Modul în care Dumnezeu folosește rutina ca să ne modeleze

   Întregul capitol 3 din Eclesiastul este despre relația noastră cu timpul. Începe cu un poem, prin care ne învață despre incapacitatea noastră de a stăpâni anotimpurile (Eclesiastul 3:1–8). Apoi explică motivul acestei realități: Dumnezeu controlează ceasul, iar vulnerabilitatea noastră ar trebui să ne determine să ne temem de El (Eclesiastul 3:9–15). În final, Solomon folosește dreptatea ca exemplu—când dreptatea nu vine la momentul potrivit, ni se amintește din nou că nu suntem Dumnezeu (Eclesiastul 3:16–22).

  În acest context, se pare că versetul 15 vorbește într-un fel despre natura timpului. Traducerea latină a Bibliei (Vulgata) oferă o interpretare perspicace: „Dumnezeu restaurează ceea ce a trecut.” Cred că acesta este sensul din Eclesiastul 3:15. Nu numai că Dumnezeu ordonează trecerea timpului, dar El continuă să ne treacă prin aceleași anotimpuri. Vremuri de tristețe, vremuri de bucurie, vremuri de plantare și de recoltare—le trăim pe toate, și apoi le trăim din nou. Acesta este modul providenței lui Dumnezeu. Îl vedem nu numai de-a lungul anotimpurilor, ci și de la o oră la alta. După fiecare zi de duminică, urmează ziua de luni. O nouă săptămână aduce aceleași provocări, aceleași victorii, aceleași binecuvântări. Dumnezeu a gândit viața noastră ca pe ceva circular: mănâncă, dormi, lucrează, și din nou de la capăt.

Dar de ce a decis așa? În contextul cărții Eclesiastului, Solomon explică faptul că incapacitatea noastră de a stăpâni anotimpurile ar trebui să ne conducă la teama de Dumnezeu (Eclesiastul 3:14). În mod similar, natura repetitivă a vieții este intenționată. Faptul că trăim viața după o rutină e parte din înțelepciunea lui Dumnezeu. Retrăirea acelorași lupte, aceleași experiențe, aceleași anotimpuri este un mod în care Dumnezeu ne învață inimile să se supună autorității Sale.

E important să înțelegem acest adevăr dacă vrem să profităm la maximum de timpul pe care îl avem. Nu dorim să privim înapoi cu regrete, ci mai degrabă să spunem că, prin harul lui Dumnezeu, am trăit spre lauda gloriei Sale. Trebuie să învățăm să îmbrățișăm ceea ce este trecut, pe măsură ce Dumnezeu ni-l aduce din nou înainte.

Valoarea rutinei

  Cum anume ne educă Dumnezeu inimile prin repetiție. De-a lungul cărții Eclesiastului, Solomon explică faptul că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să acceptăm viața care ne-a fost dată (Eclesiast 2:24; 3:12, 22; 8:15). Nu suntem Dumnezeu; nu putem controla toate lucrurile. Trebuie să dăm un rost vieții noastre și să fim mulțumiți cu ceea ce avem. 

Ceea ce e mai ușor de spus decât de făcut. Nu îmi place alarma care sună devreme lunea dimineața. Nu aș alege perioade de boală sau sănătate precară. Vreau să evit tragediile care îmi schimbă viața. Chiar și când soarta mea este bună, este dificil să îmbrățișez viața pe care Dumnezeu mi-a oferit-o, deoarece tendința mea păcătoasă e de a pune prea mult accentul pe binecuvântare. Am tendința să iubesc darul și nu pe Dătător. Eclesiastul caută să ne ghideze pe calea înțelepciunii—una în care mă supun providenței divine și accept umil circumstanțele mele cu reverență față de Creatorul meu.

Timpul este un instrument deosebit de eficient pe care Dumnezeu îl folosește pentru a ne învăța acest adevăr. Pe măsură ce El ordonează natura repetitivă a vieții, cu multe sezoane de lamentare, sezoane recurente de bucurie și multe stări în care ne aflăm între bucurie și tristețe, Dumnezeu ne oferă nenumărate oportunități de a învăța. Fiecare luni dimineața este o nouă șansă pentru mine să mă abțin de la a mă plânge. Dacă eșuez, Dumnezeu este răbdător. Săptămâna viitoare pot încerca din nou. Dacă reacționez bine, am crescut în înțelepciune. Viața mea este mai bogată datorită acestui lucru, iar următoarea luni va fi o binecuvântare. Dumnezeu aduce înapoi fiecare sezon pentru a ne ajuta să învățăm cum să reacționăm față de providența Sa.

