Iubirea și Împlinirea Legii – Cum arată o viață sfântă, care Îl onorează pe Dumnezeu?

Isus a răspuns cu un citat din legea mozaică. „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă”. (Matei 22:37-38). El cita din Deuteronom 6:4-9 (în special versetul 5), un ”pasaj cheie” al legii care leagă dragostea față de Dumnezeu de ascultare și care, de asemenea, figura proeminent în obiceiurile și ceremoniile instituite de farisei. Încă o dată, El contrasta vidul ritualurilor lor religioase cu dragostea cuprinzătoare, deplină, pe care Dumnezeu o cere de la poporul Său.

Dar Cristos nu se oprește aici. El spune: „A doua este asemănătoare: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți»” (Matei 22:39). Din nou, El se întoarce la legea mozaică – de data aceasta, la Levitic 19 și la poruncile lui Dumnezeu cu privire la modul în care poporul Său trebuia să se comporte unii cu alții și cu străinii.

„Când vei secera holdele țării, să lași nesecerat un colț din câmpul tău și să nu strângi spicele rămase pe urma secerătorilor. Nici să nu culegi strugurii rămași după cules în via ta și să nu strângi boabele care vor cădea din ei. Să le lași săracului și străinului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu furați și să nu mințiți, nici să nu vă înșelați unii pe alții. Să nu jurați strâmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul. Să nu asuprești pe aproapele tău și să nu storci nimic de la el prin silă. Să nu oprești până a doua zi plata celui tocmit cu ziua. Să nu vorbești de rău pe un surd și să nu pui înaintea unui orb nimic care să-l poată face să cadă, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul. Să nu faci nedreptate la judecată: să nu cauți la fața săracului și să nu părtinești pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate. Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieții aproapelui tău. Eu sunt Domnul. Să nu urăști pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. Să nu te răzbuni și să nu ții necaz pe copiii poporului tău. Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul. …

Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în țara voastră, să nu-l asupriți. Să vă purtați cu străinul care locuiește între voi ca și cu un băștinaș din mijlocul vostru; să-l iubiți ca pe voi înșivă, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu faceți nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăți, nici în măsurile de încăpere. Să aveți cumpene drepte, greutăți drepte, efe drepte și hine drepte. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am scos din țara Egiptului. Să păziți toate legile Mele și toate poruncile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul.” (Leviticul 19:9-18, 33-37)

Dumnezeu a cuprins aceste prevederi specifice în Legea Sa pentru a-Și proteja poporul de ei înșiși – pentru a-i împiedica să se înșele unii pe alții sau să se lase unii pe alții fără resurse. Dacă vă gândiți bine, acesta este scopul legilor – să ne protejeze unii de alții.

Adevărul este că, dacă L-am putea iubi cu adevărat pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul și mintea noastră și dacă l-am putea iubi pe aproapele nostru ca pe noi înșine, cu credință, bunăvoință și sacrificiu, nu am avea nevoie de legi – am trăi vieți sfinte. Așa cum a concluzionat Cristos în Matei 22:40: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea și Prorocii”. Toate poruncile lui Dumnezeu, atât îndatoririle spirituale, cât și cele morale pe care El ni le-a dat, se împlinesc în dragostea noastră cuprinzătoare pentru El și în dragostea noastră credincioasă pentru aproapele nostru.

Pavel reia aceeași idee în Romani.

„Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine iubește pe alții a împlinit Legea. De fapt: <<Să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești>> și orice altă poruncă mai poate fi se cuprind în porunca aceasta: <<Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.>> Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.” (Romani 13:8-10)

Citind aceste rânduri, este ușor să ne dăm seama cât de mult lipsește acest tip de iubire în inima omului de astăzi. Societatea noastră merge în direcția opusă, oamenii cerându-și propriile drepturi și privilegii fără să se gândească la ceilalți, cu atât mai puțin la Dumnezeu.

Într-o lume a egoismului, lăcomiei, a inechității și a nedreptății, credincioșii trebuie să fie deosebiți prin dragostea lor nemărginită pentru Dumnezeu și prin dragostea lor jertfitoare pentru alții. Acesta este tipul de viață sfântă care aduce sare și lumină în această lume întunecată și decadentă.