Mami, mă mai iubești?

„- Mami, mă mai iubești?”

„- Da, te iubesc.”

„- Dar am spart farfuria!”

„- Da, te iubesc!”

„- Dar nu am ascultat când mi-ai spus sa nu umblu cu ea…”

„- Da, eu tot te iubesc. Știi de ce?” Și de aici am avut tot timpul o rampă de lansare a educației.

Cum și de ce ne iubim copiii indiferent de circumstanțe ?

Iubirea nu ar trebui să fie condiționată. Băiatul nostru ne-a zis odată că nu poate fi cuminte o veșnicie. Și așa este.

De multe ori avem așteptări nerealiste de la copiii noștri. Așteptăm să poată face lucruri pe care nici măcar noi, ca adulți, nu le facem: să strângă tot timpul după ei, sa se comporte frumos, să își reprime anumite sentimente.

Dragostea pentru ei ar trebui să treacă dincolo de așteptările noastre și să îi facem să înțeleagă că aceasta nu este consecința ascultării lor, ci motivația: Nu „Te iubesc, dar trebuie să mă asculți”, ci „Pentru ca te iubesc, ascultă-mă.”

Iubirea se exprimă și verbal. Da, iubirea se arată, se vede, dar se și aude. De multe ori avem impresia că dacă facem multe pentru copiii noștri, ei vor înțelege că îi iubim. Însă ne supărăm când soțul sau soția pleacă de acasă fără să ne spună: „Te iubesc!”

Stăm la serviciu opt ore, venim acasă și ne umplem toată seara cu treburile casei: facem mâncare și curățenie. La finalul zilei cădem de oboseală și îi trimitem la culcare. Ne îngrijim să aibă haine și jucării, să aibă tot ce credem noi că își doresc, dar nu mai avem timp de părtășie cu ei: timp în care să aflăm bucuriile și frământările lor de peste zi; conversațiile profunde care să îi modeleze, de care să își amintească atunci când vor fi la rândul lor părinți.

Știm deja că vorbele pot răni profund, dar tot vorbele, acelea potrivite, pot vindeca. Pot face un copil să știe că este iubit. Am observat cum copilul are nevoie să știe prin vorbe clare că se poate baza pe dragostea noastră necondiționată: că nimic din ce ar putea spune sau face nu îl poate priva de ea. Dragostea noastră ar trebui să fie la fel de sigură precum este o femeie însărcinată de faptul că pruncul din pântec este al ei.

Și noi suntem iubiți așa, la rândul nostru. În Biblie spune că „noi iubim, pentru ca El [Dumnezeu] ne-a iubit întâi”. Cel mai bun exemplu de dragoste față de noi este însuși Dumnezeu care ne numește copii ai Lui („Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” – 1 Ioan 3:1).

Tatăl nostru cel ceresc ne iubește chiar și atunci când facem „boacăne” și suntem neascultători. Dumnezeu ne iubește într-atât, încât și-a dat Fiul la moarte ca noi, poporul Lui, să putem trăi.

El ne cheamă să ne odihnim în dragostea Lui, având siguranța ca aceasta nu ține de circumstanțele în care ne aflăm, de sentimentele pe care le-am avut când ne-am trezit sau chiar de iubirea noastră pentru El.

Cristiana Faur pentru Edictum Dei

Sursa foto: Photo by Jonathan Sanchez on Unsplash