M-am îndrăgostit, m-am hotărît!

”Nu știu alții cum sînt…”, dar eu nu cred în dragoste la prima vedere. Și totuși, mie (adevărată situare oximoronică) așa mi s-a întîmplat. Am văzut grupul de fete în depărtare. S-au apropiat și atunci mi-a fost atît de limpede: ”Vreau ca fata asta să fie soția mea.” Din acel moment, așa cum spune Solomon în Cîntarea Cîntărilor, toate celelalte chipuri de fete și femei au devenit vreascuri pe lîngă mărul din mijlocul pădurii.

Verbul românesc are reflexivitate: ”ne îndrăgostim, m-am îndrăgostit”, subliniind participarea, implicarea subiectului; vorbitorii de limbă engleză ”cad în dragoste”, de această dată fiind subliniat inevitabilul, ineluctabilul. Cred că ambele situații sînt adevărate parțial.

La început ”cădem” prizonieri propriilor simțuri, pulsiuni, impulsuri, alunecăm pe toboganul dorinței. Am văzut o fată răpitor de frumoasă și am rămas pietrificat, uitînd elementarele formule de salut. Cuiul din stomac, genunchii înmuiați, palme transpirate, fluturași în stomac, da, pe toate le-am trăit. Vîrtejul m-a dus, flacăra s-a aprins.

Apoi ne-am cunoscut mai bine de-a lungul cîtorva kilograme de scrisori. Apoi ne-am căsătorit. Ne știm atît de bine încît adesea în fața copiilor nu mai trebuie să vorbim. Ne înțelegem din priviri.

Au trecut de atunci 36 de ani. Avem copii căsătoriți și sîntem deja bunici, dar sînt mai îndrăgostit ca niciodată și ard de nerăbdare cu mai mult foc să o întîlnesc, chiar dacă mă duc pînă la birou. Astăzi am stat și am tăcut unul în fața celuilalt vreo 5 minute, apoi am izbucnit în rîs!

În urmă cu un an spuneam: încă rezist bine, dar nu pentru că aș cunoaște cumva modul în care se păstrează dragostea. Nu, nu am scris nicio carte despre dragoste. N-am scris în viața mea vreo poezie de iubire sau despre iubire. Probabil voi scrie una la bătrînețe. Numai cărțile de dragoste scrise la bătrînețe cred că pot fi cu totul credibile. La bătrînețe, avînd retrospectiva descoperi un alt complice al dragostei. Dumnezeu, despre care Apostolul spune că ”este dragoste”. Dragostea este o flacără a Domnului. Cînd El o aprinde, cine o poate stinge?

După ce trece luna de miere și primul an de căsnicie, după nopțile nedormite din pricina colicilor noului născut, nu mai aluneci în dragoste, te îndrăgostești. Dragostea primilor ani este doar focul viu cu pălălaie care aprinde mai apoi un foc lin, stăruitor, calm, focul din cămin și care ne încălzește viețile. De cînd ne-am căsătorit mă îndrăgostesc zilnic, an de an, tot mai mult de ea. Eu m-am maturizat, ea s-a desăvîrșit, ne-am schimbat amîndoi și din cînd în cînd mă surprinde cu noutăți. N-aș da dragostea de acum pentru dragostea de atunci și nici n-aș dori-o pe Natalia de atunci, pierzînd-o pe cea de acum.

După ce voi fi ”căzut în dragoste” acum 36 de ani, de 31 de ani încoace ”m-am hotărît” asupra ei, așa cum spunea Constantin Noica în Cuvînt împreună despre rostirea românească.

“Dacă Don Juan sau orice altă fiinţă demonică ar fi vorbit româneşte, fără îndoială că ar fi exclamat către daimon într-un ceas al vieţii: Hotărăşte-mă, pune-mi hotare! În hotarele existenţei umane poate încăpea orice, dar nu lipsa de hotare. Şi dacă omul poate simţi, în unele clipe, dulceaţa şi chiar adevărul nehotărîrii ultime, el nu poate trăi, visa şi fi sub semnul nehotărîrilor. Dacă opui lui Don Juan ideea de familie, el va găsi că e un biet truism. Dar în familie, care e primul moment real al vieţii spirituale, stă poate exemplul cel mai viu de limitaţie ce nu limitează, şi pe modelul ei nu încetăm să ne închidem, limităm şi definim peste tot. Trebuie să te hotărăşti prin şi către acele lucruri care nu au hotare înăuntrul lor, ca familia. Hotărăşte-mă, ar spune Don Juan daimonului, nu în sensul “fixează-mă”, ci în sensul adînc al cuvîntului nostru : pune hotare, dă cuprins şi înţeles dragostei mele, ca ea să poată fi fără hotare…¹

Don Juan este un mare nefericit pentru că nu are hotare. Cel care se hotărăște, care își pune limită, acela găsește toată frumusețea femeiască, toată bucuria cuceririi, într-o singură femeie și față de o singură femeie. Don Juan este întins fără mal, ca o baltă neadîncită, care se împute cu vremea. Cel care s-a hotărît asupra unei singure femei, cel care se îndrăgostește în fiecare zi, acela se hrănește ca dintr-o fîntînă adîncă.

M-am hotărît să rămîn îndrăgostit și să mă îndrăgostesc zilnic, păstrînd flacăra aprinsă de Dumnezeu acum 36 de ani.

Marius David Cruceru pentru Edictum Dei