Mia de ani – meditație din Apocalipsa 19-21 (4)

A cincea viziune: domnia de 1000 de ani a sfinților se finalizează cu dezlegarea și înfrângerea lui Satan

De-a lungul Apocalipsei, „1000” înseamnă mulți, mulțime, și nu avem niciun motiv să îl interpretăm în mod diferit aici. Ioan descrie mulțimea anilor dintre prima și cea de-a doua venire a lui Hristos. În Evanghelia sa, Ioan consemnează afirmațiile Domnului Isus, care spunea că învierea se va consuma „în ziua de apoi” (Ioan 6:39, 40, 44, 54). Astfel, nu putem vorbi de înviere înainte de mileniu, întrucât nu ar fi vorba despre „ziua de apoi” sau „ultima zi”. Premileniștii răspund afirmând că „ziua de apoi” face referire la o perioadă extinsă care include și mileniul. Acest lucru înseamnă însă că ei aleg să citească o viziune apocaliptică literal, iar Evanghelia după Ioan, narațiune istorică, simbolic, într-un mod non-literal.

Hristos domnește de-a lungul istoriei. Este însă vorba despre Regele-Miel, care a fost înjunghiat (Apocalipsa 5:5-6). Astfel, El nu domnește prin forța fizică sau prin impunere. El domnește prin Cuvântul Său. În Matei 28:18-20, Isus spune că toată autoritatea I-a fost dată în cer și pe pământ. În consecință, Își trimite ucenicii pentru a chema toți oamenii să se supună învățăturii Lui. Acesta este modul în care poporul Lui stăpânește alături de El: răspândind domnia Sa, prin proclamarea Cuvântului Său. Ei sunt „preoți ai lui Dumnezeu” (Apocalipsa 20:6) – o referință la Exodul 19:4-6 și la 1 Petru 2:9-10, care vorbesc despre poporul lui Dumnezeu care Îl vestește pe Dumnezeu națiunilor (Apocalipsa 1:6, 5:10).

A șasea viziune: Judecata finală

Cea de-a cincea viziune a început cu „niște scaune de domnie,” (20:4) iar a șasea începe cu „un scaun de domnie mare și alb” (20:11). Hristos se întoarce pentru a judeca viii și morții. Înfrângerea lui Satan (v. 7-10) conduce la judecata finală. Mai întâi, sunt deschise analele istoriei, pentru că oamenii sunt judecați potrivit faptelor lor (20:12-14). Dacă aceasta ar fi singura bază pentru  judecată, cu toții am fi condamnați. Se deschide însă și o a doua carte, cartea vieții Mielului, acolo unde se află numele tuturor celor mântuiți prin jertfa Mielului.

A șaptea viziune: începutul noii creații

În cele din urmă, cerul și pământul sunt unite într-o nouă creație, iar Dumnezeu Își așază locuința printre copiii Săi. Pământul acesta nu este distrus și anihilat, în timp ce noi mergem înspre o existență non-materială în cer. Mai degrabă, cerul coboară pe pământ: „Și eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim (…)” (21:2). Dumnezeu înnoiește întreaga creație (Isaia 43:18-19, 65:17, 66:22). Lumea vizibilă și cea invizibilă sunt unite. Războiul din ceruri și de pe pământ fac loc unei păci permanente (simbolizată de absența mării). Soția Mielului sosește pregătită pentru întâlnirea cu Mirele ei. Acesta este punctul culminant al istoriei, întrucât Dumnezeu locuiește din nou în mijlocul poporului Său (avem aici ecouri din mai multe pasaje biblice, în mod special din Exodul). Din nou, lui Ioan i se spune „să scrie, pentru că aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate” (21:5).