Modalități prin care părinții ispitesc

Construcția „a întărâta la mânie” se referă la un comportament repetitiv și de durată care ajunge să dea naștere unei mânii și unor resentimente profunde care se vor manifesta prin comportamente ostile. 

De obicei, un astfel de comportament nu își propune să provoace mânie. În continuare, avem opt modalități prin care părinții pot să-și întărâte copiii la mânie:

1. Protecția exagerată, deși bine-intenționată, este una dintre cauzele comune pentru resentimentele copiilor. Părinții care își sufocă copiii exagerează restricțiile legate de unde pot merge și de ce au voie să facă, nu au încredere în a-i lăsa să facă activități singuri. Ei pun mereu sub semnul întrebării modul lor de gândire, iar acest lucru pune o barieră între ei și copiii lor – însă în același timp, părinții au impresia că relația lor se îmbunătățește. Copiii au nevoie de îndrumare atentă și de anumite restricții, dar sunt ființe umane individuale și trebuie să învețe să ia decizii de unii singuri, în funcție de vârsta și maturitatea lor. Dorințele lor pot fi ghidate, dar nu pot fi controlate.
2. O altă modalitate prin care copiii sunt întărâtați la mânie este favoritismul. Isaac l-a preferat pe Esau în detrimentul lui Iacob și Rebeca l-a preferat pe Iacov în detrimentul lui Esau. Acest favoritism dual și problematic nu a cauzat repercusiuni majore doar asupra familiei de atunci, ci a continuat să aibă consecințe și în conflictele dintre descendenții lui Iacov și ai lui Esau chiar până în zilele noastre! Compararea copiilor între ei, în mod deosebit dacă părinții fac asta în prezența lor, poate să aibă efecte devastatoare asupra copilului care este defavorizat. El va tinde să se descurajeze, să devină retras, plin de resentimente și amărăciune.

Favoritismul din partea părinților duce în general la favoritism între copii, care copiază practica de la părinții lor. Ei vor favoriza un frate sau o soră în detrimentul celorlalți și cel mai adesea va fi același pe care părinții îl favorizează.

       3. O a treia modalitate prin care părinții își întărâtă copiii la mânie este prin așteptările nerealiste. Presiunea de a obține anumite rezultate poate să fie atât de puternică încât să distrugă un copil. El ajunge repede la concluzia că nimic din ceea ce face nu este suficient încât să-și mulțumească părinții. Imediat ce reușește să atingă un scop, este provocat să realizeze ceva și mai măreț. Tații care visează la realizările proprii prin abilitățile sportive ale fiilor lor sau mamele care visează la o carieră strălucitoare în viața fiicelor lor nu-și îndeplinesc rolul de părinte așa cum ar trebui.

Am vizitat odată o tânără femeie, închisă într-o celulă izolată fonic, în timpul unei crize de schizofrenie. Ea era creștină și fusese crescută într-o familie creștină, dar mama ei o împingea mereu să fie cea mai populară, cea mai frumoasă și cea mai de succes fată din întreaga școală. A devenit lidera majoretelor, regina balului și, mai târziu, model. Presiunea de a excela a devenit, însă, mult prea puternică și a sfârșit prin a avea o cădere nervoasă. După ce i s-a dat drumul din spital, ea s-a întors în același mediu artificial și plin de provocări. Când a văzut din nou că nu poate face față, s-a sinucis. Vorbind într-o zi cu mine, și-a exprimat toată frustrarea, spunând: „Nu îmi pasă ce fac, oricum niciodată nu o să-mi mulțumesc mama.”

      4. Al patrulea mod prin care copiii sunt întărâtați la mânie este descurajarea. Un copil care nu este niciodată complimentat sau încurajat de părinții lui va ajunge cu siguranță să aibă probleme. Dacă i se spune întotdeauna ce este în neregulă cu el și niciodată ce face bine, își va pierde repede speranța și va fi convins că nu e în stare de nimic. În acel stadiu, el nu mai are niciun motiv nici măcar să încerce. Părinții pot să găsească ceva la care copilul lor se descurcă foarte bine și ar trebui să-l aprecieze în acea direcție. Un copil are nevoie de aprobare și susținere în aspectele în care este bun în aceeași măsură în care are nevoie de corecție în aspectele în care nu este atât de bun.

      5. A cincea modalitate prin care intrigarea la mânie apare este indisponibilitatea părinților de a se sacrifica pentru copiii lor, făcându-i prin asta să se simtă nedoriți. Copiii cărora li se dă de înțeles că sunt o povară, că stau mereu în calea părinților lor și le strică planurile nu au nicio altă variantă decât să ajungă plini de resentimente. Pentru acești copii, însăși părinții devin în cele din urmă o povară și un obstacol în drumul lor către fericire. 

      6. O a șasea modalitate de a întărâta la mânie provine din a nu-i lăsa pe copii să crească într-un ritm normal. A le reproșa că se comportă mereu copilărește, chiar și atunci când ceea ce fac e perfect normal și inofensiv, nu îi ajută se de maturizeze, ci mai degrabă demonstrează statutul lor de copii.

      7. Al șaptelea mod de a-i face pe copii să se mânie este iubirea condiționată de comportamentul lor – a oferi iubire când copilul este cuminte și a i-o refuza când copilul este obraznic. De multe ori, aceasta se face în mod inconștient, dar un copil își dă seama dacă părinților lui le pasă mai puțin de el atunci când este neascultător decât atunci când se comportă frumos. Acesta nu este modul în care Dumnezeu iubește și nu este modul în care El vrea ca părinții să iubească. Dumnezeu își disciplinează copiii cu la fel de multă iubire ca și atunci când îi binecuvântează – „Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește.” (Evrei 12:6). Dar pentru că este așa de ușor să pedepsești fiind mânios sau plin de resentimente, părinții ar trebui să aibă grijă că ai lor copii se știu iubiți și atunci când îi disciplinează.

     8. A opta modalitate de a întărâta copiii la mânie este prin abuz fizic sau verbal. Tragedia copiilor bătuți este din ce în ce mai mare în zilele noastre. Chiar și părinții creștini – tații, în special – reacționează uneori în mod exagerat și își lovesc copiii mult mai puternic decât e necesar. Disciplina fizică adecvată nu este o chestiune de exercitare a autorității și puterii superioare, ci de corectare cu dragoste, în mod rațional. Copiii pot fi abuzați și verbal. Un părinte poate să-și copleșească copilul prin vorbe la fel de ușor ca prin forță fizică. A-l înfrunta cu argumente arogante sau cu sarcasm poate să-i provoace daune serioase și să-l întărâte la furie și resentimente. E surprinzător că uneori spunem copiilor noștri unele cuvinte pe care nu le-am spune nimănui altcuiva – din teama de a ne ruina imaginea!

În încheiere, să luăm aminte la mărturia unui tată creștin:

„În familia mea, toți copiii mei au crescut și au plecat. Dar, dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș face câteva lucruri diferit. Mi-aș arăta mai mult iubirea față de soția mea în fața copiilor, Aș râde mai mult cu copiii – și de greșeli, și de glume. Aș asculta mai mult, chiar și pe cel mai mic dintre copii. Aș fi mai sincer în legătură cu punctele mele slabe și nu aș pretinde că sunt perfect. M-aș ruga diferit pentru familia mea: în loc să mă concentrez pe ei, m-aș concentra pe mine. Aș face mai multe lucruri cu copiii mei. I-aș încuraja mai mult și i-aș lăuda mai mult. Aș da mai multă atenție lucrurilor mărunte, precum micile fapte și cuvinte de apreciere. Și, în sfârșit, dacă ar fi să o iau de la capăt, aș vorbi într-un mod mult mai intim despre Dumnezeu cu familia mea; aș folosi fiecare lucru obișnuit care s-a întâmplat în fiecare zi obișnuită pentru a le îndrepta privirea către Dumnezeu.”

Articol scris de John MacArthur, pentru Grace to You (https://www.gty.org/library/articles/A325/ways-parents-provoke).