Augurul însemna că există premise ca un lucru să se sfârșească în mod favorabil sau nefavorabil, iar preotul prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. Păsările erau privite ca fiind semne trimise de zei ca să indice voința acestora. Erau mesageri ai cerurilor pentru pământ. Prin păsări, zeul Jupiter (Zeus) comunica cu Roma.

 

Zborul păsărilor era cel mai sigur dintre semne, iar vulturul era cel mai puternic și cel mai demn de încredere augur. Vulturii simbolizau putere și autoritate și sprijineau pretențiile candidatului respectiv la tron. Deoarece vulturul avea o relație distinctă cu Jupiter, a devenit emblema Imperiului Roman.

 

Tradiția romană spune povestea lui Romulus care a fondat  Roma, supunându-se auspiciilor. Fratele său, Remus, a fost primul care a primit un augur, zborul a șase vulturi. Însă Romulus a văzut doisprezece vulturi, iar datorită acestui semn, Romulus a fost declarat rege.

 

Tradiția acestor semne a continuat în cazul celorlalți împărați romani. Octavian a fost numit Augustus din cauza riturilor augurale. Tiberius (14-36 d.Hr.), fiul adoptiv al lui Augustus, a fost de asemenea ales din cauza prevestirilor care au precedat succesiunea sa. Cu câțiva ani înainte de a deveni împărat, întorcându-se acasă, Tiberius a văzut un vultur care apărut pe acoperișul casei sale. Înainte ca Claudius (41-54) să devină împărat, pe când intra în forum, un vultur a venit și s-a așezat pe umărul său. O prevestire augurală în ultimul an al vieții lui Nero a semnalat sfârșitul dinastiei sale. Vespasian, primul din dinastia flaviană a avut o confirmare augurală.

 

Duhul Sfânt ca un porumbel

 

În lumina acestei practici, Duhul Sfânt care se coboară ca un porumbel pe capul lui Isus la botezul său devine un simbol puternic. Coborârea porumbelului nu numai că dezvăluie ungerea ca rege a lui Cristos, ci arată și că încoronarea Sa era la polul opus de puterea dominantă a Romei – un alt fel de regat a sosit. În loc de un vultur, un porumbel se coboară asupra lui Isus. Vulturii sunt simbolul războiului și puterii. Porumbeii simbolizează pacea, puritatea, seninătatea și blândețea.

 

Porumbelul confirmă natura politică a mesajului și a lucrării lui Isus, dar indică și că programul politic al lui Isus era radical diferit de cel al Romei. El înființa un altfel de regat. 

 

Isus nu va cuceri cu sabia, ci prin jertfă. Deși mesajul Său îi provoacă pe conducători, El nu ar ridicat sabia împotriva lor. Deși mesajul Său pretinde ce este bine de la conducători, El se va supune lor.

 

Porumbelul botezului cucerește vulturul imperial. Porumbelul arată că împărăția lui Isus era o împărăție a păcii. Isus nu dorea tronul lui Cezar. El construia o altfel de împărăție, atât de diferită încât atunci când Cezar a văzut-o, nu L-a recunoscut ca pe Isus ca Rege. Isus a vestit Evanghelia împărăției, iar aceasta a venit prin zborul unui porumbel.

 

Trebuie să urmăm exemplul lui Isus și să fim curajoși în a vesti împărăția Regelui pe care îl slujim, însă trebuie să ajutăm oamenii să vadă prin faptele noastre că împărăția Lui va veni nu prin forță, ci prin zborul unui porumbel.

 

Patrick Schreiner, ERLC

 

 

Photo by Nowshad Arefin on Unsplash

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close