Mânia Mielului – devoțional din 2 Samuel 10

Ambele capitole încep cu intenția lui David de a arăta bunătate, bunăvoință:

• 2 Samuel 9:1: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, CA SĂ-I FAC BINE din pricina lui Ionatan?” Același gând este reluat și în 2 Samuel 9:3: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?”

• 2 Samuel 10:2 „David a zis: ‘VOI ARĂTA BUNĂVOINȚĂ lui Hanun, fiul lui Nahaș, cum a arătat și tatăl lui față de mine.’”

În mod practic, împăratul David își manifestă bunăvoința prin faptul că trimite emisari care să îl consoleze pe Hanun pentru moartea tatălui său. În acest punct apar însă diferențele. În timp ce Mefiboșet primește cu bucurie bunăvoința împăratului, Hanun, sub influența nefastă a consilierilor săi, cade pradă suspiciunii: „Când au ajuns slujitorii lui David în țara fiilor lui Amon, căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpânului lor Hanun: „Crezi că David îți trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască și să cerceteze cetatea ca s-o nimicească își trimite el slujitorii la tine?” (vezi v. 2 și 3). Dând credit consilierilor săi, Hanun ajunge să răspundă cu batjocură și ocară la bunătatea împăratului David, umilindu-i trimișii: „Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David și le-a ras barba pe jumătate și le-a tăiat hainele pe jumătate, până la coapse” (vezi v. 4). Pentru că au nesocotit bunătatea Împăratului, amoniții și aliații lor ajung să simtă mânia și pedeapsa împăratului (vezi luptele de mai târziu și biruința lui David.)

În acest text, care pare atât de străin de contextul în care ne aflăm, există câteva aplicații deosebit de importante:

În primul rând, importanța sfătuitorilor cărora le permitem să ne influențeze viața. Consilierii lui Hanun îl determină pe acesta să ia o hotărâre greșită, hotărâre care va conduce la consecințe catastrofale. În câteva săptămâni, vom ajunge cu citirea textului biblic la nepotul lui David, Roboam care, din pricina consilierilor săi tineri, ajunge la să ia o hotărâre greșită care îl conduce la faliment. Pentru că sfătuitorii influențează alegerile noastre, alegerea lor trebuie făcută cu cea mai mare grijă.

În al doilea rând, trebuie să învățăm să nu confundăm precauția cu suspiciunea. Există o categorie de oameni care trăiesc vieți foarte triste, din pricina suspiciunii. În orice întâmplare, ei descoperă o intrigă care îi vizează. În orice șoaptă descoperă un complot menit să îi ruineze. Credulitatea nu este nicidecum o atitudine de dorit, dar să nu o înlocuim cu o suspiciune bolnăvicioasă. Este nevoie de multă înțelepciune pentru a găsi calea adevărată, iar aceasta nu ne poate fi dată decât de sus. Societatea în care trăim este greu frământată și chinuită de retorica suspiciunii. Chiar și creștinii cad uneori în această capcană. Consecința nefastă este că în loc să ne investim viața în vestirea Evangheliei începem să facem și să desfacem urzeli care adeseori nu se află decât în mintea noastră.

În al treilea rând și cel mai important, trebuie să sesizăm aplicațiile cristologice ale textului. Multe evenimente din viața împăratului David sunt anticipări ale lucrurilor care urmau să se petreacă în viața Marelui Fiu al lui David, Domnul nostru Isus Hristos. În capitolele 9 și 10 din Samuel, observăm bunătatea Împăratului. Aceasta este primită de unii, dar batjocorită de alții. De ce resping amoniții bunătatea împăratului? Datorită propriei lor răutăți! Pentru că ei nu ar fi acționat așa, sunt convinși că nimeni altcineva, nici împăratul David nu o va face.

Împăratul nostru a manifestat bunătatea supremă atunci când a îngăduit să Îi fie înfiptă cununa de spini pe frunte și a murit pentru noi la cruce. De două mii de ani, oamenii se raportează diferit la această bunătate. Unii o acceptă cu bucurie și sunt așezați la masa lui (vezi 2 Samuel 9), în timp ce alții o resping, „așezându-se pe scaunul celor batjocoritori” (vezi Psalmul 1).

Să ne amintim însă ce spune Psalmul 2, care vorbește despre cei care Îl nesocotesc pe Împăratul uns de Dumnezeu: „Dați cinste Fiului, ca să nu se mânie/ și să nu pieriți pe calea voastră,/ căci mânia Lui este gata să se aprindă!/ Ferice de toți câți se încred în El!” (În paranteză fie spus, „ferice de cei ce se încred în El” și nu cedează propriilor suspiciuni…). Mielul a fost jertfit și întreaga lume este îmbiată cu dragostea Sa, dar să nu uităm că va veni o zi a „Mâniei Mielului” (vezi Apocalipsa 6), când toți cei care l-au batjocorit și i-au batjocorit trimișii, precum Hanun și slujitorii săi, vor trebui să facă față mâniei Lui. Urgia pe care amoniții o simt atunci când David își trimite oștirea este nimic, în comparație cu urgia pe care mânia Mielului o va aduce. Mânia Mielului? Paradoxal dar… adevărat!

Sursa foto: Photo by Jasmin Staab on Unsplash