Pericolul noutății

Vremurile în care trăim vin cu provocări pentru această dinamică. Ca și Solomon, adesea căutăm plăcerea în mod greșit. Încercăm să experimentăm fericirea, confortul și bucuria prin noutate. Fluxurile date de rețelele sociale sunt guvernate de algoritmi care ne oferă conținut nou în fiecare secundă. Să vedem aceeași postare de două ori ar fi plictisitor. Noutatea satisface. Mobilitatea în carieră este mai mare ca niciodată. A avea același loc de muncă mai mult de câțiva ani pare monoton. Un nou mediu, o nouă companie, un nou rol ne incită. Când orice domeniu al vieții devine puțin plictisitor, soluția este schimbarea. În loc să căutăm ceea ce a fost înainte, mergem în căutarea noutății.

Problema cu acest mod de viață este că se opune mijloacelor de instruire ale lui Dumnezeu. Planul Său este să experimentăm realitatea fiecărui sezon de multe ori. Dumnezeu vrea să învățăm calea mulțumirii și să trăim ca cei care se tem de El. Când urmărim noutatea, ne privăm de oportunități de a crește în înțelepciune. Ne oferim doar o singură oportunitate de a răspunde cu înțelepciune înainte de a merge mai departe. Mai mult decât atât, evităm acele lupte care se manifestă doar în timp și nu dezvoltăm abilitatea de a-L onora pe Dumnezeu atunci când entuziasmul dispare.

Această atitudine seamănă cu eforturile lui Solomon de a scăpa de realitate. El a încercat să creeze pentru sine o versiune a Edenului care nu era reală, dar a concluzionat că nu oferea nimic (Eclesiastul 2:1-11). Ironia tristă atunci când urmărim noutatea la nesfârșit e că plăcerea noului dispare și ea. Fiecare experiență este doar un alt punct pe o hartă aglomerată. Nimic nu este semnificativ pentru că noutatea ne-a amorțit. Nu numai că am renunțat la mulțumire, dar nu am învățat să ne temem de Dumnezeu.

Frumusețea fiecărei duminici

Cum putem învăța să ne supunem suveranității lui Dumnezeu legat de anotimpuri? Cum putem îmbrățișa providența Sa prin ritmurile repetitive ale vieții? Simplul fapt de a fi conștienți de planul lui Dumnezeu este important. Știind că El a gândit rutina vieții ca pe un mijloc prin care să creștem ne poate ajuta să îmbrățișăm circumstanțele pe care Dumnezeu ni le-a pus înainte.

De asemenea, putem privi la unele expresii mai tangibile ale harului lui Dumnezeu pentru a ne oferi puncte de ancorare care ne ajută să înțelegem ceea ce urmează. Pentru creștin, închinarea de duminică este poate cea mai fixă expresie a rutinei din timpul săptămânii. În fiecare zi a Domnului, ucenicii lui Isus se adună—unde altundeva am fi? Mai mult decât atât, când vine duminica, ne închinăm la fel cum am făcut-o și duminica dinainte. Cântăm aceleași cântece vechi, repetăm același mesaj al Evangheliei, ascultăm din nou predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Aici, tentația de a căuta noutatea este mai mică. Înțelegem că o parte din valoarea fiecărui program de biserică este legată de familiaritatea lui. Frumusețea fiecărei duminici e dată de două mii de ani de istorie a bisericii. Este o mărturie a credincioșiei lui Dumnezeu, a gloriei Fiului Său și a siguranței noastre eterne în El. Pe măsură ce îmbrățișăm planul lui Dumnezeu prin repetiție într-o duminică, învățăm să ne temem de El. În fiecare zi a Domnului, ne închinăm în duh și adevăr, răspunzând Creatorului nostru cu respect.

Faptul că acest lucru se întâmplă în prima zi a săptămânii nu este întâmplător. Ar trebui să proiectăm frumusețea rutinei de duminică în tot ceea ce urmează. Lumina zilei Domnului ar trebui să ne ajute să vedem cu alți ochi toate celelalte rutine. Deși nici naveta zilnică, nici munca săptămânală pe lângă casă nu sunt la fel de pline de semnificație istorică, ele marchează totuși trecerea timpului și oferă diferite oportunități de a învăța. Pe măsură ce acceptăm cu bucurie reîntâlnirea de duminică cu cei din biserică, ar trebui să vedem și rutina de luni ca pe un dar de la Dumnezeu. Schimbarea unui scutec în plus, dusul gunoiului din nou, preluarea unui alt apel la muncă—acestea sunt expresii ale providenței divine care izvorăsc din dragostea lui Dumnezeu pentru noi în Cristos. Dacă vedem fiecare rutină ca pe un răspuns la adevărurile pe care le repetăm în ziua Domnului, ele devin rapid mijloace prin care ne închinăm și, astfel, ne temem. Și dacă vedem fiecare sezon ca pe o expresie a providenței, marcată de certitudinea adunării de duminică, învățăm să acceptăm viața pe care Dumnezeu ne-a pus-o înainte. În vremuri de mare tristețe și de bucurie abundentă, suntem mulțumiți pentru că mâncăm, dormim, ne închinăm, și din nou de la capăt.

Paul Twiss, Ligonier