Metamorfozele marxismului

În august 1989, parlamentul polonez a făcut ceva de neconceput. Statul satelit sovietic a ales un anticomunist ca nou prim-ministru.

Lumea a așteptat cu sufletul la gură să vadă ce se va întâmpla în continuare. Și apoi asta s-a întâmplat: nimic.

Când niciun tanc sovietic nu a acționat în Polonia pentru a-i zdrobi pe rebeli, mișcările politice din alte națiuni – mai întâi Ungaria, urmată de Germania de Est, Bulgaria, Cehoslovacia și România – au urmat curând în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Revoluțiile din 1989.

Prăbușirea comunismului începuse.

La 25 octombrie 1989, la doar două luni după alegerile cruciale din Polonia, New York Times a publicat un articol, intitulat „Răspândirea largă a marxismului în universitățile americane”, care descria un fenomen ciudat și aparent paradoxal. Chiar și în timp ce marele experiment mondial al marxismului se prăbușea în văzul tuturor, ideile marxiste prindeau rădăcini și deveneau mainstream în sălile universităților americane.

„În timp ce moștenitorii ideologiei lui Karl Marx din națiunile comuniste se străduiesc să transforme moștenirea sa politică, moștenitorii săi intelectuali din campusurile americane și-au finalizat practic propria transformare, din outsideri impetuoși în persoane asimilate din interior”, a scris Felicity Barringer.

Cu toate acestea, au existat diferențe notabile. Contrastul puternic și inconfundabil dintre sărăcia cruntă a națiunilor comuniste și prosperitatea economiilor occidentale a știrbit pretenția socialismului la superioritate economică.

Ca urmare, marxismul clasic, cu accentul său pe economie, nu mai era în vogă. Marxismul tradițional „se retrăgea” și devenise „demodat”, a raportat Times.

„Există o mulțime de oameni care nu vor să se numească marxiști”, a declarat pentru Times Eugene D. Genovese, un eminent academician marxist. (Genovese, care a murit în 2012, a abandonat ulterior socialismul și a îmbrățișat conservatorismul tradițional după ce a redescoperit catolicismul).

Cu toate acestea, marxismul nu se retrăgea cu adevărat. Pur și simplu se adapta pentru a supraviețui.

Urmărirea evenimentelor din Polonia și din alte națiuni din blocul estic îi convinsese chiar și pe marxiști că mișcarea capitalistă nu va „ceda locul socialismului” prea curând. Dar acest lucru ar fi provocat o evoluție a ideilor marxiste, nu o abandonare a acestora.

„Marx a devenit relativizat”, a declarat pentru Times Loren Graham, istoric la Massachusetts Institute of Technology.

Graham a fost doar unul dintr-o duzină de cercetători cu care a vorbit Times, un amestec de economiști, juriști, istorici, sociologi și critici literari. Cei mai mulți dintre ei păreau să ajungă la aceeași concluzie ca și Graham.

Marxismul nu era pe moarte, ci în curs de mutație.

„Marxismul și feminismul, marxismul și deconstrucția, marxismul și rasa – aici se află dezbaterile interesante”, a declarat pentru ziar Jonathan M. Wiener, profesor de istorie la Universitatea California din Irvine.

Marxismul încă prospera, a concluzionat Barringer, dar nu în științele sociale, „unde există posibilitatea unei aplicații practice”, ci în domenii abstracte precum critica literară.

O schimbare strategică

Marxismul nu a fost învins. Marxiștii doar își trasaseră un nou teritoriu.

Și a fost o mișcare extrem de strategică. „Aplicarea practică” a marxismului s-a dovedit a fi dezastruoasă. Comunismul fusese încercat ca filozofie de guvernare și a eșuat catastrofal, ducând la foamete în masă, sărăcie, persecuții și crime. Dar, în turnul de fildeș al sistemului universitar american, profesorii puteau să inculce ideile marxiste în mințile studenților lor fără riscul de a fi infirmați de realitate.

Totuși, acest lucru nu se întâmpla în departamentele universitare de economie, deoarece acreditările marxismului în această disciplină erau prea pătate de antecedentele sale „practice”. În schimb, marxismul prospera în departamentele de engleză și în alte discipline mai abstracte.

În cadrul acestor studii, economia era minimalizată, iar alte aspecte cheie ale viziunii marxiste asupra lumii ieșeau în evidență. Doctrina marxistă a războiului de clasă era încă accentuată. Dar, în loc de capital versus muncă, era vorba de patriarhat versus femei, privilegiați rasiali versus marginalizați etc. Studenții au fost învățați să vadă fiecare relație socială prin prisma opresiunii și a conflictului.

După ce au absorbit ideile marxiste (chiar și atunci când aceste idei nu erau numite „marxiste”), generații de absolvenți de universitate au dus aceste idei în alte instituții importante: arte, mass-media, guvern, școli publice, chiar și, în cele din urmă, în departamentele de resurse umane și în sălile de consiliu ale corporațiilor. (Acest lucru este cunoscut sub numele de „lungul marș prin instituții”, o expresie inventată de activistul studențesc comunist Rudi Dutschke, ale cărui idei au fost influențate de teoreticianul marxist de la începutul secolului XX Antonio Gramsci).

Într-adevăr, s-a dezvăluit recent că agențiile federale au cheltuit milioane de dolari din banii contribuabililor pe programe de instruire a angajaților pentru a-și recunoaște „privilegiul de alb”. Aceste programe de formare se regăsesc, de asemenea, în nenumărate școli și corporații, iar persoanele care au pus la îndoială caracterul adecvat al acestor programe s-au trezit concediate fără drept de apel.

O mare parte din cultura actuală este o consecință a acestei mișcări. Mișcarea „woke” generalizată, politica identitară omniprezentă, victimismul, cultura de anulare, revoltele care distrug mijloacele de trai ale oamenilor și amenință trecătorii: toate acestea provin în mare parte din prezumțiile marxiste (în special din fixațiile distorsionate ale marxismului asupra opresiunii și conflictului) care au fost incubate în universități, în special de la sfârșitul anilor ‘80.

După cum s-a dovedit, ceea ce se întâmpla în universitățile americane în 1989 a fost la fel de esențial ca și ceea ce se întâmpla în parlamentele europene.

Lecția anului 1989 este următoarea: cultura și ideile de astăzi sunt politicile de mâine.

De aceea, soarta libertății se bazează pe educație.

Un text de John Miltimore și Dan Sanchez pentru FEE