La muntele unde Domnul va purta de grijă!

Să ne reamintim, pe scurt, ce se întâmplă. Avraam și Sara au așteptat zeci de ani până ce, în sfârșit, copilul lor Isaac s-a născut. Timpul trecuse, astfel că acesta era, în acest punct, un tânăr. Părea că anii lungi de îndoieli și frământări erau istorie. Până în acea zi în care Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să îl aducă jertfă pe Isaac. Parcă pentru a suci cuțitul în rană, Dumnezeu este cât se poate de specific: „Pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac…” (Geneza 22:2). Scripturile nu ne vorbesc despre agonia interioară a lui Avraam, ci ne relatează, simplu, că s-a pornit la drum, gata să asculte porunca.

Este sfâșietor momentul în care Isaac analizează recuzita, pentru a constata că lipsește un singur element: „mielul de jertfă.” În momentul în care își întreabă tatăl despre aceasta, Avraam, fără să își dea seama, rostește profetic: „Dumnezeu Însuși va purta de grijă”. (Geneza 22:8). Cunoaștem finalul istorisirii: jertfa nu este consumată, pentru că Dumnezeu Însuși intervine, în ultima secundă. Isaac este eliberat, iar Avraam înțelege, cu uimire, că Dumnezeu a purta într-adevăr de grijă. Cu coarnele încurcate într-un tufiș, se află un berbec pe care Avraam îl aduce jertfă „în locul fiului său” (Geneza 22:13).

În ce fel anticipează această istorisire venirea și lucrarea lui Hristos?

Să înțelegem, în primul rând, că avem de-a face cu „singurul fiu”, „pe care Tatăl îl iubește”. Avraam, care e gata să își jertfească fiul pentru că își iubește Dumnezeul, nu este decât o palidă anticipare a Dumnezeului care „atât de mult a iubit lumea că l-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Nevoie de referință? Nu de data aceasta!).

În al doilea rând, să observăm și disponibilitatea fiului de a se aduce drept jertfă. Isaac era în acest punct un tânăr suficient de puternic ca să se împotrivească sau cel puțin să încerce să fugă de bătrânul lui tată. Nu o face, iar aceasta ne duce cu gândul la binecuvântatul nostru Domn care afirma în Evanghelia după Ioan că nimeni nu îi ia viața cu sila.

În al treilea rând, să observăm toate elementele care ne duc cu gândul la Golgota. Isaac urcă un munte, Hristos urcă dealul Golgotei. Isaac își cară lemnul în spate și la fel o va face și Domnul nostru, peste ani. Aceste asemănări fac ca diferența fundamentală să fie și și mai izbitoare. Atunci când Avraam întinde mâna pentru a-și jertfi fiul, o voce cerească se aude și îl oprește. De data aceasta, nu va curge sânge. Dar, atunci când Hristos e întins pe lemn și ciocanele încep să lovească cu sete, nu se aude nicio voce cerească. Cerul e de fier. Se aud doar vocile batjocoritorilor: „Ziceai că ești Fiul lui Dumnezeu, nu…?” Sângele curge, iar odată cu acesta se scurge viața, iar jertfa este dusă la bun sfârșit.

Isaac a fost înlocuit cu un miel. Hristos nu a putut fi înlocuit, pentru că, așa cum spuneam într-o meditație precedentă, El era Mielul lui Dumnezeu, cunoscut înainte de întemeierea lumii. El era Înlocuitorul. Era Mielul din Apocalipsa 5 care a rupt pecețile, a deschis cartea, iar acum, cu prețul vieții Sale, duce la îndeplinire planurile divine care erau scrise acolo. Și ar mai fi un element de asemănare. Nu cred că faptul că mielul (berbecul) era încurcat cu coarnele în spini (într-un tufiș) era la întâmplare. Isus, Mielul nostru de jertfă, a avut înfiptă pe capul Său acea cunună cumplită de spini: spinii blestemului din meditația de ieri.

Ce fel de Dumnezeu cere unui om să își jertfească Fiul? Dacă acest episod te-a înfuriat și te-a făcut să arunci Biblia deoparte, te rog să o iei înapoi. Istorisirea aceasta nu este despre un Dumnezeu care cere Fiul, ci despre un Dumnezeu care Își dă Fiul. Fiul pe care-l iubește și în care își găsește toată plăcerea. De ce? Pentru că iubește lumea, ne spune Ioan. O lume de rebeli, o lume nepăsătoare, o lume care i-a întors spatele. Este minunea dragostei lui Dumnezeu. O dragostea tainică, ce nu poate fi pătrunsă și înțeleasă. Acesta este Dumnezeul creștinilor. Acesta este Dumnezeul meu!

Sursa foto: Sacrifice of Isaac, Caravaggio