Cu câteva zile în urmă, am dat peste o recenzie a celei mai recente cărți a lui Deepak Chopra, “Living in the Light”, și trebuie să spun că a fost una dintre cele mai amuzante lucruri pe care le-am citit în ultimele luni. Recenzorul, Bill Heavey (despre care se știe doar că e un scriitor care trăiește în Bethesda, Maryland), are o anumită simpatie pentru yoga, având în vedere că a practicat-o un scurt interval de timp, dar această simpatie piere curând atunci când citește toate afirmațiile care sunt solicitate cititorului: “un flux constant de porunci vagi de a vibra în lumină, în timp ce te concentrezi pe bucuria continuă care este dreptul tău de naștere.”
Proclamarea bucuriei l-a făcut foarte bogat pe dl. Chopra în ultimele decenii. Întrebarea nu este ce îi face pe oameni susceptibili la astfel de lucruri, ci de ce ai nevoie pentru a obține profit din această susceptibilitate. Este destul de clar că domnul Chopra, la fel ca mulți alți antreprenori religioși înaintea lui, a descoperit cum să abordeze o dorință de afirmare spirituală într-un mod care îi crește propria bunăstare materială. După cum spune domnul Heavey, “Învățăturile d-lui Chopra sunt în același timp extrem de accesibile, întotdeauna liniștitoare și complet neclare”. Cea mai importantă întrebare care iese la iveală atunci când domnul Heavey citește anumite afirmații din carte este: “Ce poate însemna asta?”
Domnul Chopra are mulți rivali, iar interesele lor corespund domeniilor de nemulțumire umană care aduc profit. Săptămâna aceasta, am întâlnit un medic care a slăbit mult (fotografiile apar în fundal) care a părăsit practica sa de succes pentru a deschide ochii lumii asupra pericolului lectinelor. Cititorule, dacă nu știi ce sunt lectinele, ești în mare pericol de a crede că ovăzul este bun pentru tine! Nu poți să slăbești? Te simți balonat? Ești obosit? Nu e vina ta! Ai nevoie de această dietă specială fără lectine pentru a-ți restaura tinerețea și, după cum spune domnul Heavey, “bucuria continuă care este dreptul tău de naștere”. Doar fă clic aici (vei găsi codul CVV pe spatele cardului).
Majoritatea dintre noi am crezut la un moment dat într-un regim nou bazat pe o “descoperire” care zdruncină toată înțelepciunea convențională și promite să ne ofere cea mai bună versiune a noastră, pierderea ei nefiind, în nici un caz, vina noastră. La fel, majoritatea dintre noi am cedat la un moment dat unor ideologii care simplifică totul și promit să facă inutilă discernământul real, ceea ce înseamnă că nu se poate greși. Dar discernământul, așa cum subliniază Aristotel în “Etica”, trebuie să se ocupe întotdeauna de complicațiile și particularitățile care fac fiecare situație unică, iar propriile noastre greșeli nu sunt niciodată irelevante luării oricărei decizii.
În primul paragraf din “Confesiuni”, Sfântul Augustin scrie: “Tu ne-ai făcut pentru Tine şi inimile noastre sunt neliniştite până când se odihnesc în Tine”. Asta înseamnă pentru Augustin însuși o poveste lungă, deoarece în tinerețea sa neliniștită a rătăcit pe căi greșite, dintre care cea mai periculoasă a fost maniheismul. Acest set – acum absurd – de mitologii și practici îl convingeau pe “că nu noi am păcătuit, ci o altă natură păcătuia în noi; şi îmi gâdila mândria să fiu dincolo de orice vină, şi când făceam vreun rău să nu mă mărturisesc că l-am făcut”. Starea de a fi “dincolo de vină” caracterizează propria noastră epocă când ne alocăm un teren moral înalt nu prin virtute, ci prin victimizare. Recent, de exemplu, un director care nu a nominalizat la Oscar s-a plâns cu amărăciune: “Trăim într-o lume şi lucrăm în industrii care sunt agresiv angajate în apărarea rasei albe şi perpetuarea unui misoginism fără jenă față de femeile negre”. Bine, atunci acesta este motivul, nu meritul filmului (care devine irelevant).
În această săptămână, clasa de științe umaniste din anul al doilea la Wyoming Catholic College a citit renumita scenă a convertirii din Cartea a VIII-a a “Confesiunilor”, care include un pasaj aproape de neimaginat în epoca noastră de auto-afirmare. Ascultând povestea despre convertirea altor bărbați, Augustin se vede pe sine într-o lumină nouă:
“Tu însă, Doamne, în timp ce acesta [Ponticianus] vorbea, m-ai întors spre mine însumi, trăgându-mă afară din spatele meu, unde mă ascunsesem, deoarece nu voiam să mă privesc aşa cum sunt, şi m-ai aşezat înaintea propriilor mele priviri, ca să văd cât de dezgustător eram, cât de hidos, murdar, plin de pete şi de bube. Vedeam toate acestea şi mă înspăimântam, dar nu aveam încotro să fug şi să scap de mine însumi.”
Ce criză de stimă de sine! În lumea lui Chopra, “a te vedea pe tine însuți” ar fi cu siguranță un moment minunat, plin de efervescență și vibratii uimitoare în timp ce contempli minunea strălucitoare care ești tu însuți cu adevărat.
De ce consideră Sfântul Augustin că recunoașterea propriului păcat este calea adevărată? Pentru că el recunoaște că nefericirea sa cauzată de propria sa vină- cu alte cuvinte, că a avut o influență reală în depărtarea sa de ceea ce era cu adevărat bun și frumos. Desigur, există lucruri care nu sunt vina sa, dar în această perioadă a vieții sale, el caută cu ardoare, nu cea mai tonifiată, frumoasă și celebră versiune a sa, ci pe Dumnezeu, sursa și scopul său. Este o întoarcere frumoasă, care va schimba lumea (dată fiind importanța Sfântului Augustin) și extraordinară atât prin dificultatea sa, cât și prin simplitatea sa. Cei care nu au citit niciodată “Confesiunile” sau au citit-o cu mult timp în urmă ar putea găsi timp să “ia și să citească” (Cartea VIII) această carte sinceră. Distruge, într-adevăr, înțelepciunea convențională.
Glenn Arbery, The Imaginative Conservative
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează