Minciuna care distruge căsniciile

Fuseseră împreună din liceu, dar acum ea murea din cauza cancerului cerebral după doar 15 ani de căsnicie. Unchiul meu nu a abandonat-o și nu și-a căutat pe altcineva. A făcut un legământ în public pentru “sănătate sau boală, până când moartea ne va despărți”. Și s-a ținut de cuvânt. Câțiva ani mai târziu, ea a murit. Aceasta este o imagine biblică a căsătoriei: bucurie în slujire, credincioșie și lepădare de sine.

Dar vremurile s-au schimbat și așteptările societății actuale cu privire la căsătorie au suferit modificări radicale, care i-au afectat pe mulți oameni din biserică.

Jonah Goldberg, în cartea sa “Suicide of the West”, descrie această transformare în felul următor: “În trecut, trebuia să te străduiești să faci să meargă căsnicia. Acum, căsnicia mea ar face bine să meargă după placul meu.” Unchiul meu s-a străduit pentru căsnicia lui. A renunțat la plăcerile de scurtă durată de dragul soției, copiilor și pentru gloria lui Dumnezeu. Era convins că respectarea legămintelor de căsătorie îi pot crește bucuria în această viață și în cea viitoare.

Dar cei care se așteaptă ca căsnicia să “meargă după placul meu” presupun de obicei că “Dumnezeu vrea ca eu să fiu fericit”, orice ar fi. Toată lumea se învârte în jurul lor și a nevoilor lor. Acest fel de persoane vor da bir cu fugiții de îndată ce apare vreun conflict marital mai serios.

Modelul “suflet-pereche” al profesorului Wilcox este rodul individualismului expresiv. Ipotezele din spatele acestui model constituie un solvent moral, care dizolvă legătura și legământul căsătoriei. În centrul ei este o minciună convingătoare care poate distruge cămine: Dumnezeu nu vrea decât ca eu să fiu fericit, iar fericirea este definită de mine. Cuplurile au folosit această minciună pentru a justifica avortul, divorțul, adulterul, abandonul și tot felul de fapte egoiste.

Ca orice minciună reușită, se bazează pe denaturarea adevărului. Dumnezeu vrea ca noi să fim fericiți, dar sub condițiile Lui; iar fericirea imediată nu este scopul primar al lui Dumnezeu. El vrea ca cuplurile să urmărească o fericire pe termen lung prin lepădarea de sine după modelul cristic. Dumnezeu așteaptă ca noi să ne lepădăm de sine, să amânăm satisfacția maritală imediată pentru a experimenta fericirea pe termen lung. Sunt perioade în căsnicie când o astfel de lepădare de sine cere o credință puternică.

Această minciună este adânc înrădăcinată în presupozițiile culturale. Presupozițiile sunt dificil de stabilit, deoarece adeseori sunt subconștiente. Se strecoară în mintea noastră prin televiziune, filme, literatură, mass-media, muzică și sistemul educațional.

Această minciună se răspândește în Occident, iar roadele ei sunt dureros de evidente. Lepădarea de sine este o parte indispensabilă a liantului care leagă cei doi soți. Fără o dorință de abnegație, oamenii sunt mai puțin dornici să se căsătorească sau să rămână căsătoriți. În 1970, în jur de 70% dintre americanii de peste 18 ani erau căsătoriți. În prezent, pentru prima dată în istoria Statelor Unite, numărul acestora a scăzut la 50% și continuă să scadă.

“Căsătoria nu se schimbă,”, scrie sociologul Mark Regnerus, “ci începe să dispară. Într-o epocă a opțiunilor multiple, a tehnologiei, a egalității de gen, a sexului ieftin și a secularizării, tot mai puțini oameni – și tot mai puțini creștini practicanți – își doresc să aibă parte de ceea ce înseamnă căsnicia cu adevărat.”

Scăderea numărului căsătoriilor înseamnă, de asemenea, scăderea fertilității. Nu facem destui copii pentru a ne putea înlocui. Dacă nu ar fi imigranții, populațiile occidentale îmbătrânite ar scădea. Din fericire, ratele fertilității din bisericile evanghelice sunt mai ridicate decât media națională.

Respinge minciuna!

Ce putem să facem ca să respingem această minciuna? Putem să începem prin a realiza că nu merităm să fim fericiți. Crucea ne arată fiecăruia ceea ce merităm de fapt: moartea. Așadar, oricat de rea ni s-ar părea căsnicia noastră, primim mai mult decât merităm. Cei care cred acest lucru pot să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui, indiferent de circumstanțe.

În felul acesta gândește mintea înnoită de Cristos. Gândește la fel ca unchiul meu Gale. Respinge minciuna că fericirea imediată este scopul vieții. Da, Dumnezeu își dorește ca noi să fim fericiți, însă fericirea profundă și durabilă o găsesc cei care se leapădă de sine și își iau crucea în fiecare zi. Ei slujesc fără egoism și privesc partenerul mai presus de ei înșiși, nu se dau bătuți când întâmpină probleme în căsnicie, iartă și se smeresc. În aceste căsnicii, Dumnezeu are toată gloria.

Ambrose Bierce, un scriitor din secolul XIX-lea, a descris căsătoria astfel: “Căsătoria este o comunitate formată dintr-un stăpân, o stăpână și doi sclavi. Aceștia formează o singură persoană.” Soția mea însumează modelul biblic prin următoarele cuvinte: “O căsătorie fericită și rodnică începe cu două înmormântări.”

În acest loc de antrenament, îmi exersez mușchiul perseverenței. Majoritatea căsniciilor vor întâmpina un moment când vor dori să se despartă, dar dacă nu se vor da bătuți, aproape întotdeauna vor fi recunoscători că nu au facut-o. Focus on the Family a făcut un studiu în care a intervievat cuplurile care doreau să se despartă și nu au făcut-o. Cinci ani mai târziu, majoritatea acestor cupluri spuneau că sunt fericiți. A lupta atunci când ai vrea să te dai bătut cere lepădare de sine.

Mă gândesc la căsnicie ca la un loc de antrenament unde îmi întăresc sfințenia. Căsătoria întărește mușchii iertării, disponibilitatea de a iubi un dușman, mă ajută să mă smeresc și să accept să fiu criticat. Mă învață cuvintele cele mai importante: “Îmi pare rău. Mă ierți, te rog?”

Putem respinge această minciună crezând că oamenii sfinți sunt oamenii care sunt fericiți. Căsnicia este unul din instrumentele de bază ale lui Dumnezeu prin care produce sfințenie în noi. “Să fiu sfânt la fel cum El este sfânt”, scria Brice Milne, “este rețeta pentru fericirea adevărată și veșnică. Să fii sfânt înseamnă să fii fericit… nu există bucurie ca cea a sfințeniei” (The Message of Heaven and Hell).

William Farley, DesiringGod