Mâna lui Dumnezeu dintr-o noapte de somn bun (II)

În timp ce somnul vindecă, el ne și învață. Iar într-o lume preocupată de productivitate, somnul ne oferă lecții pe care cu greu le-am putea învăța în altă parte: Dumnezeu, nu noi, ne păzește viața (Psalmul 121:3-4); inițiativa și acțiunea Lui, nu a noastră, ne construiește căminele și ne veghează orașele (Psalmul 127:1-2). Pentru cei înclinați spre autosuficiență și productivitate, patul este un pupitru în școala de smerenie a lui Dumnezeu.

La fel ca Sabatul lui Israel, noaptea ne cere să ne lăsăm la o parte listele cu lucruri de făcut și să încetăm să ne stresăm, amintindu-ne că Dumnezeu poate avea grijă ca viețile noastre să meargă mai departe și când suntem neproductivi. Și, la fel ca Sabatul lui Israel, lecția aceasta este greu de învățat și ușor de uitat. Mulți dintre noi primim odihna lui Dumnezeu cu reticență, chiar fără să vrem, precum oamenii care caută pâine în ziua a șaptea (Exodul 16:27). Cu toate acestea, somnul revine din nou, în fiecare noapte repetându-și lecția.

Dumnezeu ne spune povești în care face minuni în timpul somnului cel mai adânc. În Eden, Adam adoarme ca bărbat singur și se trezește găsind o mireasă (Geneza 2:21-23). Mai târziu, un “somn adânc” similar îl cuprinde pe Avram și, în întuneric, Dumnezeu face promisiuni solemne și își pecetluiește legământul (Geneza 15:12-21). Și tot mai târziu, în timp ce pleoapele grele ale ucenicilor se închid asupra suferinței Mântuitorului lor, Isus se luptă și se roagă și obține victoria în Ghetsimani, singur (Marcu 14:40-42).

Cu siguranță, nu trebuie să presupunem că Dumnezeu va repara munca noastră de proastă calitate în timp ce dormim. Cel mai probabil, buruienile pe care leneșul ar fi trebuit să le smulgă astăzi vor fi tot acolo mâine, puțin mai înalte din cauza neglijenței sale. Dar pentru cei care vor să mănânce “o pâine câștigată cu trudă” (Psalmul 127:2), aceste imagini ale grijii neobosite a lui Dumnezeu, ale veghei Sale fără somn, ne reamintesc cu tărie că El poate face mult mai mult în timpul somnului nostru decât putem face noi în timp ce suntem treji.

Desigur, putem recunoaște că somnul este vindecător și un învățător, dar totuși găsim în continuare că mergem la culcare cu părere de rău. Medicina și lecțiile pot fi necesare, dar necesitatea rareori îi face pe pacienți și pe elevi să se bucure. Cu toate acestea, Scriptura vorbește despre somn nu numai ca fiind necesar, ci și, pentru poporul lui Dumnezeu, ca fiind “dulce” (Proverbe 3:24; Ieremia 31:26).

Ca și hrana, somnul se încadrează printre acele daruri bune “care trebuie primite cu mulțumire de cei care cred și cunosc adevărul” (1 Timotei 4:3); este o parte din “totul” pe care Dumnezeu “îl oferă din belșug” pentru plăcerea noastră (1 Timotei 6:17). Și, prin urmare, dormim creștinește atunci când nu numai că ne smerim să dormim somnul de care avem nevoie, ci și atunci când “ne trezim după o noapte bună, ne întindem și strigăm: ‘Îți mulțumesc, Doamne, pentru darul cel bun al somnului'”. Somnul este un dar generos din partea unui Dumnezeu generos.

Dincolo de revigorarea trupească, Dumnezeu ne invită să experimentăm somnul ca dar la un nivel mult mai profund. Putem întrevedea o imagine în Psalmul 31:5, o rugăciune obișnuită înainte de culcare în vremea lui Isus: “În mâinile Ta îmi încredințez duhul!”. În timpul nopții, Dumnezeu ne oferă privilegiul de a ne dărui Lui prin însuși sinele nostru, inclusiv cu toate grijile care par atât de supărătoare și tulburătoare, atât de descurajante și neliniștitoare. Acolo, la căpătâiul nostru, El le ia – ne ia pe noi – și ne ține în siguranță în timp ce dormim. Și nu există un loc mai dulce pentru a dormi decât în mâinile lui Dumnezeu.

Somnul ca vindecător, somnul ca învățător, somnul ca dăruitor – acestea trei ne dau numeroase motive pentru a căuta în mod activ o noapte de odihnă bună. În lumina lor, mulți dintre noi am putea avea nevoie să recunoaștem de cât de mult somn avem cu adevărat nevoie și să luăm în considerare câteva sfaturi de bază pentru a adormi și a rămâne adormiți, mai ales în lumea noastră cofeinizată, sedentară și digitală.

Dar scopul somnului creștinesc merge și mai departe. În calitate de urmași ai Mântuitorului care și-a sacrificat somnul pentru noi, nu urmărim cu orice preț o noapte de odihnă bună. Nu luăm acest tămăduitor, învățător, dăruitor și nu ni-l punem drept stăpân. Dimpotrivă, primim somnul cu un suflet care este gata, în orice moment, să renunțe la somn atunci când dragostea ne cheamă.

Poate că un prieten aflat în nevoie ne cere să vorbim la telefon târziu în noapte sau cineva din comunitatea noastră are nevoie să fie dus la aeroport dis-de-dimineață. Poate că un copil plânge în capătul holului, sau un soț sau o soție are nevoie să vorbească cu cineva. Poate că ospitalitatea a întârziat, sau o decizie crucială necesită să ne consultăm la miezul nopții cu Domnul nostru. Oricum ar fi, în fața unor astfel de nevoi, mulțumim cu amabilitate somnului pentru serviciile sale și apoi îl trimitem acasă ca pe slujnicul pe care Dumnezeu l-a creat să fie.

Atunci când ne părăsim paturile pentru a merge către dragoste, nu ne părăsim Dumnezeul. Ajutorul Său este mai puternic decât vindecarea somnului, înțelepciunea Sa mai profundă decât învățătura somnului, generozitatea Sa mai mare decât dăruirea somnului. El ne poate îngriji în insomnia noastră și, în timpul Său bun, să ne dăruiască din nou somnul Său iubit.

Un text de Scott Hubbard pentru Desiring God