Luni – Curățirea Templului (Marcu 11:15-17)

Iată câteva învățături care se desprind din acest episod:

1. În primul rând, la nivel general, observăm asprimea Domnului nostru. Scoate afară, răstoarnă mese și scaune… Cred că suntem destul de familiarizați cu conceptul WWJD, adică ”Ce ar face Isus?”. Acest episod din Evanghelie aduce la lumină șubrezenia unei astfel de abordări. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu este o persoană previzibilă care acționează mecanic și ale cărei gesturi pot fi cu ușurință intuite, după un moment de cugetare. Nu doar că o astfel de abordare este șubredă, dar poate fi de-a dreptul periculoasă, pentru că ne aruncă în mlaștina subiectivismului. ”Ce ar face Isus?” poate foarte ușor deveni ”Ce cred eu că ar trebui să facă Isus”. Isus Hristos nu mai este sfințit ca Domn, ci imaginația mea pervertită se cațără pe tron. În loc să mă las modelat de caracterul și acțiunile lui Hristos, ajung să Îl modelez eu, în funcție de dorințele și capriciile inimii mele decăzute.

2. În al doilea rând, observăm că există un pericol permanent ca închinarea să fie pervertită. Simplu și succint, rolul templului era acela de a îndrepta privirile oamenilor în sus, de a-i ajuta să se apropie de Dumnezeu: „se va numi o casă de rugăciune.” În inima liderilor religioși, însă, nu mai ardea pasiunea pentru cunoașterea lui Dumnezeu. Inimile lor erau pline de dorința de înavuțire și de jocuri politice. Templul nu mai era un loc al refocalizării relației cu Dumnezeu, ci o extensie a preocupărilor mici și meschine ale cotidianului. Slava templului nu mai umplea viața de zi cu zi a închinătorului, ci viața de zi cu zi invadase curțile templului. Cred că există aici un avertisment și pentru biserică: închinarea este pervertită nu doar atunci când în incinta locului de închinare se vinde și se cumpără, ci și atunci când, în loc să venim împreună însetați după Slava lui Dumnezeu, ne croim o închinare după chipul și asemănarea noastră. Un gen de închinare care în loc să confrunte dorințele noastre lumești, carnale, le satisface. Tocmai acesta este motivul pentru care liderii vremii nu erau deranjați de templul din Ierusalim: pe acesta îl transformaseră după chipul și asemănarea lor. Erau însă revoltați peste măsură de Hristos, Templul și Cortul Viu care umbla în mijlocul lor, ca o mustrare permanentă a degradării spirituale în care ajunseseră. Din această cauză, versetul 18 ne spune că „preoții cei mai de seamă și cărturarii, când au auzit cuvintele aceste, căutau să-L omoare.”  Să nu ne gândim doar la închinarea comunitară, ci să ne amintim că și noi înșine suntem temple ale Duhului Sfânt (1 Corinteni 6). Implicațiile le putem formula fiecare în dreptul nostru.

3. În al treilea rând, observăm pasiunea Domnului nostru. De ce este atât de aspru, de ce acționează atât de dramatic? Ce ne spune acest episod atât de încărcat? Ne spune că Domnul nostru este pasionat de Slava lui Dumnezeu și dorește ca aceasta să fie descoperită. Acesta a fost rolul templului și acesta a fost rolul cortului. Asprimea, mânia lui Hristos, ne dau măsura pasiunii lui pentru revelarea Gloriei divine. Cred că unul dintre efectele mediului cultural în care ne scăldăm este tocmai tocirea pasiunii. Într-un context în care toate adevărurile sunt în cele din urmă adevărate, de ce ai mai fi pasionat pentru Cel care a spus că este Adevărul?

4. În al patrulea rând, cred că putem observa aici și compromiterea mărturiei. Domnul vorbește despre „o casă de rugăciune pentru toate neamurile.” Templul nu avea doar rolul de a-i conduce pe evrei în închinare, dar și de a vorbi despre Dumnezeul lui Israel neamurilor care nu îl cunoșteau. Principiul pe care îl observ aici este că o compromiterea a închinării conduce la compromiterea mărturiei. Astăzi trăim vremuri ciudate în care suntem dispuși să compromitem închinarea în speranța că ne vom îmbunătăți mărturia, iar lucrul acesta este imposibil.

5. Cred că textul acesta ne pune înainte câteva întrebări foarte potrivite pentru începutul săptămânii mari: Cât de mult mai sunt pasionat de Slava lui Dumnezeu? În ce fel percepția mea păcătoasă mă împiedică să văd Slava aceasta? În ce fel se reflectă Slava aceasta prin mine? După cum spunea apostolul, „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși!”