Legea naturală este legea umană

Poate că cel mai confuz aspect al dreptului natural este chiar expresia în sine: „lege naturală”. Pentru mulți oameni, cuvântul „natural” implică biologia umană sau mediul fizic. Pentru alții, înseamnă „instinct”. De asemenea, atunci când unii oameni aud cuvântul „lege”, acesta implică „constrângere” sau supunere față de legislație, regulamente și coduri decretate de instituții care au autoritatea de a face acest lucru.

Este evident că există o anumită validitate în utilizarea acestor cuvinte în astfel de moduri. Cu toate acestea, astfel de utilizări nu reprezintă un bun punct de plecare pentru a înțelege ce este legea naturală.

Originile expresiei „drept natural” se găsesc în dezbaterile dintre filosoful grec Platon și acei gânditori cunoscuți sub numele de sofiști. În linii mari, sofiștii credeau că politica nu se referea la chestiuni legate de bine, rău, dreptate sau nedreptate. Ei susțineau că aranjamentele sociale îl reflectau pe cel care era cel mai puternic. Prin urmare, era „natural” ca cei puternici să îi conducă pe cei slabi. Aceasta era „legea” „naturii” umane.

Platon nu era de acord cu sofiștii. Pentru el, politica și justiția nu puteau fi reduse la guvernarea celor puternici. Cu toate acestea, Platon a recunoscut puterea retorică a termenului „natural”. Astfel, a decis să îl folosească în scopuri proprii. În gândirea lui Platon, „natural” a devenit un mod de a spune „uman”, iar o trăsătură distinctivă a oamenilor este faptul că avem rațiune. Aceasta este ceea ce îi face pe oameni differenți față de animale. Acestea acționează doar în funcție de instinct. Noi nu facem acest lucru.

Ce a vrut să spună Platon prin „rațiune”? În primul și în primul rând, el se referea la capacitatea minții de a cunoaște adevărul și la modul de a alege și de a acționa corect ca indivizi și comunități în lumina adevărului. Prin urmare, rațiunea era mai mult decât capacitatea minții noastre de a ști cum să cântărească și să calculeze obiecte cuantificabile sau capacitatea noastră de a înțelege mecanismele lumii materiale în care existăm. Rațiunea includea cu siguranță aceste capacități; ea și-a găsit expresia în fiecare domeniu, cum ar fi matematica, științele naturii sau fizica. Dar rațiunea, din punctul de vedere al lui Platon, era înainte de toate practică, în sensul că ne ajuta să cunoaștem adevărul etic și filozofic și apoi să alegem și să acționăm corect.

Care este dimensiunea de „lege” a dreptului natural? Partea de lege se referă la ceea ce este corect pentru ființele umane. Aici, „corect” nu înseamnă în primul rând „efficient” sau „util”. În măsura în care efficiența înseamnă utilizarea optimă a resurselor limitate și evitarea risipei, sau utilitatea înseamnă utilitatea sau valoarea pe care consumatorii o resimt în urma utilizării unui produs, legea naturală consideră efficiența și utilitatea ca fiind valoroase și, după cum vom vedea, factori de luat în considerare atunci când se emit judecăți morale.

Dar, atunci când în dreptul natural se folosește expresia „corect”, accentul se pune pe ceea ce rațiunea identifică ca fiind bun și drept. O mare parte din acest lucru a fost explicat în mod clar de către Toma din Aquino. În opinia sa, legea naturală constă în principiile de bază ale rațiunii practice pentru oameni. Cel mai fundamental dintre aceste principii este acela că binele trebuie făcut și răul trebuie evitat. Aici binele înseamnă rezonabil, în timp ce răul înseamnă nerezonabil. Un al doilea principiu fundamental al rațiunii practice este acela referitor la cunoaștere: ea este un bun care trebuie urmăritfolosit, în timp ce minciuna și ignoranța trebuie depășite. Un al treilea principiu este că nu trebuie să faci niciodată răul, chiar dacă anticipezi că ar putea ieși un bine din el.

Într-un sens, ideea că nu putem face niciodată răul pentru ca binele să iasă din el este un derivat logic al fiecărui principiu de a face binele și de a evita răul. Aceasta înseamnă evitarea alegerii libere a răului în fiecare aspect al oricărei acțiuni, fie că este vorba de obiectul sau scopul actului (înfrângerea Germaniei naziste), fie de mijloacele prin care se atinge acest scop (purtarea războiului). Odată ce actul tău implică o alegere conștientă a unui rău (țintirea conștientă a populațiilor civile și a necombatanților în timpul războiului), rezultă că actul în sine este rău, indiferent de cât de mult bine s-ar putea realiza. Cu alte cuvinte, există unele acte care nu pot fi apărate rațional prin referire la niciun scop.

Cum cunoaștem atunci aceste principii? Legea naturală susține că oamenii posedă o cunoaștere de bază a acestor principii prin faptul că posedă rațiunea. În acest sens, principiile dreptului natural sunt „naturale” pentru ființele umane nu datorită biologiei umane, ci pentru că sunt universal cunoscute de rațiunea umană și universal obligatorii datorită bazei lor în rațiunea umană. Astfel, rațiunea ne permite să cunoaștem adevărul despre bine și rău, chiar dacă caracterul direcționat al unei astfel de cunoașteri poate fi subminat sau întunecat de atracția emoțiilor puternice, iar semnificația acestor informații pentru alegerea și acțiunea umană poate fi greu de determinat.

Care este conținutul acestui adevăr despre bine și rău? În termeni de bază, este adevărul despre desăvârșirea umană. O astfel de desăvârșire are loc atunci când putem alege în mod liber anumite lucruri care sunt bune în sine (cum ar fi cunoașterea sau frumusețea) și, prin urmare, care îi împlinesc pe oameni în calitate de oameni, inteligibile pentru rațiunea umană ca fiind bune de urmărit, și pe care alte specii (cum ar fi animalele și plantele) nu le pot cunoaște și, prin urmare, nu le pot alege, deoarece nu au rațiune. Cunoașterea unor astfel de bunuri se produce prin orientarea noastră intrinsecă spre diferitele bunuri pe care rațiunea ne îndeamnă să le urmărim. Aceste bunuri, la rândul lor, oferă motive pentru ca oamenii, în calitate de ființe raționale, să facă această conștiință implicită explicită și propozițională prin reflecție asupra alegerii și acțiunii umane.

Studiul dreptului natural implică, în consecință, identificarea și aplicarea principiilor gândirii raționale la modul în care cunoaștem și alegem binele, dreptul și dreptatea atunci când facem alegeri libere. Dreptul natural susține că, pentru noi, a fi raționali în sensul cel mai deplin înseamnă să alegem și să acționăm în conformitate cu ceea ce rațiunea noastră ne spune că este adevărul despre cursul corect al acțiunii. Aquino a definit adevărul ca fiind conformitatea dintre intelect și realitate. Ceea ce Aquino înțelegea prin „realitate” este adevărul despre ceva așa cum acel lucru este în sine: că, de exemplu, conținutul celui mai elementar principiu al dreptății este acela de a da celorlalți ceea ce li se cuvine, și nu altceva; conținutul virtuții curajului nu este același lucru cu a fi nesăbuit sau a fi laș.

Un text de Samuel Gregg, publicat pe Acton Institute