Miza din spatele autorității

Avem o mare problemă cu ideea de „autoritate.” Conceptul autorităţii binevoitoare pare ceva ilar, străin, S.F. Iar aceasta-i o mare problemă pentru că autoritatea sănătoasă acţionează ca stabilizator. Ne creşte încrederea şi ne scade anxietatea, în orice domeniu al vieţii noastre. În societate, per ansamblu. În birourile noastre şi în casele noastre.

Alternativa recunoaşterii unei astfel de autorităţi este pseudolibertatea. O realitate în care toţi suntem la mila celui mai egoist dintre noi. Ce bine poate ieşi de acolo?

Biblia susţine că adevărata libertate o ai atunci când îţi găseşti adevăratul scop al existenţei. Când vine vorba de societate, loc de muncă şi familie, recuperarea înţelegerii corecte a autorităţii (exercitarea ei şi supunerea în faţa ei) ne ajută să trăim cu adevărat liberi, în calitate de soţi şi soţii. Părinţi şi copii. Angajatori şi angajaţi. Este vital să recuperăm ideea că autoritatea poate fi bună.

Lipsa autorităţii duce la uscarea multor vieţi, a multor cămine şi a societăţii. Pe măsură ce autoritatea se destramă, standardele dispar. Sunt despărţite de rădăcina lor şi smulse din solul lor. Când principiile morale sunt decapitate de bunele lor tradiţii, îşi pierd autoritatea. În consecinţă, nu mai poţi numi nimic „bun” sau „rău”, „virtute” sau „păcat”. Nu mai există comportamente „bune” sau „rele”. Nu mai există activităţi „binefăcătoare” sau „dăunătoare” în nici un cerc al societăţii. De ce? Pentru că nu mai există fundamentul pe baza căruia să evaluăm.

Această pierdere a conceptului de autoritate binevoitoare este o reală problemă pentru că autoritatea ultimă, supremă, este Dumnezeu. De aceea, subiectul „autorităţii” este esenţial pentru creştini. În mod fundamental, discuţia nu are de-a face cu conservatorismul cultural. Nu are de-a face cu bătăliile şi rixele politice care au loc acum. De fapt, miza este una divină.

Ai observat că majoritatea filmelor îţi sugerează să priveşti autoritatea cu maximă suspiciune? Ţi-o prezintă ca fiind maliţioasă şi reavoitoare, dăunătoare, chiar malefică? Tu crezi că doar priveşti un film, când de fapt eşti „programat”. Când va apărea următorul blockbuster ce ne va îndemna să simpatizăm cu autoritatea? Să vezi autoritatea exercitată corect ca fiind ceva bun, roditor, de admirat.

Cum am ajuns pe un astfel de drum suicidal? Ce a omorât în noi aprecierea autorităţii? Corupţia? Regimurile politice? Scandalurile imorale? Războaiele?

Creştinii ştiu însă că răspunsul se găseşte mult mai departe în istorie. Simpatia umanităţii faţă de autoritate s-a pierdut în Grădina Eden. Iar problema noastră, de atunci până acum, a fost temerea profundă că poate chiar există un Dumnezeu. Iar acest Dumnezeu nu este ca noi. Şi va trebui să dăm socoteală în faţa Lui. Iar rezultatul nu va fi unul plăcut. Motivul divorţul dintre „bun” şi „autoritate” se găseşte departe în istoria omului. În primii noştri părinţi. Iar de-atunci căutăm justificări pentru a ne proteja de pretenţiile juste ale lui Dumnezeu şi a ne-ascunde de autoritatea Sa dreaptă ce-i peste noi. Aceasta este rădăcina problemei cu care ne confruntăm.

Adevărata credinţă creştină şi adevărata încredere în Dumnezeu se va vedea nu doar în opinii religioase nuanţate, ci în capacitatea noastră de a acţiona, de a ne încrede şi de a ne iubi unii pe alţii. Toate acestea ştiind că suntem iubiţi de Dumnezeu